* Produsul poate prezenta mici diferențe aduse de către producător fără preaviz, precum aspectul produsului, eticheta, volumul de alcool sau zaharuri și anul recoltei. Dacă doriți să vă asigurați că ați comandat vinul dorit, vă rugăm să treceți în câmpul de observații al comenzii detaliile vinului pe care le doriți în mod expres sau să îi contactați pe colegii noștri din departamentul de relații cu clienții la ecomenzi@carturesti.info sau 0376 448 000.
Sortimentul realizat exclusiv din struguri Chardonnay culeşi din zona Valul lui Traian face parte din colecţia Gitana Classico şi prezintă un caracter matur, elegant. Vinul este maturat în vase de inox, de aceea păstrează o prospeţime delicată, prezentând o armonie desăvârşită între notele intense de fructe dulci şi aciditatea vibrantă specifică soiului. Autograf Chardonnay este un sortiment expresiv şi elegant, care se potriveşte bine cu peşte la grătar, fructe de mare şi brânzeturi. Temperatura ideală de servire este de 8-10° C.
Notele degustării:
Miros: Parfum intens de caisă şi pepene galben, la care se adaugă note proaspete de grepfrut şi accente dulci de miere.
Gust: Aromele de ananas, nuci, flori de salcâm şi miere se împletesc foarte bine şi conturează un gust proaspăt, dar corpolent în acelaşi timp.
Culoare: Galben pai.