Cistigator al Premiului Nobel pentru Literatura 2008.
Cartea fugilor (1969) descrie cu o fina intuitie psihologica angoasa fiintei in fata constiintei subite a faptului ca lumea a devenit un spatiu de nelocuit, din care nu exista alta posibilitate de evadare decit o fuga perpetua. Antrenindu-ne in virtejul unui ritm nebunesc si al unei imaginatii debordante, calatoria pe care o intreprinde in jurul lumii tanarul Hogan, un vietnamez de nouasprezece ani din Lang Son, ne dezvaluie un univers ostil, monstruos, impinzit de orase alienante, populatii care mor in cea mai neagra mizerie si intinse regiuni devastate, un univers in care nimeni nu poate prinde radacini. Transformind calatoria intr?o adevarata „arta a fugii“, Le Clezio surprinde cu o subtilitate admirabila dorinta de evadare si foamea obsesiva dupa o alta lume care il mina pe tanarul Hogan de la un capat la altul al pamantului, il impiedica sa se aseze in vreun loc anume, il constring sa ramina permanent in miscare.
„Simtindu-se acasa pretutindeni si nicaieri, acest exilat de bunavoie si-a mutat mereu centrul dintr-un punct intr-altul al planetei, nereusind sa prefere sau sa aleaga unul anume. Le Clézio este scriitorul fugilor – un dezradacinat prin vocatie, un om fara adapost pe intreg cuprinsul lumii –, preferind hazardul calatoriilor rutinei mult prea linistitoare a unei patrii… “ (Le Figaro)
„Sa actioneze – iata ce-si doreste mai presus de toate scriitorul. Sa actioneze mai curind decit sa fie un simplu martor. Sa scrie, sa imagineze, sa viseze in asa fel incit cuvintele, plasmuirile si visurile sale sa influenteze realitatea, sa schimbe spiritele si inimile, sa creeze o lume mai buna .“ (Le Clezio, Dans la foret des paradoxes)
„Personajele lui Le Clezio, de la tinarul Hogan din Cartea fugilor la Laïla, naratoarea din Pestisorul de aur, sint sortite hoinarelii. Nomazi, vagabonzi sau straini – o intreaga umanitate care isi cladeste existenta pe un principiu al miscarii, inteleasa ca un simbol prin excelenta al libertatii.“ (Le Magazine Litteraire)
„Plecind urechea la vocile tacute, literatura lui Le Clézio nu este una a evaziunii, ci mai curind una a cautarii – cautarea unei comori ascunse, pe care cititorul atent reuseste intotdeauna sa o descopere: case fara ziduri, un timp circular, o fericire cucerita. “ (Le Magazine Litteraire)