Câteva dintre calităţile pe care eu le apreciez cel mai mult la o carte sunt simplitatea scriiturii, lipsa de pretenţii intelectuale (prin intermediul cărora autorul ar vrea să arate cât e el de deştept) şi naturaleţea textului, adică autenticitatea. „#confuz” are toate aceste calităţi. În plus, cartea mai beneficiază de câteva atuuri foarte importante: povestea este una universală, plină de întâmplări credibile, care se pot întâmpla oricărui om şi care pot avea loc oriunde în lume, iar scriitura are o oralitate uşor de identificat încă de la primele pagini.
(Adrian Teleşpan)
„#confuz” nu e o carte despre homosexualitate. E o carte despre oameni. Despre drumul fiecăruia spre el însuşi. Despre puterea de a accepta ce găseşti atunci când ajungi la tine. Despre a nu te (mai) minţi. Nu atunci când eşti singur şi gol şi te priveşti în ochii sufletului. Pentru că, atunci, nu îi vei mai minţi nici pe alţii. Iar ăsta e primul pas spre asumare. Şi numai aşa vei putea fi fericit.
„#confuz” e o carte despre fericire.
Copile, viaţa e prea scurtă pentru a fi nefericit. Vrei să fii o altă umbră care trece indiferentă prin viaţă?
(Laura Nureldin)