Odată, demult, peste orașul Ierusalim domnea înțeleptul rege Solomon. Într-o zi, dinaintea regelui veniră doi frați. Tatăl lor murise de puțină vreme, iar ei porniseră gâlceavă pentru pământul rămas moștenire. Neizbutind să se înțeleagă, cei doi frați voiau ca măritul Solomon să-i sfătuiască. Înțeleptul rege îi ascultă o vreme cum se ceartă. Frații înfuriați strigau unul la altul tot mai tare până când regele, într-un sfârșit, ridică mâna în semn de liniște. "O să vă spun o poveste", zise el, "o poveste de-acum multă, multă vreme, dinainte ca orașul să fie aici, dinainte ca vreun templu să se fi înălțat pe aceste meleaguri." Și iată ce poveste le-a spus Solomon...
Cu multă vreme în urmă, valea unei ape șerpuia pe pământul mărginit de dealuri la răsărit și de mare la apus, iar pe malurile înalte ale râului se legănau de o parte și de alta livezi de măslini și migdali. În capătul văii, unde albia se încolăcea pe după un deal pietros, se aflau două sate mici, fiecare dintre ele o grămăjoară de colibe albe din piatră și îngrădituri pentru animale. În lunca dintre cele două sate, pământul, numai bun, bogat și gras, era muncit de doi frați. Cel mare trăia în satul din luncă aflat în susul câmpului pe care-l împărțeau, iar cel mic în satul din vale, din josul câmpului. Între sate erau două cărări, una care mergea peste deal, iar alta care o lua prin vale, străbătând pământul celor doi frați.