O carte excepţională ce a schimbat în bine viaţa multor cititori, datorită înţelegerii profunde a vieţii.
O poveste într-o altă poveste, în care descoperim în detaliu cum este pregătită pentru iniţiere tânăra preoteasă, pas cu pas, pe măsura înţelegerii misterelor universului. Deşi este un roman iniţiatic uşor de citit, cartea este extrem de utilă datorită prezentării unor informaţii autentice, foarte rar publicate.
Fragment din carte:
Eram cea de aici, dar în acelaşi timp eram şi fiinţa condusă spre cavou, unde m-am simţit acasă. În câteva minute trăisem o experienţă în care ştiam exact cine sunt, cui aparţin, unde mă aflu acasă, pentru ca apoi să retrăiesc nişte episoade dintr-o altă viaţă, dintr-un alt cămin, care era exact căminul despre care îmi aminteam pe când eram copil, acolo unde mă simţeam cu adevărat „acasă”, şi în care „marele om” era de fapt tatăl şi soţul meu de atunci, „adevăratul” meu tată. Anii care au trecut şi acceptarea progresivă a situaţiei prezente mă făcuseră să mă obişnuiesc cu ideea că părinţii mei actuali erau „adevăraţii” mei părinţi. Dar ciudata impresie rămăsese de-a pururi gravată în subconştientul meu şi ieşea acum la iveală. Era surprinzător că lucruri care mi se păruseră evidente atunci când le-am „retrăit” mi se păreau acum bizare. Cele două atitudini se aflau într-o opoziţie evidentă. De pildă, ştiam că este perfect normal să fiu în acelaşi timp fiica şi soţia tatălui meu – faraonul – resimţind acest lucru ca pe o onoare. În situaţia prezentă această idee mă şoca, întrucât educaţia modernă îmi sădise în suflet principii morale complet diferite. Dar la epoca respectivă ele nu erau deloc imorale, ci păreau complet normale. Dacă soţia faraonului murea, iar aceasta nu avea o soră, el îşi ridica fiica la rangul de soţie. Era imposibil să plaseze pe altcineva, străin de familia sa, deasupra fiicei sale în rang. Deci, cine altcineva decât ea putea sta alături de regalul ei consort ca soţie şi regină? Ce era imoral în asta? Dimpotrivă, ar fi părut imoral să introduci o străină în sânul familiei. Îmi aminteam de atâtea lucruri, îndeosebi de Templul în care fusesem de atâtea ori, dar mai erau multe aspecte care îmi rămăseseră neclare. Nu ştiam de ce eram aşezată în giulgiu, încercuită de centuri, de ce fusesem introdusă în mormânt? Şi cui îi aparţinea acea voce familiară? Cui? Un zid părea să îmi blocheze accesul la propriile mele amintiri şi, ori de câte ori mă forţam să îmi reamintesc, ceva ca un curent electric se opunea. Nu puteam regăsi drumul către propriul meu trecut!