„Numarul indivizilor imbecili in viata este mereu si in mod inevitabil subestimat de toata lumea.“
Aceasta este Prima Lege Fundamentala a Imbecilitatii Umane.
Despre imbecili si nebuni se scrie cu o nesfarsita fascinatie cel putin din vremea Renasterii; de la elogii la studii sociopsihologice, de la piese de teatru de Shakespeare la povesti de Creanga, satisfactia descoperirii unei lumi din care toti suntem convinsi ca nu facem parte a atras cititorii secole de-a randul. Nimeni nu a incercat sa imbine insa ironia fina cu o metoda stiintifica inainte de Carlo M. Cipolla, ale carui afirmatii caustice devin teritoriul unei desfasurari de sisteme carteziene si statistici de-a dreptul incantatoare.