„Într-o vreme când ignoranţa şi barbaria turcilor ajunseseră la culme, fanarioţii, ca agenţi, ca dragomani sau hospodari, îndeplineau funcţia cea mai delicată şi cea mai primejdioasă ce a existat vreodată, deoarece graţie inteligenţei lor ei ţineau în mână firele politicii unei puteri care nu putea decât pierde la fiecare conflict cu statele europene... Deşi călcau neîncetat pe un vulcan, fanarioţii au purtat vreme de două secole greutatea politicii otomane şi şi-au legat numele de splendoarea care s-a revărsat asupra Porţii... Când ora eliberării a sunat, averea şi viaţa lor au fost preţul devotamentului pentru cauza libertăţii.
Printre cei stabiliţi în Principate, câţiva s-au naturalizat prin alianţe de familie şi s-au identificat cu noua lor stare. Mă număr printre ei. Intrat în slujbă îndată după punerea în aplicare a legii organice şi ocupând pe rând toate demnităţile superioare, am luat parte direct la toate reformele, la toate regulamentele introduse în administraţia ţării. Am fost în mod constant prietenul progresului şi al legalităţii.
N-am contat pe recunoştinţa publică sau particulară, ceea ce mă consolează lesne de ingratitudine. În fine, după o lungă carieră, care mi-a ruinat averea şi sănătatea, am ajuns să cultiv stoicismul şi mizantropia.“ (Nicolae SUŢU)
„Nicolae Suţu îşi croieşte cariera în societatea moldoveană beneficiind de protecţia rusească, de calitatea de pământean dobândită prin căsătorie, dar în primul rând graţie însuşirilor sale: hărnicia, vocaţia continuării lucrului început, arta relaţiilor cu oamenii, interesul pentru buna desfăşurare a serviciului public. Resentimentele – şi acestea sunt numeroase – le încredinţează în cea mai mare parte sertarului. Spre deosebire de străbunii săi, care luptau pentru tronurile ţărilor române până la ultima picătură de vlagă, el îşi înţelege în mod superior epoca. Prin felul în care s-a manifestat în viaţa publică românească, prin felul cum şi-a împărtăşit gândul tainic Memoriilor, Nicolae Suţu rămâne una dintre vocile de mare disponibilitate ale secolului al xix-lea. S-o ascultăm.“ (Georgeta FILITTI)
„La 1830, acesta, din toate beizadelele fanariote, s-a rostit pentru România, ceea ce atunci constituia un fapt de mare curagiu. De la 1834 a fost necontenit în serviciul ţării... şi pot zice că el a fost acela care a dat mai multă impulsiune instrucţiunii, aşa încât putem afirma că a format generaţiuni întregi. Nicolae Suţu a făcut onoare României.“ (Mihail KOGĂLNICEANU)