Se spune, iar eu cred cu tărie că aşa s-a întâmplat, că un mare actor, profesor la Institut, la prima întâlnire cu viitorii studenţi şi studente, a încuiat cu grijă uşa aulei, s-a dezbrăcat complet şi le-a spus: Domnişoarelor şi domnilor, eu sunt... Dumnevoastră cine sunteţi? Profesorul nu era nici înalt, nici frumos. Era mic, gras şi chelios. Gestul său semnifica, cu atât mai mult, un apel patetic la sinceritate, despuiere de prejudecăţi şi inhibiţii. O mărturisire de credinţă despre misiunea actorului.
În cartea mea, eu am mers mult mai departe. M-am dezbrăcat, mai întâi, de haine. Apoi, de piele. Apoi, de carne. Până la os. De la dejecţie, până la erecţie, nu am ocolit nimic.
Mi-am plâns de milă, am râs de mine, am cerşit, m-am sumeţit, am fost recunoscător şi am blestemat ca un păgân.
Cartea aceasta sunt chiar eu. Eu, gol şi plin, în piaţa publică. Este o declaraţie de dragoste. O uriaşă şi naivă iluzie, în care mă încăpăţânez să cred, că voi fi înţeles. Că transmit ceva mai important decât goliciunea mea.
Mihai Lucian Nedelcu