Noaptea bastarzilor

Ştiu că se poartă, că e la modă în lumea subţire, adică intelectuală şi, deci, critică, dezminţirea, dezeroizarea istoriei, deconspirarea minciunilor -pedagogice - cu care suntem îndopaţi începând cu clasele primare şi terminând cu discursurile ocazionale ale primului bărbat al ţării, ştiu că cel ce nu se minunează neîncetat de locurile comune frecventate didactic sau oficial riscă să fie denunţat ca nefiind un bun roman ştiu, de asemenea, că există doua istorii scrise având destinatari inconfundabili, - una scrisă pentru academicieni şi alta scrisă sau rostită pentru soldaţi -, ştiu că eroizarea excesivă ne-a făcut nu profesionişti ai înfruntărilor, ci profesionişti ai suferinţei, motivaţi nu să învingem, ci mai degrabă să ne lamentăm, dar oare şi-a consumat istoria capacitatea modelatoare, a rămas istoria, adică memoria noastră colectivă, o inutilă busolă orientativă?