Scrise în anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspiră din fragilitatea vieţii, a iubirii şi din puterea obsedantă a memoriei. În „Templul Desăvîrşitei Compasiuni”, teama acută, cu origine misterioasă, a povestitorului umbreşte fericirea delirantă a unei excursii în luna de miere. În „Crampe”, un bărbat scapă ca prin urechile acului de înec, dar descoperă uimit că nimeni nu i-a simţit lipsa. În „Accidentul“, un autobuz loveşte un biciclist; apoi, ca într-un film, urmările haotice ale accidentului se pierd în liniştea unui colţ de stradă şi toată lumea pare să ignore cele abia petrecute. În fabula care dă titlul volumului, povestitorul încearcă „să se despovăreze de dorul de casă”, dar se trezeşte pierdut într-un labirint al amintirilor din copilărie, în care secvenţele şi persoanele narative se amestecă, în care ea devine pe nesimţite tu, într-un vertij al fluxului conştiinţei. Peste tot sînt prezente portrete psihologice covîrşitoare, cu speranţe nerostite şi frici care trădează prezenţa nesfîrşită a trecutului în viaţa personajelor.
O undita pentru bunicul meu
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2017
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
176
Traducatori:
Premii:
ISBN:
9789734670215
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
Indisponibil
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!