Dacă ar trăi astăzi, Emmanouil Roidis ar fi – probabil – activist social și influencer cu peste 20 000 de fani. Însă în 1866, când a publicat în Grecia Papesa Ioana, tot ce-a reușit să obțină a fost anatemizarea de către Sfântul Sinod. Satiră spumoasă, roman cu măști, comedie de moravuri și cea mai iconoclastă viață de Papesă scrisă vreodată, textul de față îl pune pe Roidis în compania unor Rabelais, Voltaire sau Swift – și îl face contemporanul nostru.
,,În râs, și doar în el, stă diferența dintre om și bestie, și cu cât râzi mai mult, cu atât ești mai uman.” Emmanouil Roidis
EMMANOUIL ROIDIS s-a născut la 28 iulie 1836, în orăşelul Ermoupolis din insula Syros, şi s-a stins din viaţă la 7 ianuarie 1904. După ce a petrecut o vreme în Italia şi Germania, Roidis a ajuns şi în România, stabilindu-se temporar la Brăila. Aici a lucrat ca secretar la compania unchiului său, Dimitrios Rodokanakis, şi a tradus în secret Itinerariul lui Chateaubriand, pe care îl va publica, în cele din urmă, în 1860. A petrecut doi ani împreună cu familia în Egipt, iar în 1862, ca urmare a morţii neaşteptate a tatălui său, s-a stabilit definitiv la Atena, hotărât să abandoneze negoţul şi să se dedice literelor. În 1866 a publicat romanul Papesa Ioana, o satiră a clerului Bisericii de Apus și de Răsărit din epocă, cu subtitlul ,,Studiu medieval”. Subiectul romanului nu este altceva decât un pretext care îi slujeşte autorului spre a critica realitatea socială, politică şi religioasă a vremii sale. De aceea, romanul a stârnit reacţiile cele mai diverse, care au mers până la anatemizarea lui de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia. În ciuda (sau datorită) anatemei, cartea a cunoscut un succes imens, făcându-l celebru pe autor. Preocupările literare ale lui Emmanouil Roidis nu se opresc la roman, ci acoperă un spectru foarte larg: nuvele, studii critice, texte politice, traduceri, eseuri şi articole de ziar. Toată această operă, scrisă – şi aici găsim un prim exemplu de ironie tipic roidiană – în limba puristă (katharevousa), deşi autorul ei era un apărător al limbii demotice, îşi propune desfătarea estetică şi educarea cititorului grec în spiritul literaturii antice și al culturii europene.