Considerată de mulţi dintre criticii care i‑au studiat opera drept capodopera ei, Patimile după G.H. este cartea despre care şi Clarice Lispector considera că i‑a împlinit cel mai bine propriile exigenţe de scriitoare. Roman mistic şi filosofic, set de exerciţii spirituale în căutarea non‑sinelui ascuns în miezul sinelui, Patimile după G.H. pune pe marginea abisului o femeie, una dintre femeile lumii, dar şi femeia din toate femeile.
Păşind pragul unei camere dosnice din propriul apartament, G.H., o sculptoriţă a cărei viaţă, bine organizată, are acum o neaşteptată breşă, păşeşte într‑o altă stare mentală, o altă conştiinţă a lumii. Dincolo de prag găseşte un semn tulburător lăsat în urmă de servitoarea mereu ignorată, care tocmai şi‑a dat demisia: un desen simplu pe perete, reprezentând un bărbat, o femeie şi un câine. Suntem în Brazilia, unde un asemenea semn nu e niciodată inocent. Nici măcar pentru o artistă sofisticată şi mondenă. În urma umilei servitoare cu pielea întunecată, G.H. se va confrunta şi cu un mesaj întrupat: un gândac bătrân, atât de bătrân încât este martorul întregii istorii umane, pe care o precede şi căreia îi va supravieţui. Efortul ei trepidant de a înţelege mesajul, de a‑l încorpora, de a gândi, de a discerne limita limbajului şi a propriei capacităţi de a gândi în limitele limbajului este transpus într‑una dintre cele mai frumoase, în austeritatea ei, cărţi ale secolului trecut. O răvăşitoare aventură intelectuală, la care bine ar fi să nu se încumete, aşa cum cere autoarea în avertismentul de la început, decât persoanele cu suflet format. Suflet, nu altceva.
Clarice Lispector (1920 – 1977) s‑a născut într‑o familie de evrei în Ucraina. Familia a emigrat în Brazilia pe când ea avea mai puţin de un an. A studiat Dreptul în Rio de Janeiro. A publicat peste douăzeci de cărţi: romane, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri şi culegeri de articole de presă. A fost căsătorită cu un diplomat şi l‑a însoţit ani de zile în misiunile sale în Europa. La douăzeci și trei de ani, publicarea primului ei roman, Aproape de inima vijelioasă a lumii, i‑a adus celebritatea peste noapte. Printre cele mai cunoscute titluri ale ei, se numără romanele Patimile după G.H. (A Paixão segundo G.H., 1964), Água Viva (1973), Ora stelei (A hora da Estrela, 1974), Un suflu de viaţă (Um Sopro de Vida, 1978). Este adesea numită „marea vrăjitoare a literaturii braziliene”.