Plexus este al doilea roman din trilogia Răstignirea trandafirie, scrisă de Henry Miller pe parcursul a zece ani, interzisă în Statele Unite ale Americii şi publicată la Paris între 1949 şi 1960.
Romanul Plexus (1953) este cel de-al doilea volum al trilogiei Răstiginirea trandafirie şi conţine cea mai amplă descriere a valorilor, credinţelor, opiniilor şi deciziilor de viaţă ale scriitorului, în lupta sa pentru supravieţuire în New Yorkul dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Mai mult decît un roman, Plexus este confesiunea unui personaj fascinant – atît în momentul „crucificării” sale, cît şi mai tîrziu, cînd controversata trilogie era deja scrisă – sub forma unei avalanşe de emoţii, idei, viziuni şi coşmaruri despre om şi locul său precar în societatea secolului XX, în care arta pare să fie singurul refugiu al sufletului. Curiozitatea nepotolită a lui Miller îl face să abordeze orice subiect şi orice aspect al existenţei, fără limite sau tabuuri; tot ce înseamnă viaţă este admirat, criticat, ironizat, evaluat din toate unghiurile, uneori cu cruzime, alteori cu tandreţe, însă întotdeauna cu umor.
„Plexus este volumul central al trilogiei Răstignirea trandafirie, în care ni se oferă cea mai detaliată descriere a valorilor, credinţelor, opiniilor şi judecăţilor lui Miller, aşa cum au evoluat acestea pe parcursul a două decenii. Dar, mai mult decît atît, Plexus este un conglomerat uluitor de emoţii, idei, viziuni şi coşmaruri privitoare la natura şi societatea umană în secolul XX, cu arta servind drept principiu unificator sau, poate, drept unic refugiu al sufletului. Nu există absolut nici un subiect despre care Miller să nu poată şi să nu vrea să vorbească, pe care să nu-l evalueze cu autoritatea conferită de statura sa intelectuală. El este, probabil, cel mai cultivat dintre scriitorii americani ai generaţiei lui, cel mai deschis faţă de idei şi sentimente, un admirator fervent al vieţii în toate aspectele ei şi, totodată, un critic necruţător al epocii al cărei martor este.” (Maxwell Geismar)
„Atunci cînd Miller se poate desfăşura în voie, talentul său de povestitor este inegalabil...” (The New Yorker)
„Dacă soluția vieții este aceea de a fi trăită, atunci s-o trăim, s-o trăim din abundență. Maeștrii vieții nu se găsesc în cărți. Ei nu sînt figuri istorice. Ei sînt situați în eternitate și ne roagă întruna să ne alăturăm lor, în eternitate.” (Henry Miller)
„Peste prăpastia dintre omul primitiv, care participa în chip mistic, și omul contemporan, care nu poate comunica decît prin mijlocirea intelectului steril, nu poate exista decît puntea unui tip de om nou, omul cu o conștiință cosmică. Înțeleptul, profetul, vizionarul, aceștia toți vorbesc în termeni apocaliptici. Încă de timpuriu, «puțini» au încercat să treacă dincolo. Unii, fără îndoială, au reușit – și vor rămîne pentru totdeauna dincolo de cursa de șoareci.” (Henry Miller)