Povesti cu cantec din diaspora

100 de români şi aventurile lor muzicale
Muzicienii din diaspora nu sunt oameni pe care i-am uitat, ci doar prieteni de suflet de care nu mai ştim nimic de o vreme. Doru Ionescu şi-a propus să ni-i aducă mai aproape, realizând nu doar un scurt istoric al evoluţiei lor de dinainte de plecare, ci şi o actualizare a veştilor şi noutăţilor din viaţa lor – vedete ale căror creaţii muzicale ne-au încântat în anii cenuşii ai comunismului.

Poveşti cu cântec din diaspora (100 de români şi aventurile lor muzicale) este o carte însoţită de un CD cu muzică de calitate. O carte pe care o veţi răsfoi ca pe un album de familie şi pe care o veţi citi pe nerăsuflate, asemenea unui roman poliţist bun.

Prin intermediul cărţii sale, Doru Ionescu (Rockerul) – cunoscutul redactor al atâtor emisiuni de radio şi TV – ne propune o reîntâlnire cu oameni despre care nu mai ştiam nimic de mult timp şi ne readuce în suflete acorduri ale unor vremuri în care muzica părea să fie făcută cu mai mult talent şi cu reală dăruire.

ADRIANA CÂRCU (Heidelberg): Muzica de dincolo de graniţe
În total, Doru a stat de vorbă cu mai bine de o sută de  muzicieni care acum nu mai sunt în ţară... La vederea unei asemenea cifre mă încearcă pe loc două sentimente contradictorii; primul este acela de mândrie, pentru că ştiu că o mare parte şi-au continuat sau au început în străinătate o carieră, nu de puţine ori strălucită. Al doilea este acela de părere de rău, pentru că ştiu la fel de bine că peisajul spiritual românesc a fost vitregit prin plecarea acestor talente. Dacă avem în vedere acest fenomen, vom găsi cu siguranţă explicaţia unei anume discontinuităţi în istoria Poveşti cu cântec din diaspora muzicii pop, rock şi de jazz de azi din România. Continuitatea este o componentă semnificativă în ecuaţia care defineşte valoarea unei arte, pentru că aceasta sporeşte printr-un cumul augmentativ.

O parte din muzicienii plecaţi, precum: Alexander Bălănescu, Lucian Ban, Nicolas Simion, Erlend Krauser sau Vladimir Cosma, au devenit nume de referinţă în istoria genului, cei mai mulţi şi-au continuat cariera şi doar puţini s-au dedicat altor meserii. Când l-am întrebat pe Doru dacă are o evidenţă statistică, mi-a răspuns: „Eu nu asta am vrut să ştiu, pe mine m-a interesat povestea“.

DORU IONESCU: Comunitatea românească este astăzi...
„Volumul de faţă survine după altele două, în care au mai fost transcrise fragmente din interviurile luate de-a lungul anilor: Timpul chitarelor electrice. Jurnal de călătorie în arhiva TVR şi Club A – 42 de ani. Muzica tinereţii tale. De fiecare dată, am evitat din start tonul de dicţionar, în favoarea relatării orale, fluide; cu mici excepţii, am evitat preluarea informaţiilor de pe internet şi – foarte important – am ocolit din start materialele gen PR. Cred în jurnalismul clasic de investigaţie şi, din principiu, ocolesc transcrierea prezentărilor oficiale. Iar acesta este doar un prim volum, o primă ediţie, pentru că interviurile continuă, indiferent sub ce formă.

Comunitatea românească este astăzi o forţă care creşte pe zi ce trece. Prin urmare, ca să las poveştile să se înşire cu cântec: ...Şi-altădată, şi-altădată / O s-o facem şi mai, şi mai lată!“