Privirea care atinge: arhitectura si simturile

Misiunea atemporala a arhitecturii este sa creeze metafore existentiale ale trupului si experientei care concretizeaza si structureaza prezenta noastra in lume. Arhitectura reflecta, materializeaza si imortalizeaza idei si imagini din viata ideala. Cladirile si orasele ne ajuta sa structuram, sa intelegem si sa memoram fluxul amorf al realitatii si, in ultima instanta, sa recunoastem si sa ne amintim cine suntem. Arhitectura ne ajuta sa percepem si sa intelegem dialectica permanentei si a schimbarii, sa ne gasim locul in lume si sa ne pozitionam in continuumul culturii si timpului.

Atingerea este modalitatea senzoriala care integreaza experienta asupra lumii si asupra noastra. Chiar si perceptiile vizuale sunt inlantuite si integrate in continuumul haptic al sinelui; corpul meu isi aminteste cine sunt si cum sunt asezat in lume. Corpul meu este intr-adevar vasul lumii mele, nu ca punct de observatie al perspectivei centrale, dar ca locus al referintei, memoriei, imaginatiei si integrarii.