Puţini au mai rămas cei ce povestesc: cei care simt nevoia nelămurită, dar obsedantă, de a-şi mărturisi drama, nefericirea, singurătatea. Ei sînt martorii, martirii unei epoci. (Ernesto Sabato)
"Literatura lui Teodor Mazilu pare neverosimilă, bătînd spre bizar şi absurd: este efectul adevărului ei. Un adevăr nu sugerat, ci afirmat în fraze solid articulate, foarte deschise, neobişnuit de răspicate. Uneori cititorul ei are impresia (vag neplăcută) că este luat la rost, brutalizat. Impresia nu este întru totul greşită, Mazilu nu-şi cruţă cititorul, ci îl constrînge să ia act de propria sa existenţă (falsă). Obiectul literaturii lui Mazilu nu este unul accidental, periferic, ci unul necrezut de general, un obiect global, tradus în zeci de variante - şi omenesc prin excelenţă." Lucian Raicu (din prefaţa la volumul Soarele şi ambianţa, 1983)