În Occident, mi s-a cerut adeseori să indic o carte din care s-ar putea înţelege ce s-a întâmplat în România în timpul comunismului. De fiecare dată, am ridicat din umeri. Nu avem o asemenea carte. Nu există la noi un Pasternak, un Soljeniţîn, un Bulgakov, un Havel, un Kundera. Închisoarea noastră cea de toate zilele de Ion Ioanid şi Caietul albastru de Nicolae Balotă sunt extraordinare, dar se referă aproape exclusiv la condiţia deţinuţilor politici. Cum era viaţa de fiecare zi în „libertate", cum au fost infirmizaţi sufleteşte oamenii, până la a deveni de nerecunoscut, cum s-a distrus sistematic civilizaţia românească nu are de unde să afle un strain. Citind volumul II din Timpul ce ni s-a dat de Annie Bentoiu am înţeles însă că a apărut, în sfârşit, cartea din care se poate afla ce experienţă tragică au făcut românii, dupa cel de-al Doilea Război Mondial, timp de mai mult de patru decenii. (Alex. ŞTEFĂNESCU)
O carte cu imens profit pentru înţelegerea anilor de început ai regimului comunist (anii terorii maxime) este cel de-al doilea volum al memoriilor lui Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. [...] Scrisul lui Annie Bentoiu are o seninătate aristocratică, o luminozitate structurală care îi dă o foarte mare credibilitate. Spre deosebire de alţi autori de literatură memorialistică, victime ale regimului comunist, Annie Bentoiu nu urmareşte în primul rând sa scoatş în evidenţă suferinţele prin care au trecut ea şi familia sa (evident, nici nu le ascunde), ci să înţeleagă tot ce s-a petrecut, propria viaţă, dar şi specificitatea regimului comunist, resorturile vizibile sau ascunse care au condus spre luarea unor măsuri atât de barbare. [...] Timpul ce ni s-a dat este o pledoarie pentru valorile fundamentale ale vieţii şi un document de neocolit. (Tudorel URIAN)