A pătrunde în tainiţele creaţiei mereu inspiratului compozitor, a-l cunoaşte şi în ipostaza de autentic interpret-creator, iată situaţii demne a genera motivate exerciţii de admiraţie. Dar este mai cu seamă un privilegiu să te afli în proximitatea omului Johnny Răducanu; un privilegiu şi „o bucurie a inteligenţei” – ca să-l cităm pe regretatul Alexandru Paleologu. Iubit şi respectat de atîţia distinşi oameni de incontestabilă condiţie spirituală – să-i amintim doar pe Nichita Stănescu, Nina Cassian, Fănuş Neagu, Andrei Pleşu, Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, Dan Grigore, Pascal Bentoiu, Dumitru Capoianu, Ion Caramitru, Cornel Todea – charismaticul artist continuă să activeze la vîrsta septuagenară. În acelaşi timp însă, el încearcă să confere o meritată consistenţă temporală unora dintre anterioarele realizări ale sale (şi implicit ale coechipierilor), care la vremea concretizării lor nu au putut beneficia de şansa permanentizării prin editarea pe disc. Este cazul prezentului album ce cuprinde patru preţioase opus-uri ale lui Johnny Răducanu din anii ’70, clasificabile într-un areal destul de puţin prospectat, acela al jazz-ului cameral. Această sintagmă nu ascunde, aşa cum s-ar putea crede, un pleonasm. Desigur, formaţiile instrumentale de jazz cu număr restrîns de membri (de la duo la septet ori octet), aşa numitele combo-uri, pot fi considerate ele însele camerale; mai mult decît atît, prin denominaţia „jazz cameral” se doreşte a defini exprimarea muzicală aflată la graniţa dintre jazz şi marea muzică, cunoscută în evoluţia jazz-ului şi sub apelativul „third stream”; „Cel de al treilea curent” – adică nici jazz, nici muzică cultă (academică), ci o nouă sinteză preluînd de la marea muzică o anume instrumentaţie, emisia aproape lipsită de vibrato a instrumentelor de suflat, sobrietatea frazării, complexitatea arhitecturilor sonore, iar de la jazz pulsaţia swing şi alte conotaţii ritmice, armonizări specifice dar mai ales creativitatea spontană investită în improvizaţie.
Cu ingeniozitate, bun gust şi meşteşug, cu recunoscutu-i har de melodist, Johnny Răducanu configurează un univers de expresie nepereche, un fascinant evantai de trăiri afective, zugrăvit cu pregnanţă prin combinarea unor pastelate tente şi irizări sonore. Fie că este vorba despre Cvintetul de alămuri cu două trompete, corn, trombon, tuba, însoţit de o secţie ritmică alcătuită din contrabass şi baterie (compozitorul lider susţinînd el însuşi reuşite solo-uri de contrabass), fie de un cvintet cuprinzînd tradiţionalele instrumente de suflat „din lemn” – flaut, oboi, clarinet, fagot (plus o trompetă, în cazul de faţă) –, şi acest context secondat de nelipsita secţie ritmică, paleta timbrală excelează prin diversitate, echilibru, culoare şi insolit. Audiţia însăşi va confirma legitimitatea neechivocă a acestor atribute!
Florian Lungu