BANNER_600X266_1

Adi Hădean la un an de #SolidarSocial

#SolidarSocial a trecut de 200.000 de porții de mâncare în primul an de funcţionare, iar cei de la Asociația Adi Hădean vor să ajungă la 1.000.000 de porții anual, însă acesta este de fapt doar începutul: proiectul este gândit astfel încât să aibă un impact în comunitate pe termen mediu și lung, depășind simplul, dar în același timp extrem de complicatul proces de gătire, ambalare și livrare de mese calde către oamenii care au nevoie de ele în plină pandemie. La un an de la debutul campaniei, Adi Hădean, printre altele creator de raft ales pe carturesti.ro, a stat de vorbă cu noi despre proiectul #SolidarSocial, a intrat în detaliile filosofiei sale de viaţă, dar a trecut în revistă și câteva dintre preocupările şi studiile ceva mai inedite din tinereţe.

De la sfârşitul lui aprilie, Cărtureşti este alături de #SolidarSocial cu brăţara #LoveAllFeedAll, pe care o puteţi achiziona online și offline în beneficiul Asociaţiei Adi Hădean.

 

Adi Hădean, propun să începem cu pasiunea pentru gătit. De unde vine? A fost transmisă ca model sau a fost mai degrabă o revelație? A existat vreun moment în care te-ai gândit: hm, cred că-mi place să gătesc…
Adi Hădean: n-am crezut niciodată că-mi place să gătesc. Am știut întotdeauna lucrul ăsta.
Când ești mic, vrei să te faci aviator, extraterestru, în fine, diverse…
AH: Extraterestru nu am vrut să fiu, dar aviator, da. Și tocmai mă fac aviator. Mi-a luat 40 de ani, dar ajung și acolo. Gătitul mi-a luat mai puțin, că tigaie aveam acasă deja. Și mai aveam și ouă în cotețul găinilor. Avion, în schimb, n-aveam. Și uite așa a început. Făceam de toate: jucam fotbal, băteam cuie, mă cățăram în copaci, dar treaba asta cu mâncarea m-a atras grozav și mă atrage în continuare. Și cred că mi se trage și de la faptul că mi-a plăcut să citesc mult și cărțile pe care le citeam când eram copil erau pline pe toate părțile de mâncare. Să-l luăm, de pildă, pe Alexandre Dumas, avea niște descrieri ale hanurilor și ale mâncărurilor de la han… Și la Sadoveanu găsești descrieri din astea și la mulți alți autori de cărți pentru copii. Și mie mi-au plăcut întotdeauna descrierile.
Înseamnă că ai și o latură ceva mai contemplativă pe undeva?
AH: Tot ce este posibil. Oricum, îmi place să fiu atent la lucruri și să văd toate detaliile. Sunt momente în care fac conștient exercițiul de a vedea toate detaliile, dar de cele mai multe ori le văd pur și simplu, este ceva inconștient. Și, dacă le văd, rămân cu mine și pot să le descriu. Și cu mâncarea e la fel.
Atenția față de detalii este ceva foarte util în bucătărie…
AH: Este util în viață în general. Sigur, să nu te pierzi în ele, dar să fii atent. Am început să fiu conștient de propria mea atenție la detalii în timpul uneia dintre facultățile pe care le-am început, cea de actorie. Făceam ore cu maestrul Dorel Vișan, care ne spunea așa: ca un actor să fie bun, trebuie să fie adevărat, adică să spună adevărul acelui rol. Și pentru asta trebuie să poți trăi rolul cu pricina. Și pentru asta, trebuie să fii atent la toate detaliile care compun rolul și la toate detaliile lucrurilor din jurul tău.
Actoria e o parte din trecutul tău mai puțin cunoscută. Una dintre facultățile începute. Care au fost celelalte?
AH: Am început mai multe; mai devreme am început una de management, ulterior una de marketing și tot așa. A fost necesar: erau niște oameni care voiau să mă ia în armată și eu nu voiam să mă duc. Când am dat la actorie, eram într-o acută stare vecină cu panica, pentru că rămăsesem fără opțiuni și mă întrebam la ce facultate să dau ca să scap de armată, fără să trebuiască să știu matematică și alte lucruri de felul ăsta. Era în 1998 sau în 2000, chiar înainte să fie eliminat stagiul militar obligatoriu. Aveam un prieten actor la Oradea, pe care l-am rugat să mă ajute să mă pregătesc pentru actorie. El mi-a zic că sunt practic un tâmpit, că examenul era peste o săptămână, iar pregătirea dura un an. Și i-am zis să facem un an în patru zile, ca să apuc să mă și odihnesc înainte de examen. Și așa am făcut. Așadar, am învățat pe de rost foarte multe texte, un cântec, un monolog, o baladă, o fabulă și tot ce se mai cerea la actorie. Evident că am uitat tot până la examen, dar m-am gândit că oamenii din comisie vor să ia niște posibili actori, nu niște actori gata antrenați. În comisie erau, printre alți, Dorel Vișan și Petre Țugulea, un actor foarte bun de la Teatrul de Stat din Oradea. Am făcut 2 ani și nu am terminat-o pentru că mi-am dat seama că în primul rând că nu mai e obligatoriu stagiul militar și apoi că nu mă vedeam pe scenă. Mi-am dat seama că nu e pentru mine și că nu are rost să încurc oamenii. Dar studiile de actorie mi-au folosit pentru că, ulterior, în alt moment de impas al vieții mele profesionale, m-am dus la un studio care făcea dublaj cu voce pe film și am făcut voci pentru desene animate o perioadă. Așadar, am făcut tot felul de lucruri. Mâncarea e ca un fel de scuză…
Înseamnă că e o scuză care se potrivește foarte bine, e genul de pretext privilegiat…
AH: Da, mâncarea e pretextul meu pentru orice: hai să mai gătim ceva. Atenție, nu neapărat să mâncăm, ci să mai gătim, pentru procesul ăsta de a descoperi tot timpul ceva nou mă fascinează mai mult decât mâncatul. Cu mâncatul am limite, nu pot să mănânc orice, oricât aș vrea, că nu am cum.

Dar să descopăr mâncarea e pentru mine ceva nelimitat.

Dacă revenim la celelalte facultăți începute?
AH: Mai mult decât facultățile (business și marketing), cea care mă ajută cel mai mult în business este soția mea. Marketingul m-a ajutat să mă poziționez pe piață, să comunic cu clienții din zona de marketing, PR și publicitate. Nu mă refer aici la clienții de restaurant; cei care vor de la mine mâncare nu sunt clienți, ci sunt întotdeauna oaspeți și aici mi-e mult mai ușor. Soția mea se ocupă cu partea de comunicare și am devenit principalul ei client, face foarte multe lucruri pentru mine.
La drept vorbind, nu fac mâncare ca să o împart în primul rând cu ceilalți. Pentru mine, faptul că pot să împart mâncarea cu alți oameni reprezintă o consecință fericită. Motivația reală pentru care gătesc este nevoia mea de a descoperi încă ceva legat de mâncare.
Dar și împărtășești, mă gândesc la toate cauzele sociale pe care le-ai susținut gătind, alergând maratoane, strângând bani și pe urmă gătind ș.a.m.d.
AH: Sigur că da. Am alergat multe maratoane și acum mi-am reluat alergările. Sper ca, ușor-ușor, să ajung din nou la forma în care să pot alerga maratoane pentru că îmi place foarte tare. Ies din casă, alerg pe străzi. Câteodată în Herăstrău, alteori ajung până în parcul Carol. Cam 10-15 km, să-mi ajungă și mie.
Ai susținut multe cauze sociale înainte de #SolidarSocial. Nu este o campanie care vine neant.
AH: Da, e foarte important: nu ai cum să fii parte din ceva fără să te implici.
Pari a fi un om al cetății sau, în fine, un om al comunității, că nu mai trăim în cetăți. În Cluj, comunitatea pare mai mică, în București, suntem o multitudine de comunități.
AH: Suntem o multitudine de comunități, dar toate aceste comunități se intersectează pe stradă, la metrou, în prăvălie, la cantina socială, la coada de la ajutorul de șomaj ș.a.m.d. Cred că e foarte important să nu trecem nepăsători pe lângă toate astea. Sunt oameni care nu au făcut nimic pentru a ajunge într-o situație grea, pur și simplu s-au născut în ea, îi vezi că suferă și că se chinuie și nu poți să te numești om dacă nu întinzi o mână de ajutor.
Dintre toate cauzele pe care le-ai susținut, individuale sau comunități, ți-a rămas vreuna în minte?
AH: Nu mă atașez de lucrurile trecute. Fac ce am de făcut pentru că am altă viață în fiecare zi și n-aș putea să fac lucrurile de astăzi dacă aș duce cu mine lucrurile pe care le-am făcut în trecut. Ce pot să iau cu mine e experiența lucrului înfăptuit și felul în care m-am comportat eu în timpul acelei experiențe. Asta mă ajută să-mi fac mișcările mai ergonomice și viața mai eficientă și mai plăcută. Nu vreau să duc cu mine nici nume, nici chipuri de oameni. Vreau să fiu conștient de ce am făcut în fiecare zi, pentru asta fac efortul de a ține minte cum am făcut lucrurile, nu din alt motiv.
Cum se lucrează cu instituțiile de stat pe proiecte comune? Pentru proiectul Farfurii curate de la Cluj, în 2011, ai colaborat cu primăria.
AH: Toate colaborările cu instituțiile de stat sunt problematice, autoritățile nu știu neapărat cum să se implice și, cumva, trebuie să le învățăm noi. Ele au mersul lor, dar eu am învățat să iau de la fiecare om și instituție ce-mi trebuie mai tare și să-mi văd de treabă. Atunci am făcut niște manuale de bune practici cu rețete peste rețete pentru copii, dar nu este varianta cea mai bună. Apostolatul din ușa-n ușă sau din grădiniță-n grădiniță nu funcționează. Proiectul pe care-l facem astăzi, #SolidarSocial, are ca finalitate ce am început atunci, cu Farfurii curate, adică crearea unor centre în care să învățăm oamenii să facă mâncare într-un anumit fel. Cantinele sociale reprezintă o mică parte din activitatea pe care trebuie să o facem: să dai de mâncare cuiva care este flămând este pe cât de necesar pe cât de păgubos pe termen mediu și lung, pentru că sunt guri care vor rămâne deschise în permanență. Noi trebuie să-i învățăm pe oameni să fie independenți. Felul în care se întâmplă de obicei CSR-ul la noi nu face altceva decât să genereze dependență. Sunt și organizații care caută să le dea putere oamenilor și să-i învețe să gândească independent. Dacă-i dai omului care are mâna întinsă lucrul de care nevoie, îi rezolvă problema de moment, dar nu ne ajută pe noi ca societate, iar în momentul următor va avea aceeași problemă. Noi încercăm să-i facem pe oameni să nu aibă aceeași problemă. Aici rezolvăm prin educație, prin construirea unor centre care să funcționeze pe de-o parte ca niște cantine, iar pe de altă parte ca centre de pregătire profesională, lucrăm la extragerea oamenilor din mediile defavorizate și la reconversie profesională sau conversie către o meserie anume. Noi, în asociație, ne pricepem la ospitalitate și la mâncare și asta putem să-i învățăm pe oameni: că prin mâncare, prin bucătărie, prin bucuria de a împărți lucruri cu alții, poți să devii un om mai aproape de întreg.
#SolidarSocial este, de fapt, un proiect foarte ambițios.
AH: Trebuie să-ți setezi obiective mari. Dacă facem jumătate din tot ce ne-am propus și tot e bine.
Cum arată acum, astăzi #SolidarSocial? Ați ajuns la peste 200.000 de porții de la începutul proiectului.
AH: Livrăm peste 1.000 de porții zilnice la sectorul 6 din București, mai sunt medicii și personalul sanitar din Spitalul Matei Balș. La începutul perioadei de pandemie, am mai dat mâncare și altor spitale. Mai sunt 100 de copii pe care îi hrănim la Petrila, împreună cu Salvați Copiii, 100 de copii la Ploiești, unde lucrăm în colaborare cu Concordia, iar la Constanța lucrăm în colaborare cu preoții din două sate din județ care împart mâncare făcută de noi din ușă în ușă oamenilor lipsiți de resurse. Așa avansăm.
Cum a avansat proiectul din aprilie 2020, de când a început? Dincolo de o creștere a numărului de beneficiari, de porții, de sponsori, de parteneri? Cum s-a îmbunătățit procesul? Cine coordonează la fața locului totul?
AH: Nu eu coordonez lucrurile acolo, eu am alte responsabilități pe partea de dezvoltare și atragere de fonduri. De coordonare pe partea de bucătărie (și nu doar asta) se ocupă colegul meu Denis Jardin, care a venit ca voluntar la noi în Asociație anul trecut în aprilie și pe care am decis să-l angajăm pentru că este foarte bun în a gestiona oameni și stocuri și așa mai departe. El este și bucătar. La fel procedăm în fiecare loc în care livrăm mâncare: avem un om responsabil pe pătrățica lui. Iar Denis supervizează tot și el are grijă ca mâncarea să ajungă de colo-colo. Noi lucrăm cu ce mâncare primim, nu putem să facem comenzi, lucrăm cu Banca de Alimente București care ne sună și ne spune: astăzi am 10.000 de ouă, ce faceți cu ele? Sau cu Macromex, de la care primim telefon că au un capăt de stoc de șnițele şi ne întreabă dacă le vrem. Sigur că le vrem, sunt oameni care le vor mânca. Nu are rost să fie distruse, că nu e în interesul nimănui.
Dincolo de tine şi de Denis, cine mai face parte din echipă?
AH: Sunt toate fetele care lucrează împreună cu noi la firma soției, colegele mele de la asociație care se ocupă de comunicare. Acum am obținut un număr scurt pentru Asociație (8845), a fost o muncă foarte solicitantă. Eu mă ocup de întâlnirile cu oamenii și de noi modalități de a face să ajungă la noi marfa sau accesoriile (caserolele, de exemplu), că bani propriu-zis nu primim foarte mulți. Cu caserolele, de exemplu, avem o mulțime de probleme, încercăm să standardizăm felul în care se livrează mâncarea și este extrem de complicat: caserola de polietilenă era bună până acum câteva săptămâni, între timp s-a interzis în UE, iar costurile din punctul ăsta de vedere au crescut cu 60%, ceea ce este enorm. Noi folosim 4000 de caserole într-o zi. Munca mea constă în strângere de fonduri și de voluntari. Nu ne permitem deocamdată să avem angajați, Denis e singurul, deși mi-ar plăcea să avem mai mulți. Din pricina asta și efortul cu numărul scurt și cu strângerea de donații, pentru că trebuie să ținem în felul acesta proiectul până când va ajunge la o masă critică, adică până în punctul ăla în care vom putea genera acțiuni autosustenabile.
Câți voluntari sunt în total? Cum arată o zi din viața campaniei #SolidarSocial?
AH: Au fost peste 100, care vin (când au timp) și pleacă, însă noi putem să muncim numai între anumite ore. De gătit, gătim dimineața pentru prânz. La începutul săptămânii știm aproximativ ce marfă vom avea toată săptămâna. Sigur că poate să intervină ceva pe parcurs, iar dacă intervine, cu atât mai bine. Facem meniul pentru săptămâna ce urmează și oamenii vin dimineața la bucătărie și se apucă să gătească. Pe la 10, 10 și un pic e gata mâncarea, după care începe etapa de împachetare la care ai nevoie de mai multe mâini, pentru că sunt sute de porții care trebuie împachetate și expediate repede. În București folosim cantina DGSAPC sector 6, de exemplu, dar am vorbit și cu alte sectoare și încet-încet ne extindem. Proiectul va deveni mult mai ușor de dus pentru noi din perspectiva resursei umane atunci când vom ieşi din pandemie, pentru că atunci oamenii vor putea să vină la cantină, aşa cum o făceau înainte. În acel moment, o să scadă foarte mult și costurile noastre legate de livrare, pentru că sunt foarte ridicate.
Apropo de livrarea mâncării, văzută însă din alt punct de vedere, a salvat câteva businessuri din domeniul HoReCa, nu-i așa?
AH: Nu, nu cred asta. Pentru că livrarea mâncării, așa cum se face astăzi, înghite cca 35 până la 42% din cifra de afaceri a unui producător; fie el restaurant sau fast-food. Iar când faci asta, nu mai faci business, doar trec niște bani prin tine. Iar la final, vine nota de plată și, cum ai de plătit impozitele la stat, personalul, furnizorii ș.a.m.d. , nu mai rămâi cu nimic. Singura variantă posibilă care te-ar putea ajuta să supraviețuiești acestei perioade făcând livrare e să scazi calitatea produselor din care faci mâncarea. Și ce fel de om ești tu când îi dai unui om să mănânce porcării? Soluția livrării nu este sustenabilă pe termen lung, este o soluție de un sfert de oră care, din păcate, s-a prelungit în al doilea an și se pare că va continua. În ultimii trei ani, în Statele Unite s-a ajuns ca cea mai mare parte a mâncării să fie livrată prin intermediul aplicațiilor. Nu are cum să țină la infinit această variantă de costuri, dacă vrei să faci mâncare decentă. A livra mâncare în acest fel te conduce la a livra în cele din urmă fast-food. Singura variantă mai decentă, dar nu strălucită, este să faci livrarea în regim propriu, în contextul proximității, de tipul take away. Iar ca să convingi oamenii să vină să-și ia mâncare de la tine, trebuie să ai o poveste, mâncare bună și să funcționezi în cartier. Este o variantă care merge în cazul unor businessuri mai mici, cu unul-doi-trei oameni. Nu poți să ții 20 de oameni în sistemul take away sau delivery cu un livrator oarecare. Eu nu livrez mâncare în condițiile astea: este imposibil ca livrarea să fie la fel de costisitoare ca salariile oamenilor sau ca materia primă. Pragul maxim din punctul meu de vedere nu poate să treacă de 6%.
Revenind la cărți, ce citești cu mare plăcere?
AH: Nu sunt un cititor cu un mare discernământ, așa am fost toată viața: am pus mâna și am citit. De câțiva ani încoace, îmi plac cărțile care sunt scrise frumos. Uite, o carte care mi-a plăcut foarte tare: Un gentleman la Moscova a lui Amor Towles. E o bucurie să o citești.

Adi Hădean la locul de joacă preferat
Cărți de bucate lecturezi? Ai gătit vreodată după Sanda Marin?
AH: Am aici Sanda Marin de când eram tânăr, de-acum vreo 20 de ani și nu aveam Google la îndemână. Sursele de informații despre mâncare erau foarte puține și apăruseră niște revistuțe cu reţete și nu era prea clar, când te apucai de una, ce o să iasă până final. Și mai erau cărțile din raftul mamei și reţetele de pe frigider. Cam astea erau atunci. Nu am gătit din ele, dar le-am citit. Cumva, eu mă gătesc mai degrabă pe mine, nu pe alții.
Ai în plan să publici cărți noi?
AH: Am scris o carte cu rețete de studenție în 2003 și m-am gândit la o republicare pentru mediul actual pe bază de fotografii noi, dar poate că lucrurile din trecut trebuie să rămână în trecut. Și a mai fost o carte specială, o carte-obiect, ieșită în 2013 într-o serie foarte limitată, tipărită pe hârtie reciclată, cu rețete de Crăciun din familia mea. Și am mai scris o carte, semiautobiografică, apărută la Curtea Veche în 2016, #24centimetri. Iar acum mă bate gândul să încep o serie legată tot de #SolidarSocial, ceva ce nu aș face în mod obișnuit. Am avut ani în care am scris cel puțin 900 de rețete pe an: pe blogul meu, pentru alte bloguri, pentru clienții mei, pentru restaurantele pentru care lucram sau făceam consultanță. De dragul acestui proiect și pentru a mai atrage niște venituri, atâtea cât sunt ele din cărți – autorul are cele mai mici venituri, pentru că are și cele mai mici cheltuieli, din punct de vedere business, lăsând la o parte cheltuiala intelectuală –, aș vrea să scriu o serie de cărți faine ca obiect, drăgălașe, folositoare dintr-o perspectivă gastronomico-filosofică și etnografică. Asta pentru că eu văd bucătăria românească doar înscrisă în ceea ce înseamnă bucătăria balcanică. Noi putem să ne punem granițe și limite de orice fel, însă de la granița noastră cu Ucraina până la capătul Antalyiei întâlnim repetându-se aceleași feluri de mâncare într-o formă sau alta. Cu cât sunt mai bogate regiunile, cu atât sunt mai variate și mai numeroase felurile de mâncare. De multe ori mă întâlnesc aici cu mâncărurile pe care le știu de la bunica. Și mi-ar plăcea să fac niște cărți care să arate întreaga legătură pe care o avem noi din punct de vedere culinar. Sunt două direcții în discuțiile despre mâncare: mâncarea asta sigur e românească și felul ăsta de mâncare, cum să fie românesc? Sarmalele, de pildă, sunt foarte românești, dar și foarte bulgărești, și foarte turcești, și foarte grecești. În Slovacia, de exemplu, nu sunt sarmale.
Ce părere ai despre noile cărți de rețete de autor?
AH: Nu-mi iau rețete din ele, dar îmi iau o perspectivă: mă interesează modul de gândire, perspectivele altora asupra obiectului sau subiectului în discuție. Cum mintea umană nu poate vedea decât un fragment, o latură a lucrurilor, cum nu poți să vezi simultan toate fațetele unui bob de nisip, de pildă, e instructiv să ai acces la lucruri dintr-o altă perspectivă, la cum vede altcineva morcovul, de exemplu. Asta mă interesează pe mine la cărțile de autor. Ele conțin rețete pentru că oamenii caută rețete; rețete despre orice: cum să trăiască, cum să mănânce, cum să fie fericiți. Le caută pentru că au nevoie. Eu le caut pentru că mă interesează încă o perspectivă. E complicat de fapt să petreci foarte mult timp cu cărțile dacă ești bucătar, pentru că asta e o meserie care te solicită mult în mod normal. E complicat să fii în același timp un om al cărților și un om al tigăilor. De obicei, oamenii care nu gătesc pot să stea să teoretizeze. Sau pot să aibă timpul necesar la dispoziție după ce au depășit un anumit nivel, și aici mă refer la nivelul financiar în primul rând. Foarte puțini bucătari ajung la statutul de rockstar sau de teoretician al mâncării. E altă categorie – cea a gastronomilor, care asta fac, stau și teoretizează mâncarea şi obiceiurile culinare.
Ai gătit cu vreunul dintre prietenii tăi (bucătari)?
AH: Am gătit cu Elena Arzak, stătea chiar acolo la plită și frigea plăcinte.
Dacă nu ai fi fost bucătar, ce ai fi fost?
AH: Nu știu. Nu mi-am pus problema. Pentru că îmi plac foarte multe lucruri, dar ăsta îmi place mai mult decât altele. Aș fi făcut probabil lucrul care îmi atrăgea cel mai tare atenția.
Care este diferența între un bucătar și un chef?
AH: Toți suntem bucătari până la urmă, dar într-o bucătărie unul trebuie să fie șef, să conducă orchestra, să fie responsabil. Oamenii ajung responsabili pentru că sunt capabili să-și asume responsabilități. E posibil ca liderul să nu fie cel mai bun bucătar, dar asta nu e relevant pentru un lider. Ajută dacă știe să facă mâncare la fel de bine sau mai bine ca oamenii din subordinea lui. Într-o bucătărie, lucrurile se ierarhizează în mod natural, aici avem meritocrație reală. Nu e un mediu democratic, dar e unul dintre cele mai meritocratice pe care le cunosc. Poate și din cauza asta îmi place foarte tare.
Eu nu mă văd altceva decât un bucătar și caut să fiu un bucătar care gătește cu plăcere. Nu știu dacă bun sau prost, dar cu siguranță gătesc cu mare drag. Faptul că alții mănâncă ce gătesc eu e o consecință a faptului că gătesc, nu un scop. Dar în același timp sunt conștient de această consecință și mă simt responsabil.

Vă invităm să susţineţi şi voi campania #SolidarSocial!

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.