coperta

Adrian Enescu, Funky Synthesizer 2.0

copertaFac parte din generaţia care şi-a format gusturile muzicale ascultînd, mai întîi, benzi de magnetofon, casete audio şi radio, apoi urmărind MTV-ul sfîrşitului anilor `80 şi începutului anilor `90. Pe vreme aceea ascultai şi nu ştiai ce ascultai (la radio) sau nu aveai acces la discografii, ştiai doar un videoclip, cîteva piese, cel mult un album, deseori copiat incomplet pe banda de magnetofon sau pe caseta audio. Astfel am aflat destul de tîrziu că unul dintre sound-urile care-mi atrăsese atenţia în copilăria petrecută cu radio-ul deschis fusese compus de un român pe nume Adrian Enescu şi se găsea pe un disc numit Funky Synthesizer volume 2. În ceea ce mă privea, putea să fi fost la fel de bine Jean Michel-Jarre, Isao Tomita sau Vangelis, dar era, totuşi, un român.

Cele două albume Funky Synthesizer, apărute în 1982, respectiv 1984, au fost niște premiere pentru muzica românească, nişte OZN-uri sonore, fiind primele de electronica instrumentală – un fel de fatalitate, căci Republica Socialistă România era un ghetou cultural, inclusiv dpdv al tehnicii, deci şi al instrumentelor muzicale moderne. Într-un lung interviu pe care i l-am luat lui Adrian Enescu (împreună cu Paul Breazu, pentru Dilema veche), l-am întrebat cum au apărut aceste albume. „Am o obsesie cu libertatea. M-a mînat dorința de a fi liber într-o perioadă în care cuvîntul ăsta avea o conotație delicată. Am vrut să fiu original, să demonstrez că pot gîndi ca orice muzician din lumea asta, că nu am complexe și că sînt competitiv”, ne-a spus atunci, printre multe altele, Adrian Enescu care, legat de instrumente, ne-a dat şi detalii tehnice: „Pe volumul II am folosit o mașină de ritm Drumulator, la sintetizatoare Oberheim OBX-8, Roland SH-5 și Arturia Prophet 5, un sampler AKAI 612. Am imprimat pe un magnetofon Fostex cu opt piste și am mixat pe un Fostex cu două piste. La post-procesare, am folosit un reverb Roland. Un prieten din copilărie, inginer plecat în Germania, construise un rack de module speciale pentru post-procesare, după schemele unor echipamente la modă. Era un aparat foarte competitiv, pe care mi l-a trimis la București, desfăcut în piese și cu schema atașată. L-am asamblat și așa am putut să lucrez cu trei post-procesări foarte importante în lanțul unei înregistrări. L-am vîndut apoi pe mulți, foarte mulți bani unui muzician rus venit în turneu în România.”

Pe coperta discului apărea atunci, în 1984, cuvîntul „dance”. „Am vrut ca muzica electronică românească să intre în discoteci. Și a intrat. Compoziții de pe Funky Synthesizer 2 erau pe toate playlist-urile cluburilor de dans din țară, în casele de cultură, unde vinerea, sîmbăta și duminica se dansa, dar şi în singura discotecă adevărată din România acelor vremuri, Ring-ul din Costinești. La radio, putea fi auzite doar noaptea, pentru că ziua avea interzis. Discul s-a vîndut neașteptat de bine”, ne-a spus în acel intevriu Adrian Enescu.

Ei bine, după ce A&A Records a scos, la începutul anului trecut, albumul Invisible Movies cu muzica de film compusă de Adrian Enescu în cele cîteva decenii de carieră (carieră remarcabilă răsplătită cu un premiu în cadrul TIFF-ului acum cîţiva ani), a reeditat şi iconic-ul Funky Synthesizer volume 2 într-o ediţie completată (de unde şi sintagma 2.0”), upgrade cu un total de 20 de compoziţii ce conţine inclusiv piesele instrumentale care în 1984 au rămas pe dinafară din cauza limitele de durată de atunci ale unui vinil, precum şi alte cîteva cîntece disco-pop înregistrate la voce cu Crina Mardale (preluate de pe una dintre cele mai interesante opere ale pop-ului românesc optzecist, Grupul Stereo – un album descris de Paul Breazu drept „aproape distopic, un film noir care a trebuit să aştepte cîţiva ani ani pentru a se vedea parţial continuat pe albumele Bună seara, iubito! şi Un buchet de trandafiri cu Loredana Groza”), o piesă din 1993 scrisă pentru Marcela Buruiană, plus un fragment din poemul radiofonic Cele 12 lumi ale visului (1977) şi un preludiu jazzistic pentru pian, din 2014.

Cu această reeditare a aproape unui întreg capitol din istoria muzicii româneşti, A&A Records deopotrivă aduce un omagiu şi repune în drepturile şi în circuitele sonore ale prezentului opera lui Adrian Enescu, creatorul nostru de pop electronic. Un disc too funky to get old!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.