DSC_0213

AuthenTrip | „Să călătorești NU înseamnă să te simți ca acasă, ci să descoperi ceva diferit, care să te surprindă și să-ți creeze amintiri.”

Care e povestea voastră?

Pot spune că povestea AuthenTrip se confundă pe undeva cu propria mea poveste. O poveste începută din copilărie, odată cu setea de călătorie și de aventură transmise de romanele lui Jules Vernes, Mark Twain sau Selma Lagerlöf, odată cu  vacanțele la bunici și cu primele tabere școlare. Visam încă de pe atunci să explorez lumea, să descopăr locuri îndepărtate și să cunosc oameni din alte culturi. Au urmat studiile în turism, experiența de student Erasmus în Franța, iar mai apoi o bursă a guvernului francez și șansa unui master în turism la Universitatea din Angers. 

Iar în 2011, întâmplarea a făcut să ajung în echipa unui touroperator din Franța, unde aveam să descopăr un concept de călătorii complet nou pentru mine. Călătorii autentice personalizate, bazate pe experiențe memorabile și pe o interacțiune reală cu destinația vizitată. Practic, acel gen de experiențe pe care le vedeam în documentarele National Geographic, cu avantajul că totul putea fi personalizat și adaptat fiecărui călător în parte. Altfel spus, era „the perfect match for me!’’

Au urmat 10 ani de organizat astfel de călătorii pentru clienții francezi, specializându-mă pe anumite destinații care mă pasionează: Țările Nordice (Norvegia, Finlanda, Feroe), Rusia, Armenia, Georgia, Cuba, Mexic, Țările Baltice și bineînțeles, România! Iar când spun specializare, mă refer la o cunoaștere foarte în detaliu a fiecărei destinații, obținute prin numeroase călătorii profesionale, explorând și testând personal locuri și activități. Altfel spus, acolo unde trimitem un client, noi am fost deja. Și nu doar o dată! O condiție esențială pentru a putea organiza adevărate călătorii personalizate.

Iar după cei 10 ani pe piața turistică din Franța, era cumva timpul să propun acest concept de călătorii și pasionaților din România. Practic, AuthenTrip a apărut de la sine, în mod natural.

Care este locul de poveste în care te-ai întoarce mereu?

Pff… unul singur? Chiar am avut norocul să ajung în mai multe locuri de poveste și parcă în toate m-aș întoarce 😀 De exemplu, de fiecare dată povestesc cu emoție despre umanitatea intactă din Insulele Feroe, o țară care pe mine m-a marcat profund și în care m-aș întoarce mâine! Sau despre aventura călătoriei cu Transsiberianul, pe care aș reface-o fără ezitare, căutând să pătrund și mai adânc în misterioasa și fascinanta Rusie. 

Dar dacă ar fi să aleg un singur loc în care să mă întorc mereu, probabil că aș spune Laponia! Da, clar Laponia! Am fost deja de 5 ori, dar m-aș duce în fiecare iarnă, pentru că e un tărâm pur și simplu magic! N-o să-ți povestesc acum despre senzațiile unei expediții cu sania trasă de câini husky, despre turmele de reni ori despre experiența unei nopți într-un iglu. Îți spun doar că odată ce ai trăit pe viu magia aurorei boreale, nu vei mai fi niciodată la fel! Vei deveni dependent de această minune a naturii, pe care vei tot continua să o cauți.

Ce le-ați spune celor care sunt la o primă experiență de călătorie în forma aceasta?

Le-aș spune să fie curioși și deschiși, să experimenteze și să aibă încredere într-un specialist în călătorii personalizate. Și le-aș mai spune că a călători NU înseamnă ‘`să te simți ca acasă!‘’, ci să descoperi ceva diferit, care să te surprindă și să-ți creeze amintiri. 

De altfel, îmi place să zic că pentru a descoperi cu adevărat o destinație, e musai să petreci timp cu localnicii, să încerci gastronomia locală, să ai contact cu tradițiile specifice, ca abia apoi să vizitezi așa-zisa listă de „must see-uri’’. Altfel spus, să călătorești cu sens, încercând să înțelegi ceea ce vezi, nu doar să bifezi locuri. 

Cu ce carte, film și cântec ai asocia ultima călătorie?

Tare faină întrebarea asta! Hmm… o să râzi, dar ultima călătorie fiind în Laponia, o voi asocia cu o carte de copii. O cărticică a cărei titlu este O dorință de Crăciun și care aparține scriitoarei nordice Lori Evert. Povestea e scurtă și descrie călătoria unei fetițe pentru a-l întâlni pe Moș Crăciun, dar fotografiile din carte redau cu adevărat peisajele și magia Laponiei. Practic visezi cu ochii deschiși! 

Apropo, iarna trecută chiar am oferit cărticica unui puști simpatic, pe nume Tudor, care e un mic explorator în devenire! 🙂 

În materie de film, aș alege Näkkällä, chiar dacă probabil nu-ți spune mare lucru. Filmul spune povestea adevărată a prieteniei dintre un jurnalist elvețian și un bătrân de origine Saami, și dezvăluie viața acestei comunități prea puțin cunoscute. În plus, totul se petrece într-o regiune autentică a Laponiei, una foarte dragă nouă, în care am fost de 3 ori și pe care o promovăm la AuthenTrip.

Cât despre cântec, aș alege „Only Time” de la Enya. Știu că e irlandeză, dar vibe-ul piesei chiar se potrivește cu trăirile pe care ți le oferă peisajele din Laponia. 

Se spune că cea mai scurtă cale către noi înșine este prin intermediul unei călătorii în jurul lumii, cât de adevărat este asta și ce loc nu ar trebui în niciun caz ratat? 

  Cu siguranță e adevărat! Când mă gândesc la mine, cel dinainte de a fi ieșit vreodată din țară, și eu cel de azi, aș fi tentat să spun că văd o foarte mare diferență, ca și cum am devenit alt om. De fapt, sunt același, doar că odată cu fiecare experiență de călătorie, am ajuns să-mi descopăr anumite laturi pe care nu știam că le am, anumite trăiri dar și anumite limite. Călătorind și, mai ales, ieșind din zona de confort, ajungând în culturi diferite de a ta și experimentând lucruri pe care nu le cunoșteai, ajungi să te cunoști mai bine și chiar să fii surprins de propria persoană. Evident, condiția este să alegi să fii călător, nu simplu turist, să descoperi ceea ce se găsește dincolo de zidurile unui resort all-inclusive, dincolo de o stațiune turistică sau de capitala unei țări. Pentru că esența și identitatea acelei țări se regăsesc fix dincolo de aceste bariere imaginare. E suficient să îndrăznești și să fii open minded, acceptând și respectând diferențele, să te lași surprins. Iar cel mai interesant este că în ciuda diferențelor aparente, vei descoperi că indiferent de țară sau de cultură, oamenii sunt fundamental la fel, cu aceleași bucurii, visuri și tristeți. Vei realiza că multe din convingerile tale sunt simple prejudecăți. Vei începe să faci conexiuni și îți vei da singur răspunsul la multe DE CE-uri. Chiar am o vorbă, pe care o folosesc destul de des: dacă oamenii ar călători mai mult, cu siguranță ar fi mai multă pace și responsabilitate în lume. Pentru că ajungând să-l cunoști pe „celălalt”, devii mai tolerant, iar ajungând să vezi minunile acestei planete, devii mai conștient și mai responsabil. 

Nu cred că există un anume loc ce nu ar trebui ratat, la fel cum nu cred că e necesar să ajungi până la capătul lumii pentru a fi cu adevărat dat pe spate. Cred că e mult mai important să vezi și să înțelegi locul în care ajungi, nu doar să-l bifezi și să-ți faci un selfie. De exemplu, sunt atâtea locuri incredibile prin România, despre care mulți dintre noi habar nu au și pe care ajungem să le descoperim anul acesta, forțați de pandemie. Visăm să petrecem măcar o noapte într-un castel din Valea Loarei, când putem trăi această experiență în Transilvania, în Ținutul Secuiesc. 

Dar ca să dau totuși un răspuns concret, în spiritul întrebării tale, îndrăznesc să sugerez câteva experiențe de trăit și care pot fi sursa unor revelații. Nu vei înțelege pe deplin legătura vitală dintre om și natură, până nu vei sta câteva zile într-un cottage finlandez în pădure, pe malul unui lac, departe de agitație și de ecrane. Nu vei înțelege complexitatea sufletului rus, fără a încerca solitudinea și grandoarea Siberiei, ori fără a sta ore în șir lângă o cană de ceai la samovar, privind pe fereastra trenului. Nu vei percepe cu adevărat ce înseamnă bucuria vieții, indiferent de greutăți, decât odată ajuns în Cuba (dincolo de resorturi, evident!). Nu te vei simți niciodată atât de mic și neimportant în comparație cu planeta, până nu vei rămâne cu gura căscată în fața fjordurilor și a reliefului spectaculos al Norvegiei. La fel cum Insulele Feroe îți vor redefini noțiunea de normalitate și de spirit de comunitate, arătându-ți că umanitatea intactă poate să existe și în 2020. Iar Armenia te va face să reconfigurezi topul gastronomiilor preferate, la fel și pe cel al vinurilor 🙂 În final, aș vrea să spun că nu vei afla cât de minunată și variată poate fi România, dacă nu o descoperi la pas pe Via Transilvanica! Chiar e un must!

Care sunt 3 cuvinte care-ți vin în minte atunci când spui România? 

Autentic, pitoresc, acasă

Ce alte branduri românești  îți plac?

Chiar sunt multe branduri românești care îmi plac, majoritatea fiind începute ca mici inițiative antreprenoriale, dar care au devenit de succes. În plus, sunt inițiative care reușesc să schimbe România în bine! Ca să amintesc doar primele care îmi vin acum în minte, aș spune Pegas, Via Transilvanica (pariul meu este că va deveni un adevărat brand de țară, un Camino românesc), Cămara din Totești, Noah, Prospero, Transylvanian Brunch, Ie din Maramu’, Made în Roșia Montană… și evident, Cărturești!

Dacă nu ai face asta, ai… 

Probabil că aș scrie. Aș călători oricum și aș scrie despre tot ceea ce aș trăi în călătorii. Iar când nu aș călători fizic, aș călători cu gândul și tot aș scrie! 😀  

Site: https://www.authentrip.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/authentrip.ro



There is 1 comment

Add yours
  1. Daniela Moldovan

    Via Transilvanica va distruge natura fiindcă oamenii nu au grijă de natură! Vor merge cu atv-uri vor incerca și cu mașini și dacă apar și gherete (inevitabil) cu suveniruri va fi jalnic! Plus gunoaiele pe care suntem renumiți că le aruncăm oriunde!


Post a new comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.