Miercuri, 20 noiembrie, de la 18:30, vă invităm la Cărturești Verona la lansarea cărții „People, Place and Global Order” în prezența autorilor Andrew Taylor și Adam Bronstone. Autorii împreună cu Vlad Niculescu vor vorbi despre efectele și riscurile globalizării și ale tehnologiei. Discuția va fi urmată de o sesiune de[mai mult...]
All posts by Cărtureşti
„Gala Premiilor pentru un Mediu Curat” a ajuns la cea de-a unsprezeccea ediție. In cele zece editii de până acum au fost inscrise peste 500 de proiecte care reprezintă exemple de bune practici in . În acest an, data de 3 octombrie a marcat lansarea sesiunii de înscrieri pentru cea[mai mult...]
De joi, 7 noiembrie, Cărturești este mai aproape de cititorii din Deva cu o librărie dedicată lor în cadrul complexului Shopping City Deva. Cărturești Deva a fost gândit ca un spațiu în care iubitorii de povești, muzică și lucruri frumoase pot să petreacă ore întregi. Deschiderea este sărbătorită cu daruri: primii 500 de[mai mult...]
Declarat câștigător în cadrul Festivalului ”Les Films de Cannes”, prin votul publicului, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, filmul ”Maria, Regina României” ajunge, din 8 noiembrie, în cinematografele din toată țara. Pelicula, bazată pe fapte reale, prezintă drumul anevoios, plin de încercări al unei Regine aflată într-o luptă dură cu cei mai[mai mult...]
📮 „O carte este o scrisoare pe care o scriem unui destinatar necunoscut“ Prima parte a unui interviu cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, care vorbește foarte frumos despre literatură, scris, distincția dintre realitate și ficțiune (sau absența ei). 🎧 Cum crește o editură mică Ascultați o discuție cu Elena Marcu[mai mult...]
🎂Aniversare 19 ani Cărturești 7 noiembrie | ora 19:00 | Verona – Demisol | SHORT. Festival de proză scurtă la Cărturești | București 8 noiembrie | ora 19:00 | Verona – Demisol | SHORT. Festival de proză scurtă la Cărturești | București 9 noiembrie | ora 12:00 | Carusel | SHORT. Festival de proză scurtă[mai mult...]
Romanian Chamber Orchestra, un nou ansamblu pe scena muzicală românească, va aduce acasă, în concert, muzicieni români cu cariere internaționale, promițând trei evenimente de mare clasă. Cele trei concerte excepționale, susținute sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, sunt planificate în cursul lunii noiembrie la Arad (1 noiembrie 2019, Filarmonica de Stat[mai mult...]
Editura Philobia și International Center for Psychogenealogy vă invită la prima ediție a Serilor de psihogenealogie, marți, 26 noiembrie 2019, de la ora 19.00, la Librăria Cărturești Verona. Inaugurăm astfel o serie de evenimente dedicate psihogenealogiei prin lansarea cărții Eliberează-te de destinul familial: cum să devii tu însuți cu ajutorul[mai mult...]
Ana Moura își antrenează corzile vocale pe ritmuri fado pentru concertul de pe 17 noiembrie din București. Artista portugheză vine la Sala Palatului, la Jazz Night Out, pe final de toamnă cu vocea ei puternică, întunecată, într-un control permanent. Operând în interiorul fado – bine șlefuitul stil care și-a găsit[mai mult...]
‘Ultima transhumanţă’ este un film documentar despre un mod de viață pe cale de dispariție și reprezintă rezultatul unui proiect artistic, etnografic și sociologic ce a durat 12 ani și însumează călătorii de peste 50.000 km în 6 țări: România, Albania, Grecia, Italia, Marea Britanie și Turcia. Ciobanii care încă[mai mult...]
