browser-carturesti-color

BROWSER Cărturești| Ediția 49

🆕 Noutăți din lumea cărților

🏆 Lista scurtă a premiilor Arthur C. Clarke

  Au fost anunțați finaliștii de pe lista scurtă a prestigioaselor premii Arthur C. Clarke .

🎮 Polonia include în bibliografia școlară jocurile video

Odată cu introducerea jocurilor video în bibliografia școlară, Polonia devine prima țară din lume care întregește într-un mod inedit lista de lecturi. Deși conservatoare în multe privințe, primul-ministru al țării spune că „incluzând jocurile video în sistemul educațional, vom extinde imaginația și vom aduce ceva nou la nivel cultural.”

📖 Ne pierdem în cărți și ne întâlnim pe Zoom: cluburile de carte și extinderea perspectivelor

Deși unele lucruri par de la sine înțelese, un studiu recent susține că cluburile de carte lărgesc nu doar orizonturile literare, ci și cele culturale, oferind astfel o perspectivă mai largă asupra lumii.

💔 În amintirea lui Daniel Sempere

😌 #CiteșteRomânește

👤 Între lume și mine sau între realitate și firescul existenței unor politici publice

Cu umor și luciditate, Mircea Vasilescu vorbește despre campania #CiteșteRomânește inițiată de Ministerul Culturii, dar și despre prea binele cunoscute statistici despre statutul cărții și al lecturii în România care implică nevoia firească de existență a unor politici publice.

👧 Manifestul cititorilor

Conform unui proverb, dacă vrei să afli adevărul, ar trebui să întrebi un copil. Așa a făcut și Iulia Iordan, provocând-o pe fiica sa, Smaranda, să-și imagineze cum s-ar ocupa de această campanie la 11 ani.

✒👄 Poeta și studiile de gen

 Pe fondul conflictului cu studiile de gen, las aici un interviu simpatic cu Anastasia Gavrilovici, poeta a cărui succes a făcut multe frunți să încrețească la început de an - doar „cum poate o femeie atât de frumoasă și de drăguță ca tine să scrie așa?”

🎵Muzicofilia

🎷 Festivalul de Jazz de la Gărâna se va desfășura anul acesta în august, iar line-up-ul este compus din nume mari ale scenei europene.
P.S: Pentru cei care așteptau să-l vadă pe Herbie Hancock la Timișoara, artistul și-a confirmat deja prezența anul viitor la JazzTm.
🎶🌱 Cvartetul de coarde din Barcelona care va cânta Puccini primului auditoriu fără măști și mănuși 
După concert, plantele vor ajunge către muncitorii din sistemul sanitar, ca răsplată pentru eforturile lor din ultimele luni în lupta cu pandemia.  

👥 Cu ce ne mai ocupăm timpul

🎨 Cursuri online despre arta contemporană

Fundația Art Encounters lansează CampArt: o serie de cursuri online despre arta contemporană pentru studenții și tinerii artiști.

Give poetry a chance!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.