BUCHAREST GRAPHIC DAYS – prima ediție, 2022

Bucharest Graphic Days este un eveniment din România dedicat exclusiv graficii, care are ca scop promovarea și consolidarea breslei, interacțiunea în interiorul ei și cu profesioniști din afara țării.
Construit în principal pe colaborarea cu institutele culturale și cu alte instituții de cultură din țară, multiplul eveniment are caracter participativ, fiind deschis celor care au un produs grafic de împărțit cu ceilalți.
În acest moment se află în lucru 10 expoziții, 4 workshop-uri, 5 zile de TALK, urmând ca acestora să li se adauge proiectele și lucrările provenite din CALL FOR ENTRIES.

Mă străduiesc să evit cuvântul festival dar nu reușesc chiar întotdeauna. Ce facem noi aici nu are neapărat un caracter festiv. Orice tip de sărbătoare ar trebui să definească și să articuleze perfect, înainte de toate, produsul pe care îl celebrează. Ori noi încă nu știm cu adevărat cu ce balaur avem de-a face. Suntem într-un proces continuu de evaluare. Nu doar a actului artistic ci și a factorului uman cu toate neputințele și splendorile lui. Nu e chiar ce facem noi de obicei, dar recunosc că e deopotrivă fascinant și istovitor să intri într-un țesut și să-i măsori celulele. Însă atâta timp cât vom avea energie și miresmele disecției nu ne vor alunga, cred că vom fi dăruiți din plin pentru îndrăzneala noastră. Abia atunci ne vom bucura și vom putea sărbători.

Ciprian N. Isac  – inițiator și stre-curator Bucharest Graphic Days

Bucharest Graphic Days  este organizat de Graphic Front, Atelierul de Grafică & friends.
Se va desfășura în perioada 1-15 octombrie și va avea trei categorii de conținut: EXPOZIȚII, WORKSHOP, TALK. 

Principalii parteneri ai evenimentului sunt câteva dintre instituțiile de cultură din București, mai exact Centrul Ceh, Institutul Polonez, Institutul Cervantes, Goethe-Institut Bukarest, Institutul Liszt, Ordinul Arhitecților, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Literaturii, Asociația Ephemair, Cărturești, Casa Radio. Vor fi EXPOZIȚII de afiș, ilustrație, bandă desenată, packaging, carte ilustrată de colecție, carte premiată. Zile de TALK despre grafica urbană, UX Design, graphic design, lettering, zile de WORKSHOP de caligrafie, letterpress, afiș, literă urbană. Cu invitați și conținut din București, Cluj, Timișoara, Madrid, Leipzig, Poznan, California, Bosnia etc.
Parteneri de promovare: Graphic Front.ro, Radio RFI, revista Zeppelin, revista Igloo, Graphic Arts, Radio România Cultural, PosterTerritory.

CALL FOR ENTRIES 1 august – 6 septembrie 

Toți cei interesați să participe au la dispoziție 5 săptămâni pentru a se înscrie la una sau mai multe dintre următoarele categorii de proiecte: afișe tematice (2 teme), expoziție personală sau de grup, propunere de workshop, speaker la unul din TALKS.

Nu în ultimul rând, vă puteți implica în calitate de susținător sau sponsor.
Mai multe detalii pe site-ul evenimentului www.graphicdays.ro/call



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.