Bucureștiul maimuțelor: rațiune, simțire și cultură pop

de Mihai Lukács 

În spectacolul MAMA: Nuclear am vrut să vorbesc despre teama de folosire a unei arme atomice, în contextul actual de amenințare nucleară, așa cum a tot apărut în presa ultimului an și în declarațiile iresponsabile ale politicienilor implicați în războiul din Ucraina. Consider armele nucleare cea mai odioasă invenție umană și sper în continuare într-o dezarmare nucleară totală, o acțiune globală posibilă și necesară.

Spectacolul duce ideea atacului nuclear într-o zonă foarte concretă: un atac asupra Bucureștiului care provoacă o reacție sinucigașă a unui cult al supraviețuitorilor. Oricât de absurdă ar părea povestea dusă la limite, ea are în centru un sâmbure de adevăr și o teamă care domină diverse comunități globale. Această teamă era foarte prezentă în anii 1960-1970 și a produs narațiuni anti-nucleare dincolo de taberele antagonice ale Războiului Rece. Exista atunci o comunitate globală, care dincolo de diferențele politice, spunea foarte răspicat: Stop armelor nucleare! Acele voci au devenit tot mai slabe și mai puțin auzite dar necesitatea de a reveni la un discurs similar azi e la un nivel epidermic.

Spectacolul, împărțit în două secțiuni, are două surse principale contradictorii de inspirație:

1) Volumul de poeme Surâsul Hiroșimei al lui Eugen Jebeleanu, un autor uitat din România, care publica seria de 24 de poeme dedicate primei bombe nucleare din 1945. Volumul apărea în 1956 la Editura Tineretului și era dedicat adolescenților, versurile din Corul copiilor uciși erau învățate de copii la școală. 

2) În opoziție, partea a doua are la bază un film science-fiction de categorie B din 1970, parte din franciza The Planet of the Apes. Centrat pe eroi americani care nu reușesc să salveze planeta în viitor, Beneath the Planet of the Apes descrie o sectă stranie care venerează o bombă nucleară în catacombele New York-ului iar eroii astronauți pur și simplu explodează bomba, distrugând planeta. Mesajul filmului a fost acuzat în epocă de o prea mare directețe și un mesaj activist anti-nuclear prea evident într-un context politic global destul de complicat. Aceste aspecte s-au pierdut cu timpul. 

Menționez aceste surse, pentru că spectacolul este și o întoarcere în copilărie, când marile ficțiuni erau posibile și spuneau multe povești cu care rezonam imediat. Este o poveste mare, chiar dacă are notele sale sarcastice, dar distrugerea umană este tot mai aproape de noi, oriunde ne-am situa pe această planetă iar șansele de a lupta după ce se produce sunt tot mai infime și mai lipsite de sens. Dacă putem acționa este acum, înainte ca marea distrugere să se producă. 

Spectacolul pornește de la premiza că reprezentarea evenimentelor din trecut sau mai bine zis, din reprezentarea trecută a viitorului, poate funcționa ca un instrument în înțelegerea situațiilor actuale, prin distanțarea adusă de elementele comice, anacronice, performative și de trecerea timpului. MAMA: Nuclear este, la nivel personal, o variantă de Mutter Courage. Piesa lui Brecht este un răspuns imediat la invadarea Poloniei din 1939, folosind ca temă Războiul de 30 de ani, pentru a arăta că nu există câștigători într-o conflagrație, cu atât mai puțin micii speculanți de război care pot crede că vor câștiga ceva. 

MAMA: Nuclear se va juca la MNAC Bucharest în 29 si 30 octombrie și în 5 si 6 noiembrie, ora 18:30.

Intrarea la spectacol se va face pe baza biletului de acces la muzeu.

Rezervări: MAMA-Nuclear

Cu: Oana Rusu, Maria Sgârcitu, Ana Maria Pop; Costumele: Corina Sucarov; Scenografia și afișul: AMXHD; Muzica: Maria Sgârcitu; Coregrafia: Ana Maria Pop; Textul și regia: Mihai Lukács.

Produs de Centrul Dialectic, co-finanțat de AFCN.  

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.