carti interzise feature

Cele mai bune cărți interzise: povești care au stârnit controverse de-a lungul timpului

Înainte să devină unele dintre cele mai importante opere literare ale lumii sau lecturi canonice în școli, câteva dintre cele mai populare cărți de astăzi au fost cenzurate și interzise de-a lungului timpului în diverse țări sau comunități, iar motivele au fost dintre cele mai diferite – fie că ideile exprimate în aceste cărți subminau credințele populare ori cultura vremii, șocau publicul prin limbajul prea direct sau violent, transmiteau idei considerate conflictuale sau criticau conducerea statelor de care aparțineau autorii lor.

În ciuda etichetelor primite, însă, și a drumului anevoios parcurs, aceste povești au găsit calea către inimile cititorilor din întreaga lume. Descoperă recomandările Cărturești cu privire la cele mai bune cărți interzise de-a lungul timpului.

Palatul Viselor de Ismail Kadare

Editura Humanitas, 2019, traducere de Marius Dobrescu

Poți comanda cartea aici.

În capitala Imperiului Otoman se află Palatul Viselor – o clădire labirintică unde se colectează toate visele locuitorilor. Visele sunt analizate și interpretate, iar apoi catalogate ca simple vise sau, dimpotrivă, ca profeții „inconștiente”. Mark-Alem, angajat al Palatului, reușește să ajungă treptat în vârful ierarhiei puterii, de unde supraveghează mecanismul poliției inconștientului, însă acest lucru are urmări mai periculoase decât s-ar fi așteptat.

În ciuda elementelor fantastice, Palatul Viselor prezintă drama unei națiuni subjugate de un sistem totalitar, opresiv, în care oamenii nu mai sunt stăpâni nici asupra propriilor vise. Aceasta a făcut ca, odată cu apariția romanului, în 1981, lui Ismail Kadare să i se ridice dreptul de publicare pe o perioadă de zece ani, iar cartea să fie interzisă în Albania de către regimul comunist.

Povestea slujitoarei de Margaret Atwood

Editura Art, 2020, traducere de Diana Marin Caea

Poți comanda cartea aici.

Într-un viitor apropiat, America este înlocuită de Republica Gilead, un stat totalitar bazat pe principii creștine extrem de rigide, în care femeile sunt private de toate drepturile și libertățile. Offred, prin ochii căreia vedem toate ororile acestei lumi, este obligată să devină slujitoare în casa unui comandant, unde trebuie să-și ducă la bun sfârșit menirea – să devină mamă surogat.

Atât în Europa, cât și în SUA, Povestea slujitoareia stârnit multe controverse și a fost cenzurată sau interzisă în școli și biblioteci din pricina subiectelor pe care le atinge: sexualitate, creștinism, autoritatea patriarhiei, feminism, fundamentalism. Romanul te poartă într-o lume distopică, violentă, care îți dă fiori și te face atent la problemele grave care apar atunci când se produce un dezechilibru politic, moral și social.

Materiile întunecate de Philip Pullman

Editura Arthur, 2019, traducere de Iulia Arsintescu

Poți comanda cartea aici.

Materiile întunecate prezintă o Anglie alternativă în care toții oamenii dețin un daimon – manifestarea fizică a sufletului lor, care ia forma unui animal. La doar unsprezece ani, Lyra pornește într-o călătorie spre Luminile Nordului pentru a-și salva cel mai bun prieten. Aventura este una primejdioasă și tot ce știa despre praf, materia care ţine daimonul legat de om, este pus sub semnul întrebării, iar răspunsurile se află mai departe de lumea pe care o cunoaște ea.

Dincolo de universul complex și original pe care îl prezintă, Materiile întunecate descrie într-un mod emoționant legătura dintre trup și suflet și este un manifest pentru eliberarea de sub orice formă de manipulare și control. Ceea ce a făcut ca seria să fie inclusă pe lista cărților interzise de către Liga Catolică, sub acuzația că răspândește ateismul și reprezintă un atac la adresa creștinismului. Mai mult, în perioada 2000-2009 s-a aflat în top 10 cărți interzise de către ALA (American Library Association).

Cele treisprezece motive de Jay Asher

Editura Corint, 2017, traducere de Mariana Piroteala

Poți comanda cartea aici.

La două săptămâni de la sinuciderea colegei lui de clasă Hannah, de care era îndrăgostit în secret, Clay primește un pachet cu șapte casete audio. Fiecare casetă reprezenta câte un motiv care a făcut-o pe Hannah să ia această decizie tragică. Dar asta nu e tot, fiecare motiv are și un responsabil, iar ce va descoperi Clay îl va răscoli complet, deoarece una dintre casete îi este dedicată. 

Cele treisprezece motive a fost cenzurată și interzisă în mai multe școli din SUA din pricina subiectului pe care îl abordează – sinuciderea. Cartea aduce în prim plan problemele cu care se confruntă adolescenții, reușind  să te pună pe gânduri, să te facă mai atent la oamenii din jurul tău și să înțelegi ce efecte pot avea anumite fapte sau vorbe. Dar, nu în ultimul rând, îți arată motivele pentru care viața este frumoasă și merită trăită.

Harry Potter de J.K. Rowling

Editura Arthur, 2020, traducere de Florin Bican, Tatiana Dragomir, Radu Paraschivescu

Poți comanda întreaga serie Harry Potter aici.

Harry este un băiat aparent obișnuit, dar cu un trecut tumultuos – el fiind singurul care a supraviețuit vreodată atacului lui Cap-de-Mort și care află abia la 11 ani de la naștere că are puteri magice. După ce primește o scrisoare prin care este admis la Hogwarts, cea mai renumită școală de magie, începe aventura vieții lui în lumea fantastică a vrăjitorilor.

J.K. Rowling descrie o lume complexă, plină de farmec, în care totul este posibil, iar personajele și locurile te cuceresc de la primele pagini. Devenită una dintre cele mai iubite serii de cărți pentru copii, adolescenți și adulți deopotrivă, Harry Potter încununează lista de cărți interzise în istoria literaturii. Principala acuzație este promovarea practicilor oculte și a vrăjitoriei, iar numeroase comunități creștine, dar și musulmane au considerat-o un pericol.

Împăratul muștelor de William Golding

Editura Humanitas Fiction, 2017, traducere de Constantin Popescu

Poți comanda cartea aici.

Un avion se prăbușește pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului, iar supraviețuitorii sunt numai copii care, treziți dintr-odată fără adulți și fără reguli, s-ar putea afla față-n față cu aventura vieții lor. Tot ce le rămâne de făcut este să se joace, să mențină focul aprins, să supraviețuiască și să creeze o nouă societate funcțională. Ce ar putea merge rău?

Chiar dacă i-a adus lui William Golding premiul Nobel în 1983, Împăratul muștelor a fost interzisă de-a lungul anilor 1980 în SUA din pricina violenței și a situațiilor rasiste descrise. Deși pare a fi o carte de aventuri pentru copii și adolescenți, cartea este, de fapt, o alegorie potrivită pentru toate vârstele, arătându-ți cum universul inocent al copilăriei se poate transforma în unul al luptelor pentru putere, al crimelor și răutății.

Culoarea purpurie de Alice Walker

Editura Art, 2015, traducere de Iulia Gorzo

Poți comanda cartea aici.

Culoarea purpurie este un roman epistolar alcătuit din schimbul de scrisori dintre două surori: Celie, sora mai mare şi semianalfabetă, pe care o cunoaştem pe când avea 14 ani şi îi scria prima scrisoare lui Dumnezeu, şi sora mai mică şi ceva mai şcolită, Nettie. Viața lui Celie este una tulburătoare și dramatică, marcată de abuzuri, bătăi, nedreptăți și dragostea pentru o altă femeie.

Dincolo de frumuseţea stilului în care e scrisă, Culoarea purpurie vorbește despre lupta grea și continuă pentru supraviețuire, despre egalitatea de gen și despre forța interioară care te face să depășești cele mai dureroase experiențe. Dar descrie într-un mod dur scene violente și atinge teme dificile precum rasismul, abuzul sexual sau homosexualitatea, motive pentru care a fost interzisă în bibliotecile școlare din Statele Unite între 1984 și 2013.

Versetele satanice de Salman Rushdie

Editura Polirom, 2017, traducere de Dana Crăciun

Poți comanda cartea aici.

Versetele satanice îi are în prim plan pe Gibreel Farishta, vedetă la Bollywood, și Saladin Chamcha, un indian care se stabilește la Londra și dublează voci în diverse seriale și reclame. Amândoi supraviețuiesc miraculos în urma prăbușirii avionului în care se află, deturnat deasupra Canalului Mânecii. În urma acestei întâmplări, ce doi trec printr-o transformare – Gibreel se crede întruchiparea arhanghelului Gabriel, cel care i-a dictat Coranul lui Mahomed, în timp ce Saladin se transformă în sheitan, în demon.

Considerat o blasfemie la adresa islamului, romanul Versetele satanice i-a adus lui Salman Rushdie o condamnare la moarte și a fost interzis în lumea musulmană. Mai mult, cartea a fost arsă în timpul unor demonstrații în Marea Britanie. Dincolo de controversele pe care le-a stârnit, romanul prezintă o poveste fascinantă, plină de personaje fabuloase, într-o societate aflată la granița dintre iluzie și realitate și îndeamnă la o revizuire a tuturor prejudecăților legate de natura divină și umană.

Minunata lume nouă de Aldous Huxley

Editura Polirom, 2016, traducere de Andrei Bantas, Suzana Bantas

Poți comanda cartea aici.

Minunata lume nouă descrie o societate din viitor  în care știința este folosită pentru a controla și condiționa oamenii să trăiască sub iluzia unei fericiri eterne. Cei asupra cărora programarea nu funcționează sunt izolați în „rezervații naturale” pentru a fi studiați, altfel, ar fi o amenințare la adresa sistemului.

Minunata lumea nouă ironizează progresul tehnologic, ridicând semne de întrebare despre ce înseamnă cu adevărat fericirea și ce se întâmplă atunci când renunțăm la ceea ne face cu adevărat umani. S-a zis că atinge subiecte conflictuale precum metoda controversată privind nașterea copiilor, instigarea la desfrânare sau atmosfera sumbră, ceea ce a pus romanul lui Aldous Huxley pe lista cărților interzise în mai multe state din America, dar și Europa, la scurt timp după apariție, în anul 1932.

Ura cu care lovești de Angie Thomas

Editura Trei, 2018, traducere de Alecsandra Beizadea

Poți comanda cartea aici.

Starr, o adolescentă de culoare care locuiește într-un cartier sărac și rău famat, este nevoită să-și împartă viața între școala de elită la care studiază și lumea complet diferită de acasă. Lumea îi este dată peste cap atunci când unul dintre prietenii ei din copilărie este împușcat, chiar sub ochii ei, de un polițist. După acest eveniment totul se transformă, iar Starr trebuie să își găsească vocea pentru a apăra imaginea prietenului ei acuzat că ar fi fost membru al unei bande criminale și dealer de droguri.

Romanul are la bază piesa „Thug Life” a rapperului 2Pac și aduce în prim plan probleme încă actuale în societatea de astăzi, precum discriminarea și rasismul. Atât subiectul, cât și modul direct și dramatic în care este descris au făcut ca Ura cu care lovești să fie una dintre cele mai contestate cărți din SUA, printre motive numărându-se limbajul violent și propaganda împotriva forțelor de ordine.

Lolita de Vladimir Nabokov

Editura Polirom, 2015, traducere de Horia Florian-Popescu

Poți comanda cartea aici.

Humbert Humbert are un trecut în care a întâmpinat dificultăți în a avea relații cu femei de vârsta lui, descoperind de-a lungul anilor atracția pentru fetele de doisprezece ani, pe care le numește nimfete. Pasiunea revine atunci când o întâlnește pe Dolores, fata gazdei sale, de care se îndrăgostește iremediabil.

Lolita e o poveste care pendulează între dragoste și obsesie, tulburare și frumusețe, smerenie și păcat. E un roman devenit clasic, care a fermecat milioane de cititori, cu toate că subiectul controversat a pus-o pe lista cărților interzise în țări precum Franța, Marea Britanie, Argentina, dar nu numai.

Ferma animalelor de George Orwell

Editura Polirom, 2018, Ona Frantz

Poți comanda cartea aici.

În Ferma animalelor, sătule de viața trăită după regulile stăpânului și dezamăgite de condițiile de trai, animalele pornesc o revoltă. În urma acesteia, domnul Jones, stăpânul fermei, și soția acestuia sunt izgoniți, iar animalele își creează propria organizare. În timp, porcii ajung să beneficieze de anumite privilegii care, nu numai că nu erau prevăzute la început, dar  demonstrează că animalele sunt orice, dar numai egale nu.

Ferma animalelor vorbește despre nedreptate, totalitarism și te ajută să înțelegi tacticile de manipulare ale celor care, ajunși la putere, aspiră mai mult către binele lor decât către binele întregii societăți. O satiră la adresa brutalităților comunismului, romanul lui Orwell a fost interzis în Rusia, dar și în SUA deoarece ar fi deteriorat relațiile tensionate între cele două superputeri.

Dincolo de orice impediment sau cenzură, cărțile care au fost interzise abordează teme universale, care explorează cele mai profunde experiențe umane și reușesc să ajungă la mintea și la inimile cititorilor indiferent de perioada în care au fost scrise. Descoperă mai multe cărți extraordinare care merită citite pe rafturile Cărturești.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.