1280×670-10-80

Cărtureşti încurajează iniţiativele creative româneşti

Începând cu 1 iunie, ziua copilului, se lansează oficial parteneriatul între Cărtureşti şi Evertoys, o amplificare şi completare reciprocă a serviciilor şi produselor oferite părinților. Prin colaborarea între cele două companii româneşti, cititorii Cărtureşti se vor bucura de un acces şi discount preferenţial la prima bibliotecă cu jocuri, jucării şi cărţi pentru copii din România, o iniţiativă care a împlinit de curând 2 ani de la înfiinţare.

În acest fel serviciile Evertoys – o noutate în domeniul produselor ludice şi educaţionale pentru copii – vor putea fi folosite implicit şi de cei care sunt clienţi fideli ai platformei online carturesti.ro, respectiv de membrii comunității Buletin de Cărtureşti.

Fiecare comandă care conţine cel puţin un produs sau o carte pentru copii va conţine şi un cod unic prin care clienţii Cărtureşti vor putea accesa biblioteca Evertoys cu o reducere semnificativă, reducere pe care o păstrează pentru toată perioada în care îşi menţin contul activ pe platforma ever.toys.

Prin acest parteneriat, familiile interesate vor avea permanent posibilitatea să cumpere produsele preferate prin Cărtureşti şi, totodată, să le împrumute pe cele care au o valoare educaţională mai limitată în timp prin biblioteca Evertoys. Atunci când vine timpul pentru ceva nou, pur şi simplu vor schimba jucăriile vechi pentru unele noi, mai relevante.

Împreună cele 2 companii doresc să creeze o soluţie complementară şi sustenabilă pentru accesul familiilor cu copii între 1 şi 10 ani la o gamă de produse premium variate şi mai ales relevante pentru dezvoltarea copiilor.

„Ne bucurăm să deschidem această colaborare cu Evertoys și să fim alături de părinții care ne trec pragul printr-o alternativă sustenabilă la acumularea continuă de jocuri și jucării. Credem că este în avantajul celor mici să aibă pe lângă jucăriile preferate și ocazia să experimenteze cu noi propuneri în fiecare lună. În plus, acest parteneriat este o continuare firească a eforturilor noastre de susținere a inițiativelor antreprenoriale din România, începute în 2011 prin proiectul ROD, dedicat designerilor și creatorilor români.” spune Alexandru Știrbu, Director Comercial Cărtureşti.

 

„Este o oportunitate fantastică de a colabora cu prietenii noştri de la Cărtureşti şi le mulţumim pentru felul în care ştiu să sprijine iniţiativele start-up-urilor româneşti. Suntem siguri că promovarea reciprocă va fi primită pozitiv de miile de familii din România care îşi doresc să aibă acces la produsele educaţionale cele mai importante pentru copiii lor, fără să fie nevoiţi permanent să creeze stocuri interminabile. Suntem convinşi că oferta superbă Cărtureşti îşi găseşte o completare excelentă în serviciul de tip bibliotecă pe care l-am creat în România.” spune Emil Olteanu, co-fondator Evertoys.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.