ElenaVladareanu-01

Ce mai faci, scriitorule? Cu Elena Vlădăreanu

ElenaVladareanu-01Elena Vlădăreanu este una dintre cele mai serioase figuri din peisajul literar autohton. Poetă de o sensibilitate vie și debordantă, atentă și uneori acerbă observatoare a lumii contemporane și a sistemelor sale mai mult sau mai puțin nocive, care asaltează sistematic spațiul privat al fiecăruia dintre noi, Elena Vlădăreanu poate fi considerată în același timp un om căruia îi pasă de lume și de oameni, de artă și literatură, de poezie și spectacol, dar și o fată foarte cuminte, un enfant terrible al literelor, un entertainer, un performer, dar și un om generos, interesant și reconfortant de sincer.

O întîlnire, deci și un dialog ce va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 19:00, in cafeneaua Cărturești Verona, la un nou episod din “Ce mai faci, scriitorule?” moderat de Nadine Vlădescu.

“Am 34 de ani, m-am născut în Medgidia. Viaţa mea a început când mă apropiam de 20 de ani şi am venit în Bucureşti. Sunt probabil un produs tipic al culturii contemporane, cu cele bune, precum ecologia, dar mai ales cu cele rele: superficialitate, lene, oboseală, sfidare, deznădejde. Creez poezie prin instrumente specifice altor medii, creaţia mea are în centru deseori corpul, limitele sale și dimensiunea lui politică.”

Iată, în cuvintele autoarei, o prezentare pe scurt. Prezentarea mai largă de mai jos o arată ca pe o personalitate activă, implicată, prezentă.

“Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981, în Medgidia (Constanţa). A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti (Română-Franceză) şi masteratul interdisciplinar Spectacol, Multimedia, Societate al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii din Bucureşti cu o cercetare despre performativitatea poeziei contemporane. A debutat în 2002, cu volumul Pagini, după un debut underground cu placheta din confesiunile distinsei doamne m. apărută în caietele Carmen editate de Un Cristian. A mai publicat volumele: Fisuri (Pontica, 2003), europa. Zece cântece funerare (Cartea Românească, 2005), spaţiu privat. a handbook (Cartea Românească, 2009, cu desene de Dan Perjovschi). Împreună cu Robert Bălan a scris scenariul de teatru radiofonic pentru copii În direct din Feliningrad (premiera în 2011) şi textul pentru copii Bâzdâc (premiera în martie 2014).

În 2014 a creat împreună cu Robert Bălan spectacolul Habemus bebe, un manifest performativ despre maternitate. Premiera a avut loc în aprilie 2014 la Working Art Space and Production (WASP) din Bucureşti.

Tot cu Robert Bălan a creat spectacolul pentru copii Prinţesele-spion la Teatrul Gong din Sibiu (noiembrie 2014) şi do-it-yourself performance-ul Spaţiu privat (tranzit.ro, Bucureşti, februarie 2015).

Trăiește în București și în prezent lucrează ca jurnalist pentru Radio România Cultural.

A publicat poezie în mai multe antologii din străinătate, printre care The Vanishing Point That Whistles. An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (2011, USA) şi No Longer Poetry. New Romanian Poetry (2007, UK).”

Ce-am mai putea spune? Îi plac Don DeLillo și Gaston Bachelard, Bacovia și Cărtărescu, Dan Perjovschi și Farid Fairuz, The Rolling Stones, David Bowie și Marianne Faithful, Agnès Varda și Cristi Puiu și mai ales—dar mai ales—Bohumil Hrabal.

Poate schimba poezia ceva în felul de a fi al unui om care o cultivă ca pe o a doua natură? Poate ea schimba ceva în cei care o citesc? Putem găsi în poezie refugiul într-o lume care ne împinge către singurătăți din ce în ce mai zgomotoase? Și cum facem ca viețile noastre să nu devină doar entertainment—pentru noi—și doar performance—pentru ceilalți? Iată tot atâtea întrebări la care vom găsi poate răspuns din discuția cu Elena Vlădăreanu, discuție ce va da naștere cu siguranță altor și altor întrebări. Cu care ne-am dori să veniți chiar dumneavoastră. Vă așteptăm.

                                                                                                                Nadine Vlădescu

                                                                                                “Ce mai faci, scriitorule?”, aprilie 2015



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.