zeppelin

Chestionar Cărturești: Vali Petridean

Cunoscut publicului pentru ilustrațiile volumelor de poezie semnate de Iv cel naiv la Vellant, Vali Petridean are o istorie de 15 ani în publicitate și a fost publicat de două ori în catalogul Lürzer. A studiat sculptura în facultate, dar nu s-a oprit niciodată din desenat. Așa a ajuns să lucreze în advertising, de la art director la group-creative, iar mai apoi ca freelancer. Joi, 9 aprilie, Editura Vellant lansează “Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, cu ilustrații de Vali Petridean. Până pe 16 aprilie, pereții ceainăriei Cărturești Verona vor găzdui planșe ale ilustrațiilor incluse în carte.

danila_cover

1. Cum arată primul tău desen de care îţi aduci aminte?

Era pe spatele unei fotografii vechi… sau pe interiorul unei cutii în care se ţineau fotografiile – 3 lupi care se luptau în cozi.

2. Cartea preferată?

Nu am.

3. Care este cea mai inutilă calitate a ta?

fi fost un taximetrist pe cinste! Pe bune! Conduc mai bine decât ilustrez!

4. Cum arată biroul tău?

Pătrato-înalt, cu lucrurile tuturor pe pereţi. Pentru exemplificare:

STUDIO_web

5. Cu ce ilustrator (dispărut sau în viaţă) ai sta la un pahar şi despre ce aţi vorbi?

Norman Rockwell, Valentin Gubarev, Lee Bermejo etc. Şi n- vorbi despre nimic. tăcea şi observa cum se face!

6. E lucru dovedit artiştii reuşesc dea prognoze mai exacte despre viitor decât futurologii. Cum va arăta lumea peste 100 de ani?

Asta-i -n bancuri – ori va fi ceva, ori se va îndrepta către ceva. IMPORTANT e deţin secretul vieţii!

7. Pe ce melodie ai fi vrut îţi faci apariţia în lume?

Brother wind – Garbarek

8. În ce tablou se află cel mai frumos apus de soare?

Fără glumă, am un kitsch desăvârşit, neaoș, sub care am crescut an de an. Ştiu n-are pretenţia de a fi vreo artă, dar ăla e apusul perfect! Are şi lebede şi barcagiu şi oraş culuminiţe-n depărtare. E parte din mine.

9. Culoarea preferată?

Un soi de albastru închis cu tente verzui RGB. Io-l numesc “ceruleu închis“.

10. Ce carte ţi-ar plăcea ilustrezi data viitoare când ai timp?

Ăăăăăăăă….. Doamne,  fie timp!

11. Dacă ar trebui ţi alegi altă meserie, care ar fi?

Închizătordeschizător barieră parcare. Sau operator buton clic-clac lumină interior… Sau paznic obiectiv ignorat… Sau avion.

12. Ce actor crezi l-ar juca cel mai bine pe Dănilă Prepeleac?

Cu siguranţă, nu unul mongol.

Pe Vali Petridean îl găsiți la petridean.com și pe Facebook

petridean



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.