bastionul-estorilor-4-2

Concert de muzică clasică, la Bastionul Țesătorilor, în cadrul JazzUP Peak Fest 1

Joi, 1 septembrie, de la ora 19:00, la Bastionul Țesătorilor va avea loc concertul de muzică clasică „Filigrees”, în cadrul JazzUP Peak Fest 1, un eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov. Artiștii care vor susține concertul sunt: Sabin Penea (vioară), Eduard Zecheru (violoncel) și Eliza Gabriela Puchianu (pian). Intrarea este liberă, iar concertul va fi transmis LIVE pe pagina de facebook JazzUP și pe site-ul JazzUP.ro

Bastionul Țesătorilor al Cetății Brașovului, apărat și întreţinut de bresla ţesătorilor până la sfârșitul secolului al XVII-lea, reprezintă fortificația medievală brașoveană cu cea mai autentică arhitectură istorică. În prezent, este monument istoric național și găzduiește expoziția permanentă „Cetatea Brașovului”, în care sunt prezentate piese de patrimoniu legate de istoria militară a celui mai important oraș medieval din Transilvania și trei „dimensiuni” de istorie locală / 3 machete (cetatea Brașovului, Schei, orașul muncitoresc).
Dar din anul 2020 este și Bastionul Artiștilor, cu programe culturale complexe,
stagiunea estivală anuală cuprinzând concerte, teatru, vizionări de filme, prezentări de carte și experimente artistice.

Sunt onorat, împreună cu echipa mea, ca la prima ediție a noului festival JazzUP Peak din Brașov să organizăm un concert la Bastionul Țesătorilor – un loc emblematic al orașului de la poalele Tâmpei. Este un spațiu cu un istoric impresionant și cu un program de evenimente culturale foarte bogat, așa încât era firesc pentru mine să îl includ în JazzUP Peak Fest, chiar de la prima ediție.

Valentin Ștefan Ștefăniță, președintele Asociației CultArt și directorul JazzUP Peak Fest.

Despre programul „Bastionul Artiștilor”

În mai 1967, la Bastionul Țesătorilor au avut loc lucrări de restaurare. La scurt timp, pe 3 august, a fost organizat primul spectacol în aer liber din Bastionul Țesătorilor, în cadrul programului estival de concerte și reprezentații teatrale. Deschiderea festivă a început cu un concert de serenade susținut de Filamonica de stat „Gh. Dima” din Brașov, sub bagheta dirijorului Mircea Lucescu.
După o jumătate de secol, în anul 2020, într-un an al neprevăzutului, tragediilor și restricțiilor sociale, sanitare și culturale, Muzeul Județean de Istorie Brașov a devenit prin „Bastionul Artiștilor” un mediator care a salvat viața culturală din Brașov în anul 2020 şi a potențat valențele culturale ale Bastionului Țesătorilor la o mărime pe care acesta nu a mai înregistrat-o în istoria sa. Bilanțul primei ediții: 86 evenimente, peste 5.500 spectatori, din care 3.254 plătitori de bilete de intrare. Apoi, stagiunea estivală 2021 a cuprins 63 de evenimente cu 3367 spectatori. Pentru proiectul „Bastionul Artiștilor”, Muzeul Județean de Istorie Brașov a câștigat premiul „Proiectul cultural al perioadei 2020-2021” în Brașov, acordat de Consorțiul Cultural Corona.

Din programul concertului „Filigrees” fac parte următoarele lucrări:

George Enescu (1881-1955)
Trio „Serenade Lontaine”
„Lăutarul” din suita „Impresii din copilărie”

Reinhold Glière (1875–1956)
Huit Morceaux pour cello et violon
Prelude
Gavotte
Berceuse

Heinz Provost (1891- 1959)
Souvenir de Vienne / Intermezzo

Camille Saint-Saens (1835-1921)
„Lebăda” din „Carnavalle des Animaux”
Arr. de Karl Rissland

Ethel Smyth (1858-1944)
Piano Sonata 3 în Re major, p.1 Allegro

Serghei Rachmanninof (1873-1943)
„Vocalise”

Claude Debussy (1862-1918)
„Clair de Lune” din „Suite Bergamasque”

Eugene Ysaÿe (1858-1931)
Sonata 3 în re minor op. 27 „Ballade”

Astor Piazzolla (1921-1992)
„Oblivion”
„Verano Porteño”
„Otoño Porteño”

Mai multe informații despre JazzUP Peak Fest pe https://peak.jazzup.ro/, pe pagina de Facebook JazzUP și pe contul de Instagram jazzup_official.

Despre CultArt

Asociația CultArt și proiectul JazzUP au fost create în anul 2018, fiind fundamentate pe experiența de peste 15 ani a organizării festivalurilor și concertelor de muzică clasică. JazzUP reunește proiectele JazzUP Sea, JazzUP Peak, JazzUP Casino, JazzUP Young, JazzUP Session, JazzUP Castel, JazzUP Party și JazzUP Hope. Primele patru ediții ale festivalurilor și concertelor JazzUP au polarizat personalități muzicale remarcabile, precum: Alexis Cardenas & Recoveco, Elena Mîndru Trio, Răzvan Popovici, Justus Grimm, Luiza Zan, Berti Barbera, Sabin Penea, Cătălin Răducanu, Johnny Ionuț Bica, Viorica Pintilie, Adrian Flautistu, Eliza Puchianu, Ghassan Bouz, Michael Acker, Alexandru Stoica, Alexandru Arcuș, Tavi Scurtu, Albert Tajti, Irina Sârbu Band, Ana-Cristina Leonte & The Bash și Sorin Zlat Trio.

Organizator: Asociația Cultart
Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov
Prezentat de Pop Cola
Susținut de BRD – Groupe Société Générale și ICCO
Recomandat de Magic FM
Sponsori: Artegianale, Construcții Erbașu, ClassIN, Bacardi, illy, United Media,
Universal Solutions, Coresi, Velocita, Monsson, Orchid, Hotel Alpin, Euro Gifts
Parteneri: Banca Națională a României – Agenția Brașov, Muzeul Județean de
Istorie Brașov, Cărturești, Librăriile Humanitas, Mădălina Mocanu Design, Versum, Asociația de Voluntari.
Parteneri media: Zile și Nopți, IQads, Aici a stat, Igloo, Modernism.ro, Festivalier,
Flawless.ro, Litera9.com.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.