Diana Geacar si Catalina Matei

Poezia – și literatura, în general – trebuie să fie despre oameni, nu despre tabuuri | Diana Geacăr și Cătălina Matei  

La Editura Tracus Arte a apărut volumul Poeme alese, de Anne Sexton, traducere de Diana Geacăr și Cătălina Matei. Anne Sexton (1928-1974) este una dintre cele mai importante și mai influente scriitoare americane ale secolului XX. A debutat în 1960 cu volumul de poezie To Bedlam and Part Way Back. Acestuia i-au urmat alte zece volume, dintre care două apărute postum. După moartea sa, sunt publicate și Anne Sexton: A Self-Portrait in Letters (1977) și No Evil Star: Selected Essays, Interviews, and Prose (1985). A câștigat numeroase premii, printre care Premiul Pulitzer în 1967 pentru volumul Live or Die. Poeme alese, de Anne Sexton, este prima antologie în limba română, iar despre acest volum-eveniment am dialogat cu traducătoarele antologiei.

Poeme alese, de Anne Sexton (Editura Tracus Arte, 2019), este prima antologie în limba română a unei scriitoare care a influențat generații întregi de scriitori. Cum vă explicați această „întârziere”?

Diana Geacăr: Chiar nu știu. Pentru că e vorba despre poezie, iar poezia nu prezintă interes pentru publicul larg, deci nu se vinde bine? Dar ideal ar fi ca editurile să stârnească interesul publicului și să-i educe gusturile, nu? Și sunt multe scriitoare foarte bune care nu au fost încă traduse în limba română. Adrienne Rich, Anne Carson, Fleur Adcock sunt primele nume care-mi vin acum în minte.

Cătălina Matei: Nu mi-o explic, sincer. Cunoscută e. Importantă e. Influencer a fost. Ce de citate sextoniene pe FB – dacă ar fi prins netuʼ. Prima dată când m-am întâlnit cu Sexton în română a fost în antologia americană în traducerea lui M. Ivănescu. Mare păcat că cineva, nu spun cine, persoană importantă, ține la drepturi și nu lasă minunăția aia întru reeditare. Am crezut că așa e și cu Sexton, de nu i-a apărut niciun volum în română, că se obțin greu drepturile. Sau că au un Preț. Dar nu, a mers ca uns.

A fost o selecție subiectivă? Care a fost punctul de plecare?

Diana Geacăr: Da, sigur că a fost subiectivă. Am primit o selecție de la Cătălina Matei, apoi am completat și eu lista și, printre poemele selectate, au fost și cele care îmi plăceau de pe vremea când le-am descoperit, în studenție. Dar, în primul rând, mi-am dorit ca prin poemele selectate să construim, pentru publicul român, un portret literar cât mai amplu: Anne Sexon ca scriitoare, femeie, mamă, fiică, soție, iubită, om.

Cătălina Matei: Selecția am făcut-o împreună cu Diana Geacăr. Criteriul care a primat pentru lista mea a fost selecția pe care a făcut-o însăși poeta pentru lecturile pe care le avea. Ultima dintre ele a fost în 1974, la Colegiul Goucher, cu câteva zile înainte să se sinucidă. Această înregistrare există pe Youtube. Long live iutiub!

Poate unii cititori se vor întreba de ce nu este un Best of, ci o selecție care relevă evoluția graduală a poeziei lui Anne Sexton.

Diana Geacăr: În selecția făcută au intrat, bineînțeles, și poemele foarte cunoscute (Her kind, Menstruation at forty, For my lover returning to his wife și multe altele), deci este și un best of, dar e mai mult de atât. Cred că poemele pe care le-am selectat alături de Cătălina sunt reprezentative pentru scrisul ei și pentru ființa ei interioară.

Cătălina Matei: Sexton a fost o poetă biografistă. Cititorul care abia o întâlnește în această antologie va înțelege astfel transparența vieții ei și o va ști pe Sexton așa cum s-a lăsat ea știută, va fi cititorul-confident, prezent în momentele-cheie, nu în momentele best of.

„bucuria neîmpărtășită moare de tânără”, scrie Anne Sexton într-un poem.

Diana Geacăr: E o mare bucurie să ajungi să traduci poezia unei scriitoare pe care o admiri enorm, o plăcere maximă care vine în special din sentimentul de împărtășire. Traducând poemele în română, le împarți altfel cu cititorii români, le dăruiești ceva ce ție ți-a plăcut foarte mult. Cu speranța că o să le placă și lor. E asemănător cu sentimentele care te copleșeau de ziua ta, când te plimbai pe la fiecare bancă și le întindeai colegilor cutia cu bomboane și, din atâta entuziasm și bucurie, te trezeai spunând: Mai ia una. Dar bomboana nu era bomboană, pentru că, de fapt, voiai să le dai din bucuria ta, pe ea voiai să o împărți, să se simtă și ei la fel ca tine. Te simțeai deosebită, pentru că era ziua ta, dar voiai să te simți așa împreună cu ei.

Cătălina Matei: nu am putut niciodată să mă uit la un film singură (mint, afostodată: un cineva mi-a recomandat un film la care nu mă puteam uita cu altcinevaul din viața mea). de mâncat a trebuit să mănânc și singură, dar mi-a trebuit să înlocuiesc comesenii cu o activitate: să lucrez sau să citesc în timpul ăsta, adicătelea mâncatul se golise până la a rămâne potolire de foame. nu m-am plimbat/călătorit niciodată singură. nu m-am iubit niciodată singură. singurul lucru ce-mi place și pot să-l fac singură e să citesc. tot ce mă bucură trebuie să fac cu. altfel… doar întrezăresc posibilitatea unei bucurii pe care nu o pot duce până la capăt.

 Care au fost momentele dificile ale traducerii?

Diana Geacăr: La poemele cu rimă și ritm am trecut prin ceva momente de nesiguranță și de îndoială. Mi s-a întâmplat să am mai multe variante de traducere și să nu știu pe care s-o aleg. Atât de mult întorceam cuvintele în minte, încât ajunsesem să nu mai știu ce înseamnă.

Dar nu doar la cele cu rimă și ritm am pățit asta. Simțeam nesiguranță pentru că, așa cum spuneam mai sus, Anne Sexton e o poetă pe care o admir enorm și pentru că unul dintre marile mele visuri era să ajung cândva să-i traduc poezia.

Cătălina Matei: Dificil a fost în cazul poemelor care aveau ritm și rimă. Să treci dintr-o limbă predominant analitică într-una mai mult sintetică e dureros la cap. Expunere în fața riscului, hazardului. Și așa apare compromisul. com (împreună, cu) + pro (înainte) + mittere (a elibera, a da drumul).

Greu să ții laolaltă sensul și eufonia. Tu ce trădezi – aripa sau zborul?

Trecând de aceste dificultăți, făcând concesii, au existat unele versuri care aveau mai multe semnificate. Nu puteam să merg în regim structuralist, doar Sexton și-a împletit viața cu scrisul, și să hermeneutizez pur. Și am întrebat. Poeți. Traducători. Cunoscători. Vorbitori. Domʼle, ce spune Sexton aici? Pe cuvântul meu că fiecare persoană întrebată vedea altceva și era convinsă de sensul văzului propriu. Așa că a trebuit să iau hotărâri. Să pun hotar, să zic până aici. Astea da momente dificile; cine mă cunoaște știe că să mă pui pe mine să decid e să (mi) ucid o parte.


Dar cele revelatorii?

Diana Geacăr: Omul Anne Sexton, așa cum se știe destul de bine, cred, a fost măcinat de chinuri interioare, a făcut mulți ani de psihoterapie, a trecut și prin alte tratamente (cu electroșocuri sau cu medicamente, care nu erau așa diverse ca acum), iar la recomandarea terapeutului s-a apucat serios de scris poezie. Și ăsta cred că e medicamentul care a ajutat-o cel mai mult.

După ce m-am apucat de traducerea poemelor, am început să citesc Anne Sexton: a self-portrait in letters (Houghton Mifflin, Boston, 1977), o carte în care i-au fost adunate unele dintre scrisorile pe care le-a trimis de-a lungul vieții prietenilor, scriitorilor, editorilor, familiei etc.

Vorbește despre multe lucruri în scrisorile astea, și de multe ori m-am gândit că nu trebuie să le iau pe toate așa cum le prezintă, pentru că avea o înclinație, și era conștientă de ea, de a vedea aproape numai întunericul. Cum a și scris într-un poem Am o față întunecată/ care nu-mi place (Iar și din nou și încă o dată). Dar altele te fac bucăți. Pare că și-a pus toată forța în poeme, în imaginile și metaforele năucitoare.

Dintre toate mărturisirile făcute în scrisori persoanelor apropiate, îmi amintesc acum una care m-a tulburat. Scria cuiva, nu îmi amintesc acum cui, despre o anumită o bursă și-i spunea că ar avea nevoie de ea (deci de confirmări) pentru a se justifica acasă, adică în fața soțului, a familiei. Prin bursa respectivă urma să primească o anumită sumă de bani care ar fi ajutat-o să-i facă pe ceilalți să o ia în serios ca scriitoare.

O altă mărturisire făcută de ea în scrisori mi-a adus un alt fel de revelație. Anne Sexton își scria poeziile la mașina de scris, și o făcea compulsiv atunci când se simțea vie. Și lucra la un singur poem luni de zile, asta mi-a plăcut foarte mult. A lucrat șase luni la Double image (Dublura) dacă îmi amintesc bine, poemul care încheie antologia Poeme alese. Un poem pe care eu l-am descoperit abia cu ocazia asta și l-am selectat pentru că mi-a plăcut în mod deosebit. În fine, Anne Sexton spune în câteva scrisori că fetele ei au ajuns să spună la școală a mother is someone who types all day („mama e cineva care bate la mașină toată ziua”).  Sigur, sună amuzant pentru cititoarea din tine, dar dacă ești și scriitoare și mamă, e ceva care te trage de mânecă. Atunci când scriu, simt un control pe care nu-l simt în viață, unde vin peste tine tot felul de coșmaruri în fața cărora te simți neputincios. Și e o senzație de care sunt dependentă și aș vrea să o trăiesc zilnic. Știu că e imposibil ca nicio parte din cele care te alcătuiesc să nu sufere, pentru că vrei foarte mult ca toate să-și facă treaba perfect, să fii scriitoare bună, mamă bună, soție bună, dar te apuci să cauți soluții care să te ajute să-ți împarți timpul mai bine.

Și am făcut toată introducerea asta ca să spun că am ieșit din blocajele de traducere despre care spuneam mai sus citindu-i scrisorile. Am înțeles-o mult mai bine pe Anne Sexton, ba m-am apropiat atât de mult de ea, încât multe lucruri mi s-au limpezit și apoi mi-a fost chiar ușor să aleg varianta de traducere care mi s-a părut că se potrivește personalității ei.

Cătălina Matei: Revelator a fost însuși actul. A fost prima oară când am tradus poezie. Și m-am autorevelat: cu stângăcii, prostii, nehotărâri, stupefacții în fața cuvântului. Revelator a fost și că m-am transformat în cea mai mică Anne Sexton. Bine, e clar că mi-a plăcut și fiindcă am comis lectura de identificare. Dar. Are ea o poezie în care vorbește despre insomnia de la ora 3. Au fost luni în care mă trezeam pe la 3-4 și nu mă mai puteam culca la loc. Iar noaptea picam după povestea spusă fiului meu, adicătelea pe la 22-23. Și iar trezirea de la 3-4 și nocturnul și închipuitul sfârșit al lumii.

„Viața lui Anne Sexton, analizată fără milă, se află aici, în poeme.” Cum credeți că ar fi fost traseul ei literar dacă ar fi fost contemporană cu noi?

Diana Geacăr: Cred că ar fi fost acceptată foarte repede în peisajul literar. Poezia și personalitatea ei sunt seducătoare și își găsesc lejer un loc în lumea noastră. Una dintre temele despre care a scris, de exemplu, e condiția de femeie, și de-asta cred că ar fi fost imediat îmbrățișată de mișcarea asta feministă contemporană. Deși Anne Sexton nu avea un discurs feminist, nu purta bătălii cu nimeni în afară de bătălia cu sine. Cei care au ajutat-o la începutul carierei, mai ales, au fost scriitori bărbați. Poetul american W. D. Snodgrass, de exemplu, a fost, într-o vreme, unul dintre prietenii ei cei mai apropiați, căruia i-a trimis multe scrisori. Îl admira și îl considera un mentor. De-a lungul carierei literare, a legat prietenii atât cu scriitori, cât și cu scriitoare, dar ea nu le scria unor bărbați sau unor femei, ci unor oameni.

Deci ar fi fost acceptată repede, ar fi fost foarte iubită. Așa cred. Și sunt convinsă că ar fi trăit mai mult.

Cătălina Matei: Nu cred că ar fi foarte diferit. Poate doar i s-ar fi găsit și mai multe poeme pe telefonul mobil și ar mai fi apărut un volum postum.  Dacă ar fi fost conațională cu noi însă, mă întreb din ce bisericuță ar fi făcut parte. Cine i-ar fi fost Robert Lowell, cine i-ar fi fost Sylvia Plath, cine i-ar fi fost Snodgrass?

Mai sunt tabuuri astăzi în poezie?

Diana Geacăr: Nu știu ce ar mai putea fi considerat tabu. Oricum, cred că poezia – și literatura, în general – trebuie să fie despre oameni, nu despre tabuuri.

Cătălina Matei: Tabuurile din anii ʼ60 – ʼ70 cu siguranță nu mai sunt acum. Femeile au menstre, sex, lucrează, se fut cu cine vor etc. Mă întreb cum ar fi fost să se fi tradus la noi, în anii aceia, Sexton. Clar imposibil, dar cum ar fi fost. Acum e tabu să scrii despre divin, îngerei, inimi și suflețele. Mereu o să fie ceva blestemat.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.