Animalariul universal_coperta.indd

Animalariul universal al profesorului Revillod

Șobolonta-ul este o vietate grațioasă, cu aripi puternice, din marea albastră; Evea – prieten al omului, cu picioare firave, din deșertul Gobi; Vaconky – o rumegătoare blândă, cu aripi puternice, din Siberia.

Editura Baroque Books & Arts împreună cu Librariile Cărtureşti şi Global Mindscape invită copiii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani să ia parte la atelierele inspirate de fabuloasa enciclopedie a faunei mondiale „Animalariul universal“.

Participanții la ateliere se vor împrieteni cu animalele fantastice, aflând numele, aspectul și stilul de viață al acestora; le vor desena și, la final, își vor construi propriul album, învățând astfel care sunt etapele de realizare a unei cărți. Pentru finalizarea albumului de animale fantastice, este necesară participarea la ambele ateliere. Atelierele sunt coordonate de Angelica Iacob, specialist în educație culturală, și de Eduard Constantin, artist.

Atelierele se desfășoară astfel:

Sâmbătă, 8 decembrie, ora 15.00 și sâmbătă, 15 decembrie, ora 15.00 – pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani

Duminică, 16 decembrie, ora 11.00 și duminică, 23 decembrie, ora 11.00 – pentru copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 6 ani

Locație: Librăria Cărturești Verona, Str. Arthur Verona nr. 13-15 (mansardă)

Înscrieri: office@globalmindscape.ro, 0724 083 932
Taxa participare (include materialele folosite): 40 lei pentru participarea la ambele ateliere

Atelierele sunt realizate de către:

Editura Baroque Books & Arts

Librariile Cărtureşti

Global Mindscape



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.