FESTIVALYA_AFIS_WEB

Cei mai îndrăgiți autori de literatură Young Adult, la cea de-a patra ediție FestivalYA

Din 8 până în 14 mai e timpul pentru FestivalYA – festival de idei, carte & atitudini young adultorganizat de Cărturești și editura Trei în parteneriat cu editurile Storia Books, Nemira, Alice Books și Litera.

Cea de-a patra ediție FestivalYA reunește poveștile despre scris, personaje, inspirație și experiențe ale unor autori ca M.L. Rio, Lauren Blackwood, E. Lockhart, Chris Whitaker, Marc Klein, Lindsay Roth Culli, Anne-Sophie Jouhanneau, Kathleen Glasgow, Naomi Gibson, Axie Oh.

Înscrierile la evenimente se fac aici.

Va fi o săptămână încărcată pentru adolescenții care iubesc poveștile misterioase, cu întorsături de situație, suspans, romance, staruri K-POP sau cu infinitele posibilități ale inteligenței artificiale. Nu vor lipsi nici ateliere pe diverse teme de interes pentru tineri, care stârnesc dezbateri intense

Întâlnirile vor fi transmise pe paginile de Facebook Cărturești și ale editurilor partenere, dar și pe canalul de Youtube, CărtureștiTube.

În plus, din 2 până în 15 mai, cititorii se pot bucura de oferta 2+1 la toate titlurile YA în stoc, atât în librăriile fizice, cât pe carturesti.ro.

Programul pe zile arată astfel:

Luni, 8 mai

ora 17:00: întâlnire cu Laureen Blackwood

Marți, 9 mai

ora 17:00: Atelier | Inteligența artificială și lectura | cititorii, lectura, creatorii cu Gabi Dumitriu, consultant și developer blockchain

ora 19:00: întâlnire cu E. Lockhart

Miercuri, 10 mai

ora 18:00: Tendințe în traducerea literaturii pentru adolescenți. Un dialog între traducătoarele Alina Marc-Ciulacu, Irina Stoica, Oana Dușmănescu. 

Moderează: Monica Manolachi 

ora 19:00: Întâlnire cu Chris Whitaker

ora 20:30: Book club cu Ruxandra Gîdei și Doru Someșan despre cartea Omul în căutarea sensului vieţii – ediţia pentru tinerii cititori

Joi, 11 mai

ora 19:00: întâlnire cu Marc Klein

Vineri, 12 mai

ora 16:00: întâlnire cu Lindsey Roth Culli

ora 20:00: întâlnire cu M.L.Rio

Sâmbătă, 13 mai

ora 18:00: întâlnire cu Anne-Sophie Jouhanneau 

ora 20:00: întâlnire cu Kathleen Glasgow

Duminică, 14 mai

ora 18:00: întâlnire cu Naomi Gibson

ora 20:00: întâlnire cu Axie Oh

Posterul ediției de anul acesta a festivalului a fost ales în urma unui concurs destinat comunității de adolescenți pasionați de literatura YA și graphic design. Câștigătoarea concursului este Evelina Prunache, o tânără artistă și cititoare, aflată în anul II la Facultatea de Arte.

Despre FestivalYA

FestivalYA este primul și singurul eveniment dedicat literaturii young adult din România, un proiect gândit în totalitate pentru tineri și dedicat nevoilor și preocupărilor lor. Aducem împreună comunități de tineri pasionați de lectură, le prilejuim întâlnirea cu autorii preferați și totodată le oferim ateliere croite pe temele și subiectele care îi interesează, găzduite de oameni care să-i inspire, să-i ajute să-și descopere pasiunile și să-și lărgească sfera de interese. Retrospectiva FestivalYA 2022.

Parteneri: AIVI, Artlit, Asociația Lume Bună, 7Arte, Super, Young Initiative.

Amplificat de: Kiss FM



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.