de vanzare

Lansare de carte: De vanzare: Mariana, 15 ani, de Iana Matei

CÂT COSTÃ UN TRUP…
DAR SALVAREA UNUI SUFLET?
SINGURA ROMÂNCÃ LAUREATÃ CU PREMIUL „EUROPEANUL ANULUI“ ÎŞI LANSEAZĂ
CARTEA ÎN ROMÂNIA
Editura RAO îşi doreşte să marcheze prin acest eveniment un moment editorial unic în România.
Traficul de persoane reprezintă o problemă reală în Europa de Est, iar Iana Matei este unul din cei mai temerari luptatori împotriva acestei forme moderne de sclavagism. Pentru lupta ei neobosită, pentru cele 420 de vieţi pe care le-a salvat, Iana Matei a primit în 2010 distincţia „Europeanul anului“, distincţie acordată de un juriu format din 19 editori europeni ai revistei Reader’s Digest.
În volumul publicat la Editura RAO, Iana Matei descrie drama prin care trec fetele obligate să se prostitueze şi lungul drum pe care acestea îl parcurg ajutate de autoare şi de organizaţia Reaching Out, spre reintegrarea în societate.

Vor participa :
– Iana Matei autor al titlului De vânzare, Mariana: 15 ani, preşedinta organizaţiei Reaching Out
– Valeriu Ştefan Zgonea, preşedinte al Grupului Parlamentului României pentru combaterea traficului de persoane, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a României
– Domnul Şerban Mihai, psiholog în cadrul Agentiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.
– Doamna senator Mihaela Popa, membră a Grupului Parlamentului României pentru combaterea traficului de persoane din cadrul Comisiei pentru afaceri europene.

11 NOIEMBRIE 2011, ora 17.00,
la librãria CĂRTUREŞTI,
str. Pictor Arthur Verona nr.13.
INVITAŢIE CONFERINŢĂ DE PRESĂ
LANSARE CARTE
DE VÂNZARE:
Mariana, 15 ani
DE
IANA MATEI

La eveniment sunt invitaţi atât reprezentanţi mass-media cât şi publicul interesat de acest subiect.
Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră printr-un email la adresa:
andreea.ban@raobooks.com, în care să menţionaţi numele dumneavoastră şi organismul de presă pe care îl reprezentaţi.
Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la:
Grupul Editorial RAO
Str.Turda nr.117-119 bl.6 parter Bucureşti, sector 6;
Tel/fax:021/2241231; 021/2241847
Persoana de contact
Relaţii cu presa: ANDREEA BAN
Departament vânzări: ILEANA IORGA
Tel/fax: (+4) 021 224 12 31; 021 224 18 47
e-mail: andreea.ban@raobooks.com
ileana.iorga@raobooks.com



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.