Banner Lansare Kikimora-Carusel4

Otilia Mantelers și Vlad Stroescu despre alegerile făcute cu inima

Despre alegerile făcute cu inima povestim joi, 10 septembrie, cu Otilia Mantelers, autoarea cărții „Kikimora își caută pisică” și psihiatrul Vlad Stroescu. Evenimentul va fi transmis pe paginile de Facebook ale editurii Trei, Cărturești și Cărturești Carusel și va fi moderat de Virginia Lupulescu.

Despre cartea „Kikimora își caută pisică”:

Micuța vrăjitoare Kikimora își caută pisică. Așa a rugat-o mama ei, vrăjitoarea Luna. Dar nu orice pisică! Musai să fie una care să întrunească niște calități anume – să fie agilă, să prindă șoareci și să fie neapărat neagră. Să te poți baza pe ea când născocești leacuri vindecătoare! Ce se întâmplă oare când Kikimora ajunge la adăpostul de animale și adoptă o pisică… curcubeu? Una care, ori de câte ori a fost adoptată, a fost adusă înapoi fiindcă făcea prea multe trăsnăi și nu ajuta în casă? Haideți să o cunoaștem pe Niji, pisica grăsuță, care se uita cruciș, nu prinde șoareci și se joacă toată ziua. Și să aflăm în această poveste scrisă cu drag pentru voi, copii, dacă minunata Kikimora reușește să-și convingă mama să păstreze fix pisica asta zăpăcită!

Otilia Mantelers este psiholog, instructor de parenting și mare iubitoare de cărți. De câțiva ani participă la programe de formare în psihoterapia traumei, fiindcă a înțeles că atât copilul, cât și sufletul părintelui au nevoie de grijă. Susține de mulți ani cursuri pentru părinți și organizează conferințe cu invitați internaționali, fiind una din promotoarele științei parentingului în România. Otilia este autoarea îndrăgitei povești terapeutice „Secretul Monstrului”, apărută în anul 2015, și mamă a trei copii (pre)adolescenți, Kimmy, Anna și Yuri.

Vlad Stroescu a absolvit facultatea de medicină generală a Universității de Medicină și Farmacie Vlad Stroescu a absolvit facultatea de medicină generală a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar din 2005 lucreză în psihiatrie. Pe lângă psihiatrie, Vlad este interesat de științele sociale, este francofil, meloman și biciclist. Uneori scrie povestiri, pe care, câteodată, chiar le publică. Vlad Stroescu are o rubrică bilunară în săptămânalul „Viața Medicală”.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.