kv-landscape-final

Habitat for Humanity România inaugurează Casa Niță în București, o experiență DRAMAtică

• 36% dintre români trăiesc la limita sărăciei, conform Eurostat, 2020
• Din 1996, Habitat for Humanity România construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse
• Casa Niță reprezintă un simbol. Dar asta nu o face mai puțin reală, este ceea ce milioane de români numesc „acasă”
• Aceasta este amplasată în parcarea exterioară București Mall – Vitan și va fi deschisă publicului larg în perioada 2 – 16 decembrie, în intervalul 10:00 – 20:00

București, 2 decembrie 2021

Habitat for Humanity România construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse și ridică de la zero sau reabilitează centre de utilitate publică în comunități vulnerabile. Voluntarii reprezintă nucleul organizației. Ei donează timp, forță de muncă și se implică activ în strângerea de fonduri pentru proiectele care deservesc familiile-partener. Pandemia a accentuat criza locuirii accesibile, restricțiile au închis șantierele, iar voluntarii nu au mai putut participa la evenimentele de construire.
În aceste condiții, Habitat for Humanity România lansează un apel de mobilizare către publicul larg, prin intermediul campaniei de strângere de fonduri Trăiește o experiență DRAMAtică și aduce în București Casa Niță.

Casa reprezintă un simbol, dar asta nu o face mai puțin reală. Este ceea ce milioane de români numesc „acasă”. Ea reflectă realitatea șocantă în care trăiesc 36% dintre românii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială. Casa Niță are 11 mp și este locuită de o familie de 5 persoane. Este o casă 100% vulnerabilă în fața vremii, cu izolație precară, bucătărie improvizată, de multe ori fără apă curentă sau grup sanitar în interior.
Prin intermediul acestei inițiative, Habitat for Humanity România își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la condițiile precare în care locuiesc familiile vulnerabile din țară. Astfel, cei care își doresc să sprijine misiunea organizației, o pot face prin trimiterea unui SMS la 8845 cu textul “HABITAT” pentru a dona 2 euro lunar. Mai mult decât atât, companiile pot redirecționa 20% din impozitul pe profit, în baza unui contract de sponsorizare, până la sfârșitul anului.

De ce Casa Niță în București? Pentru că ne-am propus să dramatizăm această realitate cruntă printr-o inițiativă care va fi ușor de descifrat de către oricine. Vrem să-i facem pe oameni să experimenteze ce înseamnă să trăiești în condiții greu de imaginat, mai ales în această perioadă când am înțeles cu toții cât de important este cuvântul „acasă”.
Frica pe care am resimțit-o în ultimii 2 ani ne-a făcut să uităm unii de alții. În mod paradoxal, pentru persoanele vulnerabile, pandemia se află la coada unui lung șir de frici: frica să nu se prăbușească pereții peste copii în somn, frica de ploaie, de frig, de iarnă… de noapte. Vă îndemn să întoarceți privirea către familiile care au nevoie de o locuință decentă. Doar împreună putem transforma frica în speranță!”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, Director Național Habitat for Humanity România.


Casa Niță este amplasată în parcarea exterioară București Mall – Vitan și va fi deschisă publicului larg în perioada 2 – 16 decembrie, în intervalul 10:00 – 20:00. Pentru a oferi vizitatorilor o experiență cât mai DRAMAtică și autentică, organizarea spațiului și decorul interior au fost realizate pro bono de scenograful Victor Diaconu, cu sprijinul Teatrului „Nottara”.

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity România construiește locuințe decente pentru familii cu venituri reduse și ridică de la zero sau reabilitează centre de utilitate publică în comunități vulnerabile. De asemenea, organizația derulează programe de prevenție și răspuns la dezastre naturale, precum și de advocacy în domeniul locuirii sociale.
Habitat for Humanity România lucrează pentru o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent.
Din anul 1996 și până în prezent, organizația a ajutat peste 100.000 de români să aibă un cămin primitor și a construit sau reabilitat peste 5.000 de locuințe. La proiectele asociației au fost mobilizați peste 42.000 de voluntari români și străini care au muncit pe șantierele din țară. Mai multe informații despre Habitat for Humanity România sunt disponibile pe www.habitat.ro sau Facebook.com/Habitat.ro.

Pentru mai multe detalii:
Mădălina Neacșu, PR&Communication Specialist, Habitat for Humanity România
(0720 719 474, madalina.neacsu@habitat.ro)


There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.