cover fb

Hai, România! Fii suporterul Naționalei de Antreprenori

Alegerile tale susțin creativitatea și productivitatea românească

Ne plac produsele românești de calitate, făcute bine, cu pasiune. Iubim poveştile din spatele lor. Pentru că vorbesc  despre visuri, muncă multă, despre cum să-ţi faci din prieteni şi cunoştinţe parteneri de afaceri, despre cum să înveţi din greşeli şi să mergi mai departe când ai ajuns la limită. Avem toată admirația pentru afacerile care pornesc de la puţin şi ajung să facă diferența, să aducă o schimbare în bine în viața comunităților. Multe dintre ele înţeleg să respecte mediul şi vecinii folosind în mod responsabil resursele materiale şi umane de care dispun. Ghidați de o neliniște creativă, oamenii din spatele lor identifică nevoi şi lucrează cu specificul unei zone sau pun în evidență unicitatea unei comunității. Produsul final reprezintă, într-un fel, modul lor de a răsplăti comunitatea pentru ceea ce au primit de-a lungul timpului. Ca și noi, mizează pe fidelitatea voastră, a celor cu care împărtășesc valori comune.

Nu este prima oară când auziţi că „mai binele” stă în mâinile fiecăruia dintre noi sau că ajungem mai departe împreună. În ultimele luni am simţit-o pe propria piele cu toţii. Cu atât mai mult poate cei care au investit într-o afacere care se află acum suspendată între două lumi: lumea lui a fost odată şi lumea lui mergem mai departe. De mers mai departe, se poate doar împreună, cu susţinerea familiei, cu sprijinul apropiaţilor, al comunităţii, al partenerilor. Tocmai acum concepte ca responsabilitate, dezvoltare durabilă, autonomia microcomunităților capătă valențe noi, devin mai relevante, mai autentice, vitale chiar.

Sunt tot atâtea valori la care ținem și noi, idei care ne-au ghidat, de-a lungul timpului, unele dintre cele mai importante alegeri. Încă din 2012, Cărtureşti a recunoscut şi a susţinut nevoia de schimbare a mentalităţilor cu privire la produsul românesc înţeles în integralitatea lui, de la idee la destinatarul final. Alături de artişti şi designeri români, am creat ROD/Romanian Design, un spaţiu dedicat exprimării creativităţii şi unicităţii „de origine controlată”, disponibil acum – cel puțin parțial, până la redeschiderea librăriilor fizice –, pe carturesti.ro.

Vă invităm pe blog.carturesti.ro și pe conturile noastre de social media să faceţi cunoştinţă mai îndeaproape cu cei în care credem, pe care alegem să-i susţinem în felul acesta şi ale căror produse le veţi regăsi pe carturesti.ro – în măsura în care acest lucru va fi posibil. De la fiecare dintre ei avem de învăţat câte ceva despre tenacitate şi spiritul comunităţii, despre ce înseamnă specific, local, dedicat. Despre ce înseamnă să faci ceva cu drag. 

Alegeţi să cumpăraţi produsele lor, împărtăşiţi experienţele relevante, susţineţi comunitatea din care simţiţi că faceţi parte, fie ea fizică sau virtuală. Răsplătiţi cu încrederea voastră efortul antreprenorilor români care aleg să facă produse de calitate. Luaţi în considerare orice cumpărătură ca pe o investiţie care poate face diferenţa între o afacere care merge mai departe şi una care se opreşte acum şi aici. În felul acesta îi ajutaţi să se facă bine. În felul acesta ne însănătoşim cu toţii mai repede.

Investiți prin fiecare cumpărătură făcută și haideți să alcătuim împreună o Națională a antreprenorilor de care să fim mândri multă vreme de acum înainte.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.