_IH_8349

Judas Priest – 50 Heavy Metal Years. Arenele Romane, București, 18 iulie 2022

Cronică de concert de Alina Cruceru

Dacă ar fi să descriu pe scurt seara petrecută pe 18 iulie la Arenele Romane, probabil că i-aș spune „o sărbătoare a heavy metalului”, pentru că realmente așa am resimțit-o. Formația Judas Priest, unul dintre pilonii muzicii heavy metal din toate timpurile, a împlinit 50 de ani de carieră pe care îi celebrează alături de fani într-un turneu mondial denumit, simplu, Judas Priest – 50 Heavy Metal Years. Desigur, formația a inclus și Bucureștiul pe lista de destinații ale turneului, publicul român fiindu-le deja prieten rockerilor britanici.

Rob Halford a născocit chiar și un nume de alint pentru noi: Bucurock.

Nu este primul concert Judas Priest la care am participat, ba chiar mă mândresc să spun că a fost al patrulea. Există, însă, anumite formații pe care le-aș vedea an după an, dacă ar fi posibil. Metallica, Iron Maiden sau Rammstein sunt câteva dintre ele. Și, desigur, zeii metalului* înșiși, Judas Priest, formație considerată, pe bună dreptate, una dintre cele care au definit genul heavy metal.(*Metal Gods este titlul unei piese a formației de pe albumul care le-a schimbat parcursul carierei în anul 1980: British Steel).

Spre rușinea mea, deși a fost unul dintre cele mai anticipate concerte ale verii pentru mine, nu am apucat să-mi fac foarte bine temele dinainte și am aflat destul de târziu cine avea să cânte în deschidere. Și a fost o surpriză foarte plăcută, deoarece The Dead Daisies reunește unii dintre cei mai buni artiști din industria rock și metal.

THE DEAD DAISIES

Supergrup format în anul 2012 la inițiativa omului de afaceri și chitaristului australian David Lowy, proiectul The Dead Daisies a adus laolaltă, de-a lungul anilor, muzicieni din formații celebre precum The Rolling Stones, Guns N’ Roses, Black Sabbath, Whitesnake, Thin Lizzy, The Cult, INXS, Nine Inch Nails și lista continuă. În prezent, grupul este format din The Voice of Rock Glenn Hughes (Deep Purple, Trapeze, Black Country Communion) la voce și bass, Doug Aldrich (Whitesnake, Dio) la chitară, David Lowy (Red Phoenix, Minx) la chitară și Brian Tichy (Billy Idol, Ozzy Osbourne, Whitesnake, Seether) la tobe.

Deși destul de scurt, din punctul meu de vedere, concertul The Dead Daisies a fost o adevărată bucurie. Un sunet pur și puternic de rock al anilor ’70-‘80, o energie debordantă punctată de interpretări instrumentale excepționale (nu e de mirare, având în vedere calibrul muzicienilor care fac parte din proiect, cu precădere chitaristul Doug Aldrich) și, desigur, vocea impecabilă a lui Glenn Hughes, care, chiar și după mai bine de 50 de ani de carieră, își merită pe deplin titulatura The Voice of Rock. Pe piese originale The Dead Daisies sau chiar din repertoriul Deep Purple (MistreatedBurn), Hughes nu ratează nicio notă, fiind într-o formă vocală mai bună chiar decât cea a lui Rob Halford, main actul evenimentului.

JUDAS PRIEST

Cel mai anticipat moment al serii nu s-a lăsat mult așteptat, foarte curând auzindu-se în difuzoare acordurile piesei Battle Hymn. Pe scena decorată în stil industrial, cu proiecții și lumini multicolore care au străbătut arena pe întreg parcursul concertului, zeii metalului și-au făcut apariția în binecunoscutele ținute din piele, ținte și accesorii metalizate. Cel mai așteptat dintre toți a fost, desigur, frontmanul Rob Halford, într-o formă fizică și vocală semnificativ mai bună, în opinia mea, decât la concertul din 2018.

În prezent, cu excepția vocalistului Rob Halford, basistul Ian Hill este unicul membru original Judas Priest. Chitariștii Glenn Tipton și K.K. Downing au fost înlocuiți (temporar, în cazul primului) de către Andy Sneap, respectiv Richie Faulkner, iar toboșarul Dave Holland i-a cedat locul lui Scott Travis.

În această formulă, Judas Priest a dăruit publicului adunat în număr mare la Arenele Romane aproape două ore de heavy metal ca la carte. Cu hit după hit, solo-uri spectaculoase și note imposibile pe care nimeni nu se aștepta ca Halford să le mai atingă. Am ascultat, dar am și cântat cât ne-au ținut plămânii piese emblematice precum You’ve Got Another Thing Comin’Turbo LoverRocka Rolla sau Painkiller. Am savurat cu nostalgie excelentul cover al formației după piesa Diamonds and Rust a lui Joan Baez. Am traversat, pe nesimțite, o jumătate de secol de muzică, de piese care au definit mai mult decât o generație, după cum a demonstrat chiar publicul alcătuit din oameni de toate vârstele. Dacă ar fi să găsesc un singur cusur acestui concert, probabil ar avea de-a face cu limitările acustice ale arenei.

Ultima bucată a concertului a inclus încă o serie de hituri mult așteptate de către public, cum ar fi Electric EyeHell Bent for Leather (piesă însoțită, ca de fiecare dată, de intrarea spectaculoasă în scenă a lui Rob Halford pe motor), Breaking the Law sau Living After Midnight. La final, după ropote de aplauze și scandări ale numelui formației care au durat minute în șir, Judas Priest a promis publicului român că se va întoarce. Și sper din tot sufletul să fie adevărat. De dragul formației, de dragul muzicii, dar și de dragul lui Rob Halford și al postărilor sale adorabile cu pisici. 😉



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.