Lavinia Braniște: „Ficțiunea face parte din realitatea mea”

Lavinia Braniște este unul dintre scriitorii mei favoriți, pentru că scrie proză scurtă și o face într-un mod unic, adorabil, de nelăsat din mână. În primăvara asta i-a apărut la Polirom cel de-al doilea volum de povestiri – „Escapada” (primul este „Cinci minute pe zi” – Casa de Pariuri Literare), și dacă nu ați avut până acum curiozitatea să intrați în universul dulce-amar creat de personajele Laviniei, poate acest interviu e impulsul de care aveți nevoie.

Te-ai remarcat de trei ani deja ca scriitoare de proză scurtă. Cum ai ajuns aici de la debutul în poezie din 2006?

A fost un drum care şi-a urmat natural cursul. Nu mi-am propus să plec de undeva şi să ajung altundeva. Bineînţeles că am exersat şi am muncit mult, dar n-a fost o muncă pe care s-o simt ca fiind copleşitoare, îmi place să scriu şi nu mi-a părut niciodată rău să arunc ciorne.

Poveștile pe care le scrii par rupte din viața ta. Nu mi-a plăcut niciodată întrebarea asta, dar sunt curioasă cum găsești limita dintre realitate și ficțiune. De la ce pleci și cum ajungi la ce citim noi?

Nu găsesc niciodată limita, nu ştiu pe unde e, şi nu ştiu nici oamenii care se regăsesc în jumătăţi de fraze în unele texte. Ficţiunea face parte din realitatea mea şi mi s-ar părea contraproductiv să caut limita. De plecat, plec de la ce mă înconjoară, iar la text ajung pe un scaun roşu la o masă neagră.

Îmi place să te citesc pentru că dai impresia că literatura nu e o viață frumos vopsită. De unde și poveștile irosite de iubire din texte sau neputința de a face lucrurile să meargă. E literatura o versiune mai tristă a vieții.

Mi se pare că la mine uneori e mai veselă. Sau cel puţin spusă mai amuzant. În scris am şi eu iluzia că cineva, pe undeva, m-o recepta şi pe mine cum trebuie :). Iluzia asta m-ajută să fiu eu însămi.

Spune-ne ceva ce ai scris și ți s-a și întâmplat pe bune.

Mi s-a întâmplat acum câţiva ani să vreau să merg într-o tabără la Bran cu fanii serialului Lost. Dar n-am mai ajuns. Şi atunci mi-am imaginat în scris cum ar fi fost.

Ce citește cititorul Lavinia Braniște? În general și acum.

Citeşte destul de haotic, cam tot ce-i pică în mână. De la reviste cu animale până la cea mai gravă literatură. De vreo doi ani are o super-obsesie pentru cărţile pentru copii. Acum-acum tocmai am început romanul lui Foster Wallace, Mătura sistemului.

Ai ritualuri pentru scris? Iei notițe în timp ce călătorești?

Nu am ritualuri, nu pot să scriu cu program (două ore seara sau 500 de cuvinte pe zi sau ceva de genul), dar îmi trebuie tihnă, adică nişte zile libere una după alta. Iau notiţe uneori, dar pe bucăţele de hârtie pe care apoi le pierd, deci e ca şi când n-aş lua.

Ce te bucură în viață? Asta apropo de o replica din “Escapada”…

Sunt multe care mă bucură şi dacă m-aş strădui un pic ar putea să mă bucure orice. Îmi plac foarte mult oamenii, cu cât mai diferiţi cu atât mai bine, chiar dacă uneori doar de pe margine. Familia, casa noastră de la Brăila, Dunărea la Brăila iarna (când e pustiu şi scârţâie bărcile şi apa loveşte la mal), orice loc cu multe cărţi, grupul Discuţia secretă (ex-clubliterar) când e pus pe şotii, barurile cu muzică faină, serile când am chef de dans, acustica de la piscină, urechile sub apă etc.

Vei cocheta vreodată cu ideea de-a scrie roman?

E posibil. Acum nu.

E vreun subiect despre care vrei să scrii, dar încă nu ai găsit timpul pentru el?

Da, am vreo câteva, sunt toate pentru copii. Dar nu le zic, că se strică vraja.

O avertizare pentru cine nu te-a citit și vrea să o facă?

De ce avertizare? Sper că n-a creat pagube scrisul meu nimănui.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.