marius-chivu_copyright-ema-cojocaru

Marius Chivu: „Cei care citesc și iubesc literatura română o pot sprijini”

La 1 septembrie, s-a dat startul ediției 3 a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, dedicate scriitorilor români. În acest an, pe lângă bursele și rezidențele oferite la categoriile poezie, proză scurtă, roman, eseu, precum și „Bursa specială a juriului”, surpriza ediției 3 este „Bursa dedicată scriitorilor basarabeni”. Juriul din acest an este format din Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Alina Aviana (PR Cărturești, redactor), Mircea Pricăjan (scriitor și traducător). Am dialogat cu Marius Chivu despre amintirile legate de primele două ediții ale acestor burse, dar și despre responsabilitatea care îi revine juriului:

Foto: Ema Cojocaru

Bursele de creație literară Cărturești au ajuns în acest an la ediția a 3-a. Cum a fost să întâlnești printre câștigătorii din anii trecuți scriitori pe care ai mai pariat și în trecut, a căror evoluție ți-a confirmat alegerea de acum câțiva ani? Te și întristează când unele evoluții nu sunt pe măsura puseului inițial de creativitate?

Adevărul este că traseul, evoluția sau cariera unui scriitor sînt imprevizibile și, privind în urmă, la cei douăzeci de ani în care am făcut cronică literară săptămînală (decembrie 2000, România literară – decembrie 2020, Dilema veche), recenzînd enorm de multe cărți de literatură română, am fost martorul tuturor combinațiilor posibile: scriitori care au debutat mediocru, dar care au făcut ulterior un salt calitativ spectaculos, scriitori care au debutat strălucit, dar care nu s-au mai ridicat niciodată la nivelul primei cărți, scriitori care au debutat promițător, dar care au renunțat la scris, scriitori care au rămas la nivelul modest al debutului în ciuda ambiției și perseverenței, scriitori care s-au reinventat într-un alt gen, scriitori care au dat cărți remarcabile în mai multe genuri ș.a.m.d. 
Contrar a ceea ce s-ar putea crede despre cronicarii literari, ideal este să aibă de-a face numai cu cărți bune și foarte bune, pentru ca investiția de timp în lectura și evaluarea lor să aibă un folos mai mare decît onorariul primit pe recenzie sau eventuala faimă și putere simbolică obținute prin statut. Așa că, răspunzîndu-ți la întrebare, sînt încîntat cînd scriitorii pe care am pariat confirmă sau cînd scriitorii buni continuă să dea cărți bune ori chiar se depășesc pe ei înșiși. Dincolo de dorința personală, e nevoie de cît mai mulți scriitori buni și/sau profesioniști ai scrisului pentru a consolida o literatură, pentru a crește importanța și prestigiul ei, deopotrivă la nivelul simbolic și al pieței.

Consideri că scriitorii au nevoie de o mână întinsă, de o apreciere sau un mentor în momentele cheie ale traseului lor literar? 

Dat fiind că țin, împreună cu Florin Iaru, cel mai longeviv curs de creative writing din România (since 2011), că am co-fondat și co-editat magazinul literar lunar Dilemateca (2006-2013), apoi revista semestrială de proză scurtă Iocan (2016-2019) și că de doi ani editez antologia anuală de proză scurtă KIWI, cred că sînt evidente convingerea și contribuția mea la sprijinirea și promovarea tinerilor scriitori, a scriitorilor aflați în curs de formare, a scriitorilor care se pregătesc de debut sau care încearcă să confirme debutul.
În ultimul deceniu, din cei peste 200 de cursanți trecuți pe la atelierele noastre, offline sau online, au debutat la marile edituri peste 20 de scriitori, unii au ajuns și la a cincea carte, au fost premiați, reeditați, traduși. Tudor Ganea (Polirom), Simona Goșu (Polirom), Diana Bădica (Polirom), Bogdan Răileanu (Humanitas, Polirom), Ion Pleșa (Nemira, Casa de pariuri literare), Iulian Popa (Humanitas), Anca Vieru (Polirom), Irina Georgescu-Groza (Nemira, Casa de pariuri literare), Horea Sibișteanu (Nemira), Ilinca Mănescu (Nemira), Alexandra Niculescu (Litera), Andrei Panțu (Humanitas), Ruxandra Burcescu (Humanitas), Remus Boldea (TREI) sau Lavinica Mitu (Polirom), pentru a nu-i numi decît pe aceștia, cu toții au trecut pe la cursurile ținute de mine și de Florin Iaru. Practic, e vorba de o întreagă nouă generație literară cărora, eu și Florin, le-am întins o mînă de ajutor sau le-am fost, mai mult sau mai puțin, mentori. 

Prin ce se deosebesc bursele Cărturești de altele din România? Mult timp, pentru scriitorii din spațiul autohton nu au existat astfel de spații creative, nici ajutor material.

Bursele Cărturești se deosebesc, în primul rînd, prin faptul că există. La inițierea lor, nu mai exista nimic altceva pe piața noastră. E adevărat că, la foarte puțină vreme după, a apărut Rezidența literară „La două bufnițe” la Timișoara, unde sînt invitați și scriitori străini, chiar netraduși în română. Principalul atu al burselor Cărturești este însă faptul că se acordă pentru mai multe genuri, iar de anul trecut conține și o categorie specială.
Din păcate, acest tip de burse și rezidențe, care în toate țările din jurul nostru există cu zecile, n-au existat ani în șir în România, iar acum, cu trei burse (pentru că între timp a apărut și Bursa de creație literară DLITE), nu se poate face, totuși, prea mult.
O investiție de 2 mii de euro sau chiar de 5 mii de euro n-ar însemna absolut nimic pentru sutele de consilii locale din țară, să zicem, dar la noi literatura contemporană nu are nici cititori, nici prestigiu în afara „bulei”, cu atît mai puțin potențial electoral. Instituții mamut, unele cu bugete semnificative, precum Ministerul Culturii, Academia Română, Uniunea Scriitorilor sau Institutul Cultural, spre exemplu, ar putea foarte ușor să ofere măcar o biată bursă de creație de 1000 de euro, dar n-au făcut-o și n-o fac, pentru că, pur și simplu, nu îi interesează. Sînt conduse de oameni fără viziune, ca să nu folosesc cuvinte mai dure.

Care sunt dilemele unui scriitor care jurizează? La ce ești tu atent, pe ce pui accentul, ce particularități cauți la un scriitor și la un manuscris?

Aud sau chiar citesc în presa culturală păreri despre cursurile de creative writing care i-ar deforma pe începători făcîndu-i/învățîndu-i pe toți să scrie la fel, după rețetă, conform viziunii mentorului. Această preconcepție este pentru mine dovada că respectivul este un amator într-ale literaturii, un cititor și/sau un recenzent ignorant. E suficient să citești cărțile scriitorilor care au trecut pe la un asemenea curs, vezi enumerarea de mai sus, ca să-ți fie limpede că mentorul/cursul nu i-au „deformat”, dimpotrivă i-au ajutat să-și găsească vocea, să-și dea seama care sînt atuurile și slăbiciunile propriului scris.
Astfel stau lucrurile și cu această bursă: gustul meu nu este un criteriu de selecție în sine. Cunoscînd ce-a mai scris și publicat scriitorul aplicant, citind sinopsisul și extrasul de text depuse, pot evalua cu suficientă obiectivitate potențialul proiectului său literar supus jurizării. E vorba aici de o anume abilitate în evaluare și de fler. Nu eu caut ceva anume într-un manuscris, eu doar intuiesc care dintre scriitorii aplicanți au cele mai bune șanse să găsească ei ceva interesant/bun/original, dacă ar fi ajutați să-și definitiveze manuscrisele.

Majoritatea scriitorilor fac slalom printre joburi și alte îndatoriri lumești, iar scrisul devine o activitate pe care trebuie să o „înghesuie” în timpul liber aproape inexistent. Ai descoperit vreo țară sau spațiu cultural unde scriitorii și artiștii, în general, se pot bucura de talentul lor în liniște, fără atât de multe obligații cotidiene?

Aproape în oricare altă parte scriitorii și artiștii, în general, pot crea într-un mediu cultural mai bun decît cel românesc.
Conform Barometrului de consum cultural realizat înainte de pandemie, 42% dintre români nu citesc nici măcar o singură carte pe an, 69% nu împrumută niciodată cărţi de la bibliotecă, iar 61% nu accesează niciodată arhivele digitale ale bibliotecilor şi nici nu descarcă cărţi de pe Internet. Doar 4% dintre români pun zilnic mîna pe o carte, doar 9% citesc o dată pe lună şi doar 6,8% merg măcar o dată pe an la bibliotecă să împrumute cărţi. 1 din 5 români nu a citit niciodată o carte, iar media de lectură este de 5 minute pe zi, penultimul loc în Uniunea Europeană. 
În România există zeci de oraşe fără biblioteci şi fără librării (din cele aprox. 200 de librării ale ţării jumătate se află în Bucureşti, unde procentul celor care citesc zilnic este mai ridicat: 9%), iar rata de analfabetism funcţional a celor care trec prin sistemul de învăţămînt preuniversitar este de peste 40%, cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană. 
Consecința acestei situațiii dezastruoase, unice în UE, este că, în lipsa unui număr decent de cititori / cumpărători de carte, tirajul mediu al unei cărți de ficțiune este de doar 1000 – 1500 de exemplare (depinde de autor și de editură), ceea ce înseamnă, la modul ideal, un venit din drepturi de autor de aprox. 3500 de lei impozabili, încasați de scriitor în mai multe tranșe, vreme de doi ani. Din acest motiv, scriitorii trebuie sprijiniți cu burse și rezidențe, pentru a-și face timp și curaj să scrie în timpul liber, după ce se achită de sarcinile jobului. 

În fiecare an, aceste Burse de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio desemnează un câștigător la secțiunile poezie, proză scurtă, roman, eseu, dar și o bursă specială a juriului. De asemenea, există și o listă de așteptare, pentru situații neprevăzute. Aș întreba de ce lipsește teatrul.

Nu am un răspuns satisfăcător, dar cred că, spre deosebire de ficțiune, eseu și poezie, există mai multe concursuri care premiază textele dramatice în manuscris. Altfel, textele dramatice nu au nevoie atît de publicare și de cititori, cît de regizori care să le monteze; fiind mai apropiate de scenariile de film, decît de proza scurtă sau de roman. 

Susținerea scriitorilor români nu este doar un efort izolat și generos al unor fundații și asociații, ci și al cititorilor, în acest caz, prin campania Cititori pentru scriitori… 

Așa este, motiv pentru care de ani de zile repet în public, ori de cîte ori am ocazia, că cei care citesc și iubesc literatura română o pot sprijini încă și mai bine promovînd cărțile sau autorii favoriți în social media și chiar cumpărînd cărți pentru prietenii lor, convertindu-i la o îndeletnicire ale cărei plăceri prietenii lor le-au uitat ori încă nu le-au descoperit, din lipsă de timp, de curiozitate, de încredere în literatura română contemporană. Scriitorii au nevoie să fie ajutați să scrie și să fie publicați, dar dacă cărțile lor nu ajung la oameni și nu se vînd, literatura rămîne doar un moft minunat, un hobby nelucrativ și, în timp, poate chiar frustrant.

Ne împărtășești una dintre surprizele sau momentele uimitoare petrecute de-a lungul unuia dintre procesele de jurizare? Ceva ce te-a bucurat foarte mult?

La jurizarea de acum doi ani ne-a atras atenția (cel puțin mie și doamnei Carmen Mușat) o proză semnată cu un nume ușor bizar, putea fi chiar un pseudonim: Martin Marsha. În cele din urmă, a rămas înafara selecției finale, dar acea proză poate fi citită în antologia KIWI. Granițe de anul acesta sub semnătura M.T. Qwerty, un pseudonim sub care scriu împreună o scriitoare, pe care eu o apreciez foarte mult, și soțul ei, debutant absolut în scrierea de ficțiune. Identitatea lor este dezvăluită în notele de la finalul antologiei.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.