Marius Chivu: Cupaj vintage

🍷 Wine & Combine. Carte, muzică și vin. 
O rubrică dedicată iubitorilor de cărți, muzică și vin, care caută potriviri inspirate.

După ce Led Zeppelin a încetat să mai existe odată cu moartea toboșarului John Bonham în toamna anului 1980, Robert Plant și-a construit o carieră solo impresionantă cum rareori s-a întîmplat în istoria rock-ului cu un vocalist ieșit dintr-o mare trupă. Peter Gabriel (ex Genesis) și Sting (ex The Police) sînt primele nume care-mi vin în minte, dar multe alte exemple nu prea mai sînt, cel puțin nu de asemenea anvergură. 

Între 1982 și 2017, Robert Plant (n. 1948) a înregistrat o duzină de albume solo, unele mai bune decît altele, și a avut două mari colaborări: cu Jimmy Page, fostul coleg de la Led Zeppelin, în anii `90 (No Quarter și Walking into Clarksdale, ambele foarte bune); și cu Alison Krauss (n. 1971), regina muzicii bluegrass & country (aproape treizeci de Grammys so far), împreună cu care a primit pentru Raising Sand (2007), prima lor colaborare, nu mai puțin de cinci premii Grammy, cîștigînd atunci, practic, toate categoriile la care fusese nominalizat.

Raising Sand era o selecție de treisprezece piese mai puțin cunoscute (gems, cum li se zice) din arhiva blues & country, dar și din pop-ul șaizecist, alese cu grijă și produse cu și mai multă grijă de T Bone Burnett, figură legendară a genului, și cîntate împreună cu o mînă de muzicieni artiști din Nashville. Blendul vocilor lui Plant & Krauss (cei doi se cunoscuseră cîțiva ani mai devreme la un concert tribut pentru Lead Belly), precum și măiestria reorchestrării pieselor pe care mulți le auzeau pentru prima dată, au adus acelui album un asemenea succes, și comercial, și de critică, încît o continuare a colaborării părea cel mai firesc lucru din lume.

A fost doar o chestiune de timp (paisprezece ani) pînă cînd Plant & Krauss au intrat din nou în același studio, împreună cu același T Bone Burnett și cu aceiași muzicieni, pentru a înregistra Raise the Roof. „Știam că vom colabora din nou. Însă nu știam cînd anume și nu voiam să forțăm lucrurile. Nu știi niciodată care sînt și cum arată cu adevărat acele lucruri care durează”, mărturisea Krauss într-un interviu, justificînd timpul trecut între cele două albume, timp în care, și ea (cu trupa ei Union Station) și Plant (cu trupele lui Band of Joy și Sensational Space Shifters), s-au ținut de muzică, înregistrări și turnee. „Provenim din două lumi diferite, dar între noi există o incompatibilitate foarte plăcută”, mai spunea Krauss, cu douăzeci și trei de ani mai tînără decît Plant. „Se poate auzi ce anume am învățat de la ea. Am învățat cum să mă apropii de cîntece unde vocea trebuie să fie foarte discretă. Nu există țipete primare (primal screams), trebuie doar să spui povestea”, mărturisea Plant.

Venit după paisprezece ani de la prima lor colaborare, albumul conține, în varianta deluxe, paisprezece piese blues, country, bluegrass, pop compuse de-a lungul timpului de muzicieni talentați și prodigioși, unii adevărate legende ale genului (Calexico, Hank Williams, Lucinda Williams, Everly Brothers, Merle Haggard sau Bert Jansch, dintre cei pe care i-ați putea cunoaște). Majoritatea sînt cîntece de dragoste, dar conform etosului de gen, vorbesc și despre meandrele destinului, greutățile vieții, colindatul prin lume în căutarea împăcării cu sine, a rostului și a fericirii. Dincolo de frumusețea compozițiilor și a „cupajului” celor două voci în dialog, cea elegiacă și „maturată” a lui Plant și cea senzuală, „aromată”, de cîntec de leagăn a lui Krauss, orchestrația unor supermuzicieni (Bill Frisell și Marc Ribot sînt printre cei mai respectați chitariști de studio din zona experimentală a jazzului), care cîntă la o mare varietate de instrumente specifice, deopotrivă electrice și acustice (violoncel, vioară, contrabas, banjo, mandolină, jarana, dobro, mellotron), orchestrația este splendidă. Ca să conchid cu un joc de cuvinte și o aliterație foarte la îndemînă, Raise the Roof se ridică la standardul ridicat de Raising Sand.

🎧Ce să ascultați.
Albumul a dat patru singles – „Can`t let go”, „High and lonesome”, „It don`t bother me” și „Somebody was watching me” -, dar preferatele mele, pe care vă îndemn să le ascultați neapărat, rămîn „Quatro (World Drifts In)” și „The Price of love”.

🍷 Cum să-l ascultați.
Din splendida grafic și neprețuit de utila Enciclopedia vinului pentru tineri neinițiați și connaisseurs d`antan (Baroque Books & Arts), scrisă la două mîini de faimoasa somelieră Madeline Puckette și de cofondatorul winefolly.com Justin Hammack, puteți afla că există nu mai puțin de cincisprezece clone ale soiului pinot noir, ai cărui struguri sînt originari din Burgundia franceză. Ei bine, una dintre aceste nobile clone se numește pinot franc și este cultivată inclusiv pe plantațiile din sudul Moldovei de dincolo de Prut. Așadar, dacă ar fi să vă recomand să-i ascultați pe Plant & Krauss cîntînd pe două voci aceste minunate piese de demult, v-aș recomanda cupajul de merlot și pinot franc Vintage – Purpuriu de Purcari de la crama Mileștii Mici (cupaj din 2009, anul în care cei doi recoltau un braț de Grammy`s), un vin cu o frumoasă culoare purpuriu cărămizie și cu aromă bogată de fructe de pădure (cu nuanțe de maturare, după cum menționează eticheta).

Wine is sweet and gin is bitter
Drink while you can, but you can`t forget her
You talk too much, you laugh too loud
You see her face in every crowd

după cum cîntă minunata Alison Kauss pe „Price of Love”, o piesă de la sfîrșitul anilor `60.

🔹🔹🔹

Marius Chivu este scriitor, traducător, cronicar literar și editorul antologiei anuale de proză scurtă KIWI, apărută la Editura Polirom.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.