Marius Chivu | Memento Mori / Carpe Diem

🍷 Wine & Combine. Carte, muzică și vin. 
O rubrică dedicată iubitorilor de cărți, muzică și vin, care caută potriviri inspirate.

43 de ani de activitate și 15 albume, fără a mai număra albumele solo și proiectele secundare ale membrilor trupei. Multă, foarte multă muzică din partea unei trupe iconice (fotograful și regizorul Anton Corbijn s-a ocupat aproape în exclusivitate de art-work, clipuri și vizualuri), al cărei look a impus un fel de modă și a cărei muzică a atins toate generațiile ultimei jumătăți de secol. Trupe tribut, turnee mondiale sold out, Rock and Roll Hall of Fame. O trupă cult, înconjurată de atîta pasiune și devotament, încît cu fiecare album scos apar imediat și remix-urile, se refac topurile personale, se cuantifică noul și vechiul, se compară versurile în diacronie, se invocă invariabil rechemarea fostului membru, Alan Wilder, plecat la începutul anilor `90, se laudă calitățile de compozitor ale lui Martin L. Gore și vocea baritonală tot mai expresivă a lui Dave Gahan, a cărui carieră solo i-a oferit o viață de muzician în plus. 

Dar cum stau lucrurile acum, cînd al treilea membru al trupei, Andy Fletcher, a murit înainte ca munca la noul album să fi început? „Fletch” fiind creditat nu muzical, dar ca liant între Gore și Gahan, ținînd trupa împreună atîta vreme. Mai ales în ultimul deceniu cînd Gahan, încurajat și de succesul proiectelor sale (două albume solo și încă trei albume splendide cu Soulsavers), părea tot mai puțin motivat să continue cu mașinăria Depeche. Nu că istoria trupei ar fi fost lipsită de drame: plecarea lui Wilder, adicția de heroină, tentativa de sinucidere, moartea clinică și convertirea religioasă ale lui Gahan din anii `90, divorțuri ale tuturor… 

Într-un interviu recent, Gore mărturisea: „Cînd am împlinit 60 de ani a însemnat mult pentru mine. Tatăl meu vitreg, care m-a crescut, a murit la 61. Tatăl meu biologic a murit la 68. Așa că am început să mă gîndesc intens la lucrurile astea. La 59 de ani nu-mi făceam griji, dar apoi am făcut vîrsta cu 6 înainte. Nu vreau să spun că am devenit morbid, dar mi s-a părut firesc să încep să mă gîndesc mai mult la moarte cu ocazia acestui album”. Care album, odată întîmplată și moartea prematură în urma unui infarct a lui Fletcher la… 60 de ani, a căpătat drept titlu expresia latinească ce înseamnă „amintește-ți că vei muri”. Fără Fletcher, cele două nuci tari & figuri esențiale ale trupei, creierul și inima, compozitorul și vocea, Gore și Gahan au rămas față în față, fără intermediari, trebuind să ia deciziile creative în doi. Poate că marele noroc a fost colaborarea din timpul pandemiei a lui Gore cu Richard Butler (The Psychedelic Furs), care a rezultat în patru piese pe acest album, altele trei avîndu-l drept co-creator pe Gahan, restul de cinci fiind scrise, as usual, de Gore singur.

Mîna lui Butler se simte, dar nu atît în sensul unui sound à la The Psychedelic Furs, cît într-o întoarcere parțială la synth-basics și o vagă apropiere de electronica minimalistă Kraftwerk. Altfel, albumul poate fi disecat prin paralelisme: „My Favorite Stranger” și „Never Let Me Go” sînt „vechiul” DM, „Soul With Me” cîntată de Gore amintește de „Blue Dress”, „Speak to me” este tandemul lui „Cover me” and so on. În rest, un melanj recognoscibil de synth-pop și chitări midtempo cu beat-uri electronice, texturi industrial-abrazive și pasaje melodioase, pe versuri reflexiv-nostalgice și dark despre înstrăinare, durere, moarte și, cum altfel, dragoste. Deloc surprinzător, Memento Mori a avut parte de o receptare critică preponderent entuziastă (nemeritată doar în raport cu ultimele  albume), chit că albumul se deschide și se insinuează treptat, prin reascultări, eventual la căști.

🎧Ce să ascultați
Albumul a avut un prim single „Ghosts Again”, beneficiar și al unui videoclip realizat de același Corbijn (plus o variantă simfonică live în studiourile  BBC), și de un al doilea single pentru streaming, „My Cosmos is Mine”. Dar dacă ar fi să vă recomand alte două piese, aș alege „Always You”, un cîntec midtempo de dragoste în vremuri tulburi („My love, there are no more facts / My love, reality`s craked / And then there`s you / There`s always you”) și „My Favorite Stranger”, o elegie dansantă despre înstrăinare („Some perfect stranger / Stands in my mirror / Puts words in my mouth / All broke and bitter”).

🍷 Cum să-l ascultați
Vocea unui troubled boy d`antan pe un album intitulat Memento Mori nu poate fi ascultată decît în preajma unei sticle de fetească dark & saperavi Bad Boys de la Carpe Diem. Sec, maturat 20 de luni, ediție limitată la 9400 de sticle. Rubiniu intens și aromat precum cireșele amare, dar și cu note de vișine dulcege, ușor condimentat cu note de piper negru, dar și cu vanilie, asemeni mortalității dansante și angoasei melodioase de pe acest album al contrastelor dintre versuri, sound și ritm, album care mai împarte cu vinul un lung și elegant after taste. Cam cum închide Gahan ultima piesă: „It`d be grateful, I`d follow you around / I`m listening, I`m here now, I`m found”.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.