colaj-synevo-carturesti

Metrul de măsurare a înălțimii copiilor, reinterpretat într-o campanie de promovare a cititului | © Whatif Collective pentru Cărturești

Cum ar fi ca un metru să poată măsura mai mult decât înălțimea? Este ideea de pornire a proiectului care indică celor mici câţi centimetri au câștigat, dar și până la ce poveste au crescut, transformând un metru obișnuit într-un ghid de lectură inedit.

Dezvoltat pentru brandul Cărtureşti, proiectul este prezent în peste 100 de centre de analize Synevo.

Metrul Creştem citind propune pentru fiecare ‘’bornă’’ de înălțime o recomandare de lectură potrivită vârstei: la 70 cm cei mici pot descoperi “Ghici, ghici ce-i aici?”, la 75 cm “Ai o pasăre pe cap”, ca la 105 cm să se întâlnească cu “Bine ai venit acasă, Bruno!” Nu lipsesc din recomandări autori români, dar și autori clasici precum Aldous Huxley, de această dată în calitate de autori pentru copii.

In același timp, părinții pot accesa un QR code care trimite la articolul de pe carturesti.ro unde pot afla mai multe și comanda titlurile recomandate.

Nefiind o listă exhaustivă de recomandari, metrul Creştem citind este o invitație la a descoperi universul cărților de la vârste fragede și de a face din citit un obicei de viață.

“Cititul este cea mai importantă activitate pentru dezvoltarea limbajului unui copil, așa că noi putem doar să reluăm ceea ce a spus Albert Einstein – dacă vrei să ai un copil inteligent, citeşte-i poveşti, dacă vrei sa fie și mai inteligent, citeşte-i și mai multe poveşti”, a declarat Iulia Teliban, consultant marketing Whatif Collective.

Ilustrația proiectului aparține Georgianei Chițac. Echipa agenției a fost formată din Cătălin Manciuc – Director Creație și Iulia Teliban – Consultant Marketing.

Din partea Cărturești au participat Adrian Păun – Head of Marketing, Monica Anghel – Coordonator Marketing și Ana Niculescu – Director Comunicare și Relații Publice.

Galerie foto:



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.