unlimited-love-vinil

Mihai Dinu prezintă: Unlimited Love, cel mai nou album RHCP

În rock, și în general în muzică, lucrurile au cam fost spuse. Nu se mai inventează nimic. Asistăm la jocuri de puzzle. Se combină, se combină, iar originalitatea, în momentul de față, stă în alăturările nefăcute până acum. Sau, avem și o altă variantă, când trupele încearcă să umble la sentimente. Da, exact. Încearcă să te bage într-un film cunoscut, în care întâlnești personajele preferate puse într-un context actual. Dar ce se întâmplă când se combină cele două variante? Atunci iese un album de tipul Unlimited Love.

John Frusciante a avut o mișcare oarecum browniană în cadrul trupei. Prima dată când s-a reîntors în trupă, după o pauză destul de lungă, a rezultat Californication, în 1999. Un album cu dublu sens. Primul, cel al unei reveniri triumfale. Al doilea, o renaștere muzicală, o primenire a sunetului, făcute, amândouă, foarte convingător. Cele două sensuri ale acestui album de colecție au mărit relevanța pe care trupa o avea la acel moment și au lansat un nou capitol în dezvoltarea formației. Funk-rock-ul alternativ a pătruns masiv pe undele radio.

După 23 de ani de la acel moment, John Frusciante se reîntoarce, încă odată, pentru a înregistra un nou album alături de trupa alături de care a cunoscut cele mai succese din carieră. Era “re”plecat de acolo de la Stadium Arcadium, din 2006. Sigur, din punct de vedere al marketingului, este o mișcare excepțională. Dar în același timp setează niște așteptări imense. Dacă s-a întâmplat odată, de ce nu ar mai fi posibil din nou să existe un Californication.

Hype-ul și așteptările din jurul lui John nu te pot face, până la urmă, după câteva ascultări, să nu observi că trupa încearcă să reaprindă o parte de magie, dar reușita acestei probe nu este atât de certă. Dar trebuie să mergem dincolo de comparații cu perioade trecute și, cred, că nici cei patru componenți nu s-au gândit și nici nu au fost preocupați de concurența cu trecutul. Este mai mult o preocupare concentrată pe a fi împreună din nou.

Ideea este splendidă, chiar dacă ea nu dă rezultatele așteptate în privința hiturilor. Materialul format din 17 piese nu scoate în evidență clasicele RHCP, ceea ce este puțin ciudat, pentru că pe toate discurile alături de Frusciante se puteau găsi pepite de aur. În schimb, uniformizând piesele, cei patru au reușit să imprime un ritm discului, nu există rupturi și atunci lucrurile curg lent, frumos și cu o senzație plăcută. Dar, în ciuda lipsei de melodii cu adevărat remarcabile, după ascultări repetate, obții un sentiment de apreciere pentru marcă distinctă de funk discret, care întruchipează albumul ca întreg.

Piesele single lansate până acum merg în direcția descrisă mai sus, adică “there’s no hits”. Black Summer, care nu este o melodie rea după niciun criteriu, este greu de imaginat că ar putea sta în picioare cu majoritatea hiturilor clasice ale trupei. Not The One este chinuitor de liniștită, iar Poster Child este cea mai cool dintre cele trei single-uri, dar sună ca o melodie oarecum obișnuită, care nu ar fi fost deplasată pe oricare dintre albumele alături de Frusciante.

Preocuparea concentrată pe a fi împreună din nou duce discul într-o zonă în care îți oferă, până la urmă, plăceri subtile. Nimic nu este la vedere, este o sfioșenie în a etala orice, este o modestie dată de conștientizarea propriei valori. Este vorba de relaxare, de bucurie la auzul unui sunet clasic, de reîntâlnirea unor oameni după atât amar de vreme.

Riscul de auto-parodiere a propriilor creații era mare, dar Unlimited Love a reușit să scape din această capcană. Este un disc reconfortant, fără să atragă în mod deosebit atenția, dar care, uite, totuși o face dacă ai reușit să-l parcurgi pe tot. O face cu o melodie drăguță, fină, lentă, cu versuri mai poetice decât media RHCP, Tangelo, în care John mânuiește cu blândețe chitara și în care Kiedis încheie prima strofă cu întrebarea: “I get touched, ain’t this life grand?”

Oooo, daaa…



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.