afis-ipiff16-modificat

Pentru al doilea an consecutiv, gala de premiere IPIFF la Odeon

Cea de-a XVI-a ediție IPIFF – Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți, al cărei director este regizorul Toma Enache, va avea loc în luna mai, în format fizic, proiecțiile fiind programate pentru 5-7 mai 2022 la Cinema Muzeul Țăranului, iar gala de premiere, cu invitați speciali, pentru 8 mai, la Teatrul Odeon.

Organizatorii au pregătit două etape de înscriere a filmelor în competiția IPIFF16. Perioada de înscrieri early bird s-a încheiat la final de februarie și a adunat 100 de filme din 25 de țări.               

Cea de-a doua etapă este activă până în 20 martie. Așadar, dacă ești producător sau realizator defilme independente de lungmetraj ficţiune (inclusiv animație), filme de lungmetraj documentar și scurtmetraje (ficţiune, documentar, animație) și filme TV, lasă primăvara să-ți pună determinarea în mișcare și completează formularul de pe platforma Film Freeway!  Valoarea totală a premiilor acestei ediții este de peste 6000 de euro. Trofeul IPIFF este realizat după o schiță a actorului, caricaturistului și scriitorului Horațiu Mălăele.

Vrem să creștem vizibilitatea creatorilor de film independent și să le oferim un loc în care producțiile lor să poate fi vizionate, apreciate, premiate. Pasiunea lor pentru film nu cunoaște limite, depășește orice obstacol și merită aprecierea noastră. Festivalul nostru exact asta face. Premiază anual cele mai bune producții independente și oferă un prilej de bucurie pentru toți pasionații de cinema, spune Toma Enache, directorul IPIFF.

Competiția organizată de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) se adresează producțiilor realizate în intervalul 1 ianuarie 2020-30 ianuarie 2022, create fără sprijin financiar din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (excepție făcând categoria Cel mai bun producător al anului la care se pot înscrie toate filmele românești indiferent de forma de finanțare), dar și celor din cadrul școlilor de film din România.

Trailer înscrieri: shorturl.at/juGNY

IPIFF are ca obiectiv principal promovarea filmului românesc contemporan prin intermediul producătorului de film, punând accentul pe producţia de film independent şi profesioniștii angrenaţi în astfel de proiecte.

Mai multe informații despre eveniment găsiți pe pagina de Facebook IPIFF.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.