camera unde ploua

Premiere și spectacole lectură în prima săptămână a Festivalului de Teatru Independent Scrie despre Tine

Programul primei săptămâni a Festivalului de Teatru Independent Scrie despre Tine cuprinde  două piese în lectură publică – Fără compromisuri de Mihaela Mureșanu și Camera unde plouă de Olivia Oancea – și premiera piesei, Io te-am făcut, io te omor, de Andreea Lupu.

Festivalul de Teatru Scrie despre Tine va oferi publicului bucureștean, în premieră, 5 piese scrise și montate în spectacol în cadrul atelierului de scris și dramaturgie Scrie despre Tine. Toate cele 5 piese sunt inspirate din poveștile reale ale autorilor lor. Scenariile au fost prezentate prima dată publicului în seria de lecturi publice a Lunii Scrie despre Tine ce a avut loc în București, în primăvara anului trecut.

Anul acesta, o serie de 8 texte noi vor fi prezentate în lectură în cadrul Festivalului, urmând a fi montate în spectacole în această vară.

“Îi așteptăm la reprezentații și la lecturi pe toți cei interesați de texte autentice, reale, vii, inspirate din realitatea imediat românească. În cadrul atelierului dezvoltăm mereu texte noi pe care dorim să le prezentăm publicului, iar acest Festival reprezintă și o ocazie bună de a supune atenției regizorilor, actorilor și producătorilor, care doresc să colaboreze cu noi, aceste texte și împreună să le montăm în spectacole și să le introducem în circuitul teatrelor independente”, declară Sorin Poamă, actor și co-fondator al atelierului Scrie despre Tine.

 

Program reprezentații săptămâna 13 – 20 mai

15 mai, “Fara compromisuri”, de Mihaela Mureşanu

Spectacol lectură în cadrul Festivalului Scrie despre Tine

Cu: Cristina Gavruş, Sorin Poamă, Vera Ion, Mihaela Mureşanu

Club Legere, ora 19:00 

Intrarea liberă

Despre piesă:

Mihaela și Florin sunt împreună de 15 ani. Ei îi e de multe ori frig. El o ține în brațe. El are o cicatrice de cuțit pe stomac. Ea e fată cuminte. Se îndrăgostesc în liceu. Merg la cofetărie. Merg în parc. Ea îl detestă. El o face să râdă. Ei îi place ”Hable con ella”. Lui i se pare un film bolnav. Mihaela și Florin își pregătesc nunta. Rochia e cumpărată. Invitațiile la fel. Însă Mihaela nu mai vrea să facă nici un fel de compromisuri.

Despre autoare:

Mihaela Mureșanu a lucrat 8 ani în publicitate, iar în prezent este PR freelancer. Din 2010 susține un curs de Planificare Media în cadrul Masterului de Modele de Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universităţii București.

“Am început atelierul Scrie despre Tine acum un an și un pic. Aici mi-am exersat două abilități. Una, să scriu despre mine –  nu mi-am dorit niciodată asta, dar acum știu că nu se poate altfel. A două, să mă ridic și să plec oricând, din orice situație. Când îți transformi viața într-o poveste, e mai ușor să preiei controlul asupra ei. Oricum ar fi, nu mai uiți că povestitorul ești tu”

17 mai, Io te-am făcut, io te omor, de Andreea Lupu

Cu: Andreea Bibiri, Romeo Tudor/Claudiu Istodor, Sorin Poamă, Ilinca Hărnuţ

Teatrul de Artă Bucureşti, ora 20:15

Intrarea liberă

Despre piesă:

Flori e singură la părinți. Singura fată a lui tata. Tata i-a spus dintotdeauna că nu face nimic suficient de bine. Nu gândește, nu tace cât trebuie, nu vorbește cât trebuie, nu se îmbracă cum trebuie, nu se machiază. Iubitul ei nu e ce trebuie. Greutatea nu-i aia care trebuie. A fost întotdeauna aproape de BINE, fără să fie acolo niciodată. E Flori și nu e ce trebuie.

Un text despre neputință, blocaj, frică, și despre încercarea de a crește. Ce faci când părinții te iubesc prea mult? Încerci să scapi, să pleci din oraș, să pleci din țară, să pleci cât mai departe. Ce faci însă când constați că de fapt părinții sunt în tine, și nu există nici un loc de pe lumea asta unde ai putea să scapi de ei? Când constați că tu ai devenit ce urai cel mai mult la ei? “Io te-am făcut, io te omor” vorbește despre acest moment când trebuie să stai și să îți înfrunți cea mai mare frică: faptul că te-ai transformat în părinții tăi.

Despre autoare:

Fragment de text:

“După ce mă întorc de la școală, totul se transformă într-o așteptare prelungă. Așteptarea lu’€™ tata. În fiecare seară parchează dacia roșie în fața ferestrei mele. Știu fiecare mișcare a mașinii. Intră-n marșarier, o aliniază ușor pe lateral, îi îndreaptă spatele. Încet, fără grabă. Și mașina toarce în felul ei de mașină roșie. Și e parcată de fiecare dată perfect. Trece 1 minut și tata deschide ușa mașinii. Niciodată nu se grăbește. Se deschide ușa și mai trec 4 secunde și mâna lui tata care se trage afară încet. Stă un pic în picioare lângă mașină, se uită în stânga și în dreapta parcă cercetează dacă lucrurile sunt așa cum le-a lăsat. Trage și borseta din mașină, se uită iar în stânga, închide ușă, bagă cheia în ușă, a închis și mașina. Și încet de tot se îndreaptă spre scară. Acum deja mi-e frică. Îmi bate inima tare și lucrurile o iau înaintea mea. Nu știu ce-i asta. Aud din cameră pașii lu’ tata pe trepte, încet, până la etaju 3. Urcă apăsat, așa. Pas după pas. Se șterge pe preşu de la intrare, cheia în ușă, ușa poc în urmă. Stau în cameră. Nu ies.”

Despre autoare:

Andreea Lupu s-a născut în 1978, în Ploiești. A urmat în liceu cursurile la real, clasa de informatică, a continuat cu studii economice la stat, plus anul terminal la Toulouse, în Franța, licențiată în 2002. Din toamna lui 2011 urmează cursurile masterului de Studii Religioase din cadrul Universității București. Muncește din timpul facultății fără întrerupere, în consultanță de branding și comunicare.

19 mai, Camera unde plouă, de Olivia Oancea

Spectacol lectură în cadrul Festivalului Scrie despre Tine

Cu: Cosmina Stratan, Sorin Poamă, Amalia Ciolan, Lucian Iftime, Catălin Alexandru Cicioiu

Cărtureşti Café Verona, ora 19:00

Intrarea liberă

Subiectul piesei este relația virtuală, comunicarea între doi străini care cred că au multe în comun, dar care descoperă treptat că nu au mai nimic în comun decât deschiderea spre surpriză și speranța. Protagonistul este un adult cu probleme psihice care speră în adâncurile lui că există o salvare și care descoperă că ultima speranța ratată echivalează cu moartea sa.

Ea este o puștoaică lipsită de experiență care crede că știe multe, dar care nu știe mai nimic, care crede că face bine, dar care face rău. E o piesă despre singurătate, distanță, vârstă, contratimp, prea devreme, versus prea târziu.

“Piesa este despre tata, despre mama, imaginea tatălui și a mamei în două ipostaze, despre atracția către morbid și evadarea din real, despre scenariile pe care și le fac și adolescenții și adulții indiferent de starea lor de sănătate, despre moldoveni, despre femei, despre fotbal, despre muzica preferată, despre fenomenul internet-cafe-ului în anii 2000, despre un pic de politică, un pic de biserică, un pic de sistem educațional în Ro. Viața studențească, sărăcie, sacrificiu în familiile middle-class, răzbunare, modalități de sinucidere, atmosfera din spitalele de psihiatrie, modalități de a dărui, darul la români, un pic de relații cu vecinii, știrile de la ora 5, de fapt mass media în Ro.”

Despre autoare:

Olivia, Oli, Măslină, Holicica. Oneşti-Iaşi-Bucureşti, cu mici pauze la ţară sau afară. N-a publicat nimic, deşi de câteva ori a fost pe punctul s-o facă. Momentan (2013), când nu scrie comunicate de presă, scrie despre ea. Experienţa SDT a transformat-o în crainicul propriei vieţi + i-a declanşat o serie lungă de amintiri care, printre altele, au declanşat piesa de faţă, episodul-pilot care va fi declanşat şi alte episoade.

Pentru toate spectacolele din cadrul Festivalului, rezervări se fac la adresa  scriedespretine@gmail.com.

Reprezentaţiile primei ediţii a Festivalului de Teatru Scrie despre Tine vor avea loc în locaţiile partenere:  MNAC, Teatrul Act, Teatrul de Arta Bucureşti, Teatrul de Comedie, Teatrul Apropo, Legere Café, Lente&Cafea JoinPoint, Cărtureşti Café Verona, UNATC.

Festivalul de Teatru Scrie despre Tine este un proiect cultural finanţat de AFCN şi realizat sub înaltul patronaj al Ambasadei Irlandei la Bucureşti.camera unde ploua

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.