incollage_20221025_191346715-2

Recomandări de comics horror în ajun de Halloween

Pășești curios pe ușa librăriei, ajungi în fața raftului cu comics și romane grafice, te apropii încet de un titlu nou, pe care nu l-ai mai văzut până acum, te intrigă, pui mâna să-l deschizi pentru a-l răsfoi și, dintr-o dată, te apucă ceva de picior…

👻 Nu vrem să te speriem! 

Însă atmosfera răcoroasă de toamnă tocmai s-a instalat 🍁, suntem în anotimpul vrăjitoarelor și ne apropiem cu pași repezi de Halloween 🎃, așa că așează-te confortabil în fotoliul de lectură, ia o pătură moale, asigură-te că ai alături și o ceașcă cu licoare fierbinte ☕ și ai încredere în alegerile noastre. 

Ți-am pregătit o listă cu recomandări de comics horror & întunecate, care o să-ți facă oasele să tremure, dinții să scrâșnească și ochii să danseze mirați, dar nu lăsa frica să pună stăpânire pe tine, pentru că lecturile alese aduc un strop de fascinație, un zâmbet pe buze, și pe alocuri chiar o morală bună!

Tales from the Crypt

Prima recomandare se adresează nostalgicilor care au urmărit în copilărie serialele animate „Povestiri din criptă”, „Enigmele din Providence” & „Curaj, câine fricos”, sau celor care au vizionat ulterior „The Evil Dead” (1981), „Twilight Zone” (2002) și „Creepshow” (1982), cititorilor de Stephen King și, în general, iubitorilor de horror, mister și supranatural. Tales from The Crypt conține povești terifiante, scoase direct din arhivele EC. Narate de The Cryptkeeper, acestea sunt încărcate de suspans și purtătoare a spiritului anilor ‘50, scurte, dar cu o concluzie moralizatoare și o pedeapsă binemeritată pentru personajele imorale. Paginile se întorc cu grijă, cu mână tremurândă, iar tensiunea poate fi tăiată cu cuțitul, pentru că subiectele alese nu par să dezamăgească niciodată cititorul: totul pleacă de la o dorință arzătoare pentru nemurire, apoi gustul sadic pentru crimă al unui călău-justițiar, se deghizează sub forma setei pentru dreptate, iar un vârcolac își pune întrebări în legătură cu propria identitate și sănătate mintală și conștiința îi este roasă de vină.

Tales from The Crypt este un comic clasic care îți pompează horror în vene și conține toate ingredientele pentru a te ține treaz toată noaptea: o navă pirat bântuită, pacienți închiși pe nedrept în ospiciu, un cadavru aflat la morgă care prinde brusc viață, o mâna amputată și posedată a unui pianist care caută răzbunare și cazul misteriosului cadavru dezmembrat și de nerecunoscut găsit într-un dulap dintr-o cameră de hotel. În final, se descâlcesc ițele unui mister sau rămânem șocați la aflarea deznodământului.

The Department of Truth

James Tynion IV ne-a demonstrat în ultimul timp că pe lângă aportul adus la benzile desenate cu supereroi (Joker War, Detective Comics), s-a dezvoltat ca realizator de comics abordând și alte genuri, în „The Nice House on the Lake”, „Something is Killing the Children”, și desigur, „The Department of Truth”. Dacă cele două premii Eisner pentru Best Writer (2021 și 2022) nu vă conving, nu știm ce altceva ar putea să o facă. 

Influențat de rezultatele alegerilor din 2016, James Tynion IV a plecat de la viziunea incorectă pe care a simțit că o are asupra lumii, despre cum istoria poate fi modificată în baza percepțiilor și credințelor oamenilor, iar The Department of Truth este rezultatul acestor cercetări și curiozități. Acest comic pleacă astfel de la premisa că toate teoriile conspirației se pot manifesta fizic. Ce face un lucru adevărat? Dovezile existente sau cât de multe persoane cred cu adevărat în el? Linia fină dintre adevăr și percepție poate fi periculoasă.

Martin Simmonds a creat ilustrațiile în mod tradițional și le-a colorat digital, iar arta lui ne amintește de Dave McKean și Bill Sienkiewicz – abstractă, suprarealistă și uneori dificilă pentru cititorii care își doresc o lectură mai coerentă din punct de vedere vizual. Star faced man a fost creat ca un produs media mixt, Martin Simmons a realizat o sculptură 3D a capului acestui personaj pe care apoi a fotografiat-o, tăiat-o și încorporat-o în ilustrațiile sale. Toate aceste detalii, de la artă până la fracturarea căsuțelor de dialog adaugă la incertitudinea situațiilor. 

Ce e real și ce e conspirație? Ca să ne dezmeticim, mai sorbim o gură din cana cu licoare fierbinte și trecem mai departe.

The Nice House on the Lake

Următoarea recomandare debutează ca oricare altă poveste de groază: prieteni, foști colegi, cupluri, foști iubiți ajung, la invitația lui Walter, în vila perfectă, trainică și dotată cu toate facilitățile din lume, însă izolată în pădure, la marginea unui lac. 

Sună ca un scenariu cunoscut? 

Desigur, însă în The Nice House on the Lake pericolul nu e nici casa bântuită pe care o avem în minte, nici vreun personaj posedat sau criminal în serie, iar nici lacul, nici pădurea nu adăpostesc vreo creatură misterioasă. Ce poate fi atunci? O singură privire aruncată asupra ecranului unui telefon dă startul, căci de cealaltă parte a lacului, la kilometri depărtare se întâmplă ceva rău – sfârșitul lumii este pus în discuție, iar gazda care prezenta odată încredere reușind să-i adune pe toți cei din grup în casa de lângă lac, acum îți dă anxietate cu fiecare apariție și pare să aibă legătură cu tot ce se întâmplă. 

Vor reuși oare „artistul”, „scriitorul”, „comediantul”, „doctorul”, „pianistul” & co să nu se complacă în situație, să fie uniți și să scape din casa cea drăguță aka închisoarea perfectă, pentru a salva omenirea din infern aka propriul sfârșit? Asta rămâne să aflați voi pentru că, țineți minte ce scriam la început, aceasta nu e povestea tipică de groază la care ne așteptăm cu toții!

Romanul „In a dark, dark wood” scris de Ruth Ware, filmele The Cabin In the Woods (2011) & The Lake House (2006) întâlnesc „The War of the Worlds”, scrisă de H.G. Wells, serialul Lost (2004-2010) și filmul Alien (1979) în acest science fiction horror, cu un scenariu isteț de James Tynion și ilustrații întunecate și desfigurate de Alvaro Martinez Bueno, despre supraviețuirea într-un paradis  lângă care lumea din jur se prăbușește. Iubitorii de SF, mister, suspans, angoase și neliniști sunt invitați să servească The (not so) nice house on the Lake!

Batman: Arkham Asylum: A Serious House on Serious Earth

Grant Morrison spunea că Batman: Arkham Asylum: A Serious House on Serious Earth poate fi privită ca un coșmar la care este supus Batman. În antiteză cu realismul specific perioadei ilustrat în Batman: The Dark Knight Returns sau Batman Year One, această poveste este una cu învelișuri multiple în care simbolismul este folosit pentru a analiza psihologia îndrăgitului erou.

Batman este pus în fața unui joc de-a v-ați ascunselea în Arkham Asylum, unde The Joker preia controlul asupra tuturor pacienților și a staff-ului. The Caped Crusader, maestrul strateg pe care îl cunoaștem atât de bine, pare obosit fizic, dar mai ales mental și îi e greu să iasă din acest coșmar și să salveze personalul. Arkham Asylum se transformă dintr-un spital într-un loc al analizei psihozelor latente ale unui personaj ce a fost toată viața victimă a traumelor din copilărie. Morrison face cu această ocazie referire la Alice in Wonderland și Parsifal, iar Dave McKean reușește prin arta lui abstractă, fantastică, folosind o combinație de tehnici ca pictura & fotografia, să întregească imaginea ireală creată de Morrison: un spital realizat ca un labirint al minții, cu pasaje, coridoare, niveluri care trebuiesc străbătute, capcane și răufăcători reinterpretați în lumina nebuniei.

Este vremea să vă băgați sub pătură și să nu vă mai gândiți la nimic altceva în timp ce citiți acest comic, pentru că, așa cum veți afla, mintea și imaginația sunt cele mai periculoase arme atunci când vine vorba de propriile frici & fobii.

The Witch Boy

La final vă lăsăm în grija unui roman grafic cu mai multă magie decât groază, de la editura Scholastic, o aventură fantastică scrisă de Molly Knox Ostertag, care pleacă de la cea mai înfiorătoare premisă: într-o familie magică băieții pot fi doar shapeshifteri, iar fetele strict vrăjitoare. Însă în ciuda mentalităților depășite și a regulilor stricte, lui Aster îi plac lecțiile de magie, adoră să facă vrăji și să învețe cât mai multe, fără să dea prea multă atenție schimbării formei – shapeshifting-ului, care oricum nu-i prea reușește. Părinții nu-l înțeleg, verii săi îl necăjesc, iar singura prietenă care-l ascultă și cu care își împărtășește experiențele, este Charlie, o fată din partea ne-magică a orașului. Charlie îl sfătuiește să aibă încredere în propriile forțe și să ia deciziile corecte în momentul în care un monstru îi propune să-i dezvăluie tainele shapeshifting-ului, prin care ar împlini așteptările tuturor și și-ar împăca familia. În schimb, Aster îi vindecă lui Charlie piciorul bolnav, pentru că asta fac prietenii, au grijă unul de celălalt.

The Witch Boy este o poveste amuzantă, înfricoșătoare și desigur magică, despre vrăjitoare, shapeshifteri, integrare (sau dimpotrivă), despre familie, prietenie și monștri teribili. Conține atât momente întunecate și misterioase, precum plimbările prin pădure sau dispariția unuia dintre băieți, pagini pline de un roșu aprins și o apariție de coșmar a unui monstru-balaur, cât și trucuri cu flori & fructe și momente wholesome alături de prieteni și familie. Perfectă pentru o seară liniștită, dar cu aer magic și miros de plăcintă cu dovleac!


Pentru mai multe recomandări spooky și nu numai, de la Simona & Corina, vizitați pagina de instagram Cărturești Comics Universe.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.