Kikagaku-Moyo_poster web

Rock psihedelic japonez cu Kikagaku Moyo, în premieră la București

Japonezii Kikagaku Moyo vor concerta pentru prima dată la București, vineri 17 mai, după ora 21, la Control Club, în cadrul unui amplu turneu european. Formația se remarcă prin stilul psychedelic rock, cu influențe krautrock, Indian raga și acid folk. Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

Originari din Tokyo, Kikagaku Moyo (însemnând „modele geometrice”, în japoneză) mențin un echilibru unic între ritmurile rock și momentele de contemplație sonoră, amintind de predecesorii Acid Mothers Temple și Ghost.

Formată în vara anului 2012, de către toboșarul Go Kurosawa și chitaristul Tomo Katsurada, trupa a funcționat la început sub forma unui asamblu de muzicieni ce oferea mici reprezentații stradale. Ulterior, formația s-a întregit prin sosirea basistului Kotsu Guy, a chitaristului Daoud Popal, precum și a artistului Ryu Kurosawa, un virtuoz al sitarului.

În 2013, Kikagaku Moyo lansează albumul de debut cu același nume, ce a beneficiat inițial de distribuție digitală, fiind imprimat apoi pe vinil de label-ul grec Cosmic Eye, și ulterior relansat de Captcha Records, în Statele Unite. Trupa a mai lansat două albume în 2014 – Mammatus Clouds și Forest of Lost Children – devenind apreciați pe scena psihedelică internațională, cu apariții la Austin Psych Fest și L.A. Psych Fest, precum și turnee în Statele Unite și Europa.

În 2015, o parte din membrii trupei înființează casa de discuri Guruguru Brain, dedicată promovării scenei muzicale din estul Asiei. Aici, Kikagaku Moyo au lansat albumul House in the Tall Grass (2016), precum și recentul Masana Temples (2018), un disc eclectic ce reflectă experiențele recente ale trupei, în periplul lor prin lume. Produs de muzicianul jazz Bruno Pernadas, albumul a atras atenția criticilor și va fi prezentat live și publicului bucureștean.

A band who’s attracted attention for a folk approach to psychedelic rock showing off their experimental and often messy side. – Pitchfork

A hazy, dreamlike soundtrack to a classic road-trip movie. – The 405

Masana Temples” is a fresh take on an often-elusive genre, but Kikagaku Moyo manages to pull it off with one of the more striking displays in recent memory. – Under The Radar

https://geometricpatterns.bandcamp.com/

Kikagaku Moyo – Nazo Nazo (video)

Concertul Kikagaku Moyo de la București este organizat de Control Club și Liveland. Facebook event: https://www.facebook.com/events/378252359403592/

Biletele pot fi achiziționate la prețul de 50 de lei, online prin Eventbook.ro sau de la Control Club (Str. Constantin Mille, nr. 4) și partenerii Eventbook: http://eventbook.ro/partners.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.