STRAJERII-DELTEI_Poster

„Străjerii Deltei” intră în acțiune, din 1 aprilie, în cinematografe

„Străjerii Deltei” intră în acțiune, din 1 aprilie, în cinematografe

Pelicula de aventuri „Străjerii Deltei” readuce în peisajul cinematografic din România, producțiile destinate copiilor. Povestea îmbină peripețiile cu lecțiile de ecologie și responsabilitate.

Aventura, distracția și lecția puternică pe care micii ecologiști ne-o dau, în încercarea lor de a salva natura și de a o proteja de cei care încearcă să-i facă rău, reprezintă punctele cheie ale producției, ce continuă povestea din primul film, lansat în 2018, în care copiii se aflau într-o tabără la munte. De data aceasta, tabăra se mută în Delta Dunării, iar acțiunea filmului surprinde tenacitatea, îndârjirea, dar și spiritul justițiar, puternic dezvoltat, al unor copii dornici să restabilească ordinea firească a lucrurilor.

Aflați într-o tabără de ecologizare în Delta Dunării, micii temerari învață, pe lângă lecțiile de  inițiere în caiac-canoe și de supraviețuire în natură, cum să contribuie la salubrizarea și la ecologizarea rezervației biosferei, aflată încă din 1991 în patrimoniul mondial UNESCO.

Întreprinzători și cu un simț al observației bine pus la punct, un grup de opt copii se desprinde de restul taberei și descoperă niște braconieri care pescuiau folosind curent electric, extrem de periculos și dăunător. Curajoși, dar și stârniți de ironiile și de remarcile răutăcioase ale braconierilor, micii eroi pornesc într-o adevărată operațiune specială.

De aici, se stârnește o întreagă urmărire, presărată cu suspans și întâmplări. Pentru a afla finalul poveștii, mergeți din 1 aprilie în cinematografe să-i descoperiți pe acești simpatici „Cireșari” moderni cu spirit justițiar.

Trailer: https://youtu.be/BUJMK9MUHDk

Din distribuție fac parte actorii Vasile Calofir și Florentina Țilea, ce prezintă cu naturalețe și farmec, tipologia pedagogului ce iubește natura, Cristian Păpușoiu, fost concurent Master Chef, în rolul bucătarului, Ionuț Achivoaie, Viorel Păunescu și Elias Ferkin, în rolurile braconierilor.

Despre experiența filmărilor ne povestește actorul Elias Ferkin:

„Străjerii Deltei a însemnat continuarea unei aventuri, începute cu câțiva ani înainte, când am filmat primul Străjerii, în munți. Delta este o provocare pentru oricine, cu atât mai mult a fost pentru noi deoarece am stat împreuna trei săptămâni, ca într-o comunitate, ne-am gospodărit, am fost părinți pentru unii copii, prieteni și parteneri pe platoul de filmare.”

În regia lui Liviu Mărghidan, filmul „Străjerii Deltei” reprezintă, de altfel, o modalitate expresivă și percutantă, un îndemn, mai cu seamă, de a păstra mediul în care trăim curat și primitor. Nu numai pentru cei mici, ci mai ales pentru cei mari, de a ne îndrepta privirea către lucrurile care contează cu adevărat, care ne dau energie și voie buna. Vorbește, prin intermediul copiilor, despre nevoia de a lua atitudine, de a ne proteja natura, de a ne inspira din curajul și perseverența celor mici, care pun suflet și pasiune în fiecare lucru ce-l întreprind.

Distribuit de Follow Art Distribution, din 1 aprilie, „Străjerii Deltei” poate fi vizionat în cinematografele din toată țara.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.