header_carturesti sibiu

Un nou Cărturești te așteaptă de azi în Sibiu

Joi, 14 noiembrie, am deschis porțile celei de-a doua librării Cărturești din Sibiu, în cadrul complexului Promenada Sibiu, la etajul 2. Cărturești Sibiu fost gândit ca un spațiu în care iubitorii de povești, muzică și lucruri frumoase pot să petreacă ore întregi.

Deschiderea este sărbătorită cu daruri: primii 500 de clienți vor primi în librărie un magnet Cărturești în ediție limitată, cu mesajul “În această casă se citește”. 

Noul Cărturești măsoară 187 mp și găzduiește pe rafturi peste 10.000 de titluri de carte, muzică și film, dar și o selecție specială de ceaiuri, accesorii, jocuri și jucării, papetărie și decorațiuni. 

Amenajarea librăriei este semnată de biroul de arhitectură Square One, care a realizat și conceptul altor spații Cărturești din București, Constanța, Brașov, Oradea și Iași. Și în acest caz, accentul a fost pus pe crearea unui spațiu prietenos de interacțiune cu cartea și obiectele culturale.

Deschiderea din Sibiu face parte din planul Cărturești de a ajunge la prietenii din afara capitalei și de a propune includerea în programul micilor și marilor cititori lectura și timpul petrecut în librărie.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.